Alpii elvețieni sunt împânziți de drumuri montane, care mai de care mai șerpuite și mai spectaculoase. O adevărată provocare pentru șoferii mai slabi de îngeri, dar o mare încântare pentru toți cei care iubesc adrenalina dată de parcurgerea serpentinelor. Priveliștea este pe măsura efortului depus. O experiență de neuitat pentru toți cei care iubesc muntele! Astăzi vorbim despre al cincilea astfel de drum montan.
Drumul montan care ajunge la St. Bernhard Pass este a treia cea mai înaltă astfel de șosea din Elveția. Leagă localitatea Aosta din Italia cu localitatea Martigny din cantonul Valais din Elveția. Are o lungime de aprox. 70 de kilometri. Iarna și această șosea este închisă din cauza zăpezilor (detalii, aici).
Noi am parcurs acest drum montan dinspre Italia spre Elveția, adică dinspre Aosta spre Martigny, când veneam acasă de la Genoa, după o scurtă escapadă la mare. Un drum foarte spectaculos, străjuit de stânci cu forme dintre cele mai ciudate.
A fost folosit încă din Epoca Bronzului! Astăzi, paralel cu drumul pot fi descoperite urmele fostului drum roman care trecea pe aici. Un highlight al acestei șosele este faptul că din cel mai înalt punct al său – care se află chiar la granița dintre Italia și Elveția, deja în partea elvețiană, la o înălțime de 2473 – se poate vedea Mont Blanc 🏔. OK, nu chiar de pe șosea – mai trebuie urcat puțin pe jos, așadar acest view face parte dintr-o drumeție care pornește de aici. Noi nu am avut noroc – era destul de înnorat, așa că va trebui să revenim 😊 Însă pejsajul era, oricum, extraordinar.
Aici, la statuia lui St. Bernhard am făcut o fotografie care îmi place foarte mult. Mai ales că, venind, de fapt, de la mare și aflându-ne doar în tranzit, eu eram îmbrăcată de vară, într-o rochie roșie, lungă, ceea ce face ca poza să aibă niște culori foarte faine. Îmi plac multe dintre fotografiile făcute în munți – v-am spus că m-am îndrăgostit de Alpii elvețieni, iar acest lucru se vede pe mine. Strălucesc în poze! ❤️
Trecătoarea se află, așa cum am spus, chiar pe graniță.
După ce trecem de graniță și de lac, avem în față St. Bernhard Hospice, un han-mănăstire al căror baze au fost puse în… 1049, de St. Bernhard Menthon, după care a fost numită și trecătoarea. Pentru că era deja seară, iar drumurile acestea montane sunt închise la lăsarea întunericului, nu am avut timp să vizităm hospice-ul și să vedem câinii din rasa St. Bernard care se află aici și care au adus un mare renume acestui hotel. Dar o vom face cu siguranță atunci când vom mai reveni.
Hospice-ul o poveste foarte interesantă, pe care v-o voi relata după ce am reușit să vizitez și acest loc. Ca să vă suscit interesul: rasa aceasta de câini a fost creată aici, prin încrucișarea altor rase. Inițial, câinii aceștia trebuiau să ofere pază și protecție hanului, dar mai târziu au devenit câini-salvatori, care erau capabili să caute turiștii rătăciți prin nămeți.
Știți cine a mai fost pe această trecătoare, înaintea mea? Napoleon!
Momentul a fost imortalizat într-o pictură a lui Edouard Castres. Pe mine m-a imortalizat Alin, cu smartphone-ul, dar cele două moment sunt la fel de semnificative 😄
To be continued…