În martie 2017 am petrecut trei săptămâni în Malaezia, Indonezia și Singapore. În cea de-a treia zi de ședere în Indonezia, laptopul meu a decedat, probabil din cauza umidității. Numai ce îl cumpărasem… A doua zi mi-am scăpat telefonul mobil în mare. Era și acela nou. Apoi, mobilul de rezervă se stricase și el, după care ni s-a prăjit un încărcător. La un moment dat, din cauza unei avarii, nu am mai avut electricitate timp de o zi și picase și semnalul de mobil în zonă. Am și plâns, bineînțeles. 🙈 Și nu o singură dată. În ciuda acestui fapt însă, concediul nostru în Indonezia a fost fantastic!
Ia priviți atmosfera din următoarele două fotografii. Aham… cred că aici s-a întâmplat nenorocirea, deși umiditatea din zonă NU depășea nivelul maxim admis de Apple!
Da, am luat cu mine laptopul pe terasă, la malul mării, pentru că în cea de-a doua și a treia săptămână din concediul acesta am vrut să mă reapuc de lucru și să scriu și pe blog. Nu am reușit. În schimb, în săptămâna pe care am petrecut-o în Indonezia, m-am deconectat complet. (Iar laptopul l-am reparat prin AppleCare, odată întoarsă în Europa.)
Indonezia este lăudată de multă lume
Pe bună dreptate! În concediile noastre, poate că niciodată nu am mai întânit așa de mulți oameni atât de interesanți, ca aici. Iar atunci când călătorești, acesta este unul dintre lucrurile cele mai faine: că poți cunoaște alte culturi, altfel de oameni, altfel de mâncăruri și băuturi. Sigur că este foarte atractivă și frumusețea diversă a naturii sau stilul arhitectural al câte unui oraș. Dar, până la urmă, aceste lucruri le poți vedea pe internet sau într-un film documentar.
Însă experimentarea unui contact direct și personal este cu totul altă mâncare de pește. În Asia, oamenii chiar sunt deschiși și poți intra foarte ușor în vorbă cu ei. Iar dacă nu există o limbă comună, rămâne zâmbetul pe care ni-l oferim reciproc, iar acesta este, de asemenea, un contact foarte important.
Alegerea noastră: insula Bintan
Cum avem „fița” asta de a căuta, mai mereu, lucruri care nu sunt atât de vizitate, am ales, și de această dată, o insulă mai puțin cunoscută. Alegerea a fost una dintre insulele din cadrul Riau Islands, și anume insula Bintan, iar mai exact, localitatea Teluk Bakau. Am sosit cu feribotul din Singapore, am acostat în portul Tanjung Pinang, iar de acolo am ajuns cu un taxi în cealaltă parte a insulei, acolo unde aveam cazarea.
Insula Bintan se află la o distanță de o oră de mers cu vaporul din Singapore; de acolo și vin cei mai mulți turiști. Este cea mai mare insulă din grupul de insule al regiunii Riau Islands și se află la abia 1o kilometri de insula Batam, un important centru industrial. Istoria sa începe din sec. al III-lea, iar de-a lungul vremurilor, a fost colonizată de chinezi, de britanici și de danezi. Are 400.000 de locuitori și merită să veniți aici între martie și noiembrie, când clima este mai uscată.
Are și zone mai bine dezvoltate, cu hoteluri și resorturi fancy, însă noi am fost într-o parte mai puțin cunoscută a insulei. Cu toate acestea, și în imediata noastră vecinătate erau niște resorturi mai scumpe și moderne, de exemplu, Bintan Agro Beach Resort sau Trikora Beach Club. Locul se află în plin proces de dezvoltare, iar semnele arată că în curând nu va mai fi atât de necunoscut. Iar odată cu asta, nici așa de fermecător – depinde cum privim lucrurile.
De ce să fie un loc puțin cunoscut?
Răspunsul: pentru că, de exemplu, într-una din diminețile de pe insula Bintan, am plecat la o plimbare. Am mers exact 7 kilometri (pe pedometru) pe plajă. Nu a fost chiar un fleac. Și pe parcursul acestor 7 kilometri, nu am întâlnit nici măcar un singur om. Nici măcar unul. Nici măcar un localnic. Să te plimbi pe o plajă atât de pustie este un vis. Un lux. A fost o experiență absolut fantastică.
Numai aici a fost posibil să găsim, pe plajă, o scoică imensă, minunată. Zăcea acolo, în nisip… Pentru că nu trecuse pe acolo niciun turist care să îl fi luat de acolo.
Atunci când am ales insula Bintan, am avut în vedere două lucruri: să fie aproape de Singapore (având zborul acolo) și să nu fie un loc aglomerat. În plus, Alin a găsit aici un loc de cazare care ne-a convins. Înainte de a rezerva, m-a întrebat dacă sunt dispusă să văd cum trăiesc localnicii și dacă vreau să încerc traiul simplu de acolo, fără confort modern. Am spus, OK, fie, merită văzut o dată. Acum, ulterior, spun că da, a meritat într-adevăr. Dar pentru mine, această 1 ocazie a și fost de ajuns. A fost interesant, dar nu aș putea să trăiesc așa o vreme mai îndelungată. Adică probabil că aș putea, dar nu aș vrea.
Când am rămas cu gura căscată la vederea cazării, Alin a intrat imediat în defensivă:
– Dar ți-am spus că nu este aer condiționat și chestii dinastea.
– Da, bine, dar nu mi-ai spus că nu avem nici tavan :))
Gazda noastră: Michel, bucătarul francez
Cazarea se afla chiar pe malul mării. O căsuță exact ca oricare alta în care stăteau localnicii. Era cea din mijloc dintre trei căsuțe identice. Într-una stătea un localnic, instructor de windsurf, cu familia lui, iar în cealaltă, gazda noastră, soția și pisicile lor numeroase. Această căsuță goală era închiriată pe Airbnb de Michel, un fost chef francez, un tip cu o poveste de viață impresionantă. După ce și-a părăsit locurile natale, a trăit timp de peste 20 de ani pe OCEAN. Apoi s-a stabilit în Indonezia, unde s-a căsătorit cu fermecătoarea Amie. Au avut o nuntă tradițională, pentru care a fost nevoie ca soțul să se convertească la religia soției. (Intrați pe linkuri, nu veți fi dezamăgiți.)
Amie ne-a răsfățat pe tot parcursul șederii. Ne-a făcut niște mic dejunuri speciale, foarte fresh și homemade, prezentate foarte frumos. Unde mai pui că toate acestea se întâmplau pe terasa lor personală, chiar pe malul mării, pe plaja lor privată, unde nu ne tulbura nimeni, dar eram înconjurați mereu de pisicile lor.
Iar seara… cina era pregătită de Michel! Cam cum sună asta, ca o pe o insulă din Indonezia, să îți gătească cina un fost bucătar francez? Vă dați seama cum a fost…
Era clar, încă din primul moment, că ne vom înțelege foarte bine cu Michel. Atunci când am sosit, ne-a primit soția lui. Soțul se află în Jakarta acum, ne-a spus. Iar noi ne-am gândit: probabil că are de rezolvat ceva. Când s-a întors acasă și ne-am cunoscut, ne-a relatat că a fost la un concert de jazz. Deci, aveam din start un subiect comun. Mai mult decât atât, a fost la concertul unui cubanez, Arturo Sandoval – iar noi i-am adus cadou tocmai niște tutun cubanez Cohiba. Ce întâmplare!
Am purtat lungi conversații cu Michel, ba am avut șansa să întâlnim și câțiva prieteni de-ai lui, vestici aflați și ei în Asia. Petrecea timp cu noi, atât în timpul zilei, cât și serile, la cină, și a fost mare lucru că am avut șanse de a-l cunoaște. (Ținem legătura, de atunci li s-a născut o fetiță.)
Indonezia: liniște și relaxare totală
Toată șederea noastră în Indonezia a fost însoțită de un relax total. Diminețile, când încă nu era cald, ne plimbam pe plajă, în sus, în jos. Făceam fotografii, căutam locuri în care să bem o cafea, să privim marea.
La prânz mâncam, de regulă, în „restaurantul nostru preferat”, cum îi ziceam noi în glumă. Șocant pentru unii, normal pentru standardele din Asia: o terasă foarte basic, sărăcăcioasă, cam jegoasă, dar în care mâncare a fost de fiecare dată foarte bună, chiar dacă era servită în farfurii de plastic, pe scaune și mese improvizate, acoperite cu mușama.
Puteți să râdeți, dar se putea plăti și cu cardul 😂 Am mâncat aici aproape în fiecare zi și nu am păți absolut nimic. Locul se chema Teluk Bakau Bay View și la prânz parcarea sa era plină de mașini scumpe, era, deci, foarte popular.
Libertatea și liniștea pe care am experimentat-o pe insula Bintan din Indonezia este ceva de prețuit. Plaje goale, multe foste locuri de cazare părăsite, care poate că vor renaște cândva. Un lucru bun sau rău, depinde cum privești. Turismul poate fi bun și rău pentru un loc, deopotrivă.
Pe insulă existau și excursii organizate, de exemplu, una pentru văzut licurici, iar alta pentru vizitat pădurea mangrove. Noi am ales un kelong: vizita la pescarii Bintan Black Coral, pescuitul și cina, respectiv noaptea petrecută pe mare a fost ceva ce nu vom uita niciodată. Dar despre asta, în articolul următor.
*
(Seria aceasta de materiale a apărut pentru prima oară pe portalul Hello Magyarok din Ungaria, în 2017. Articolele sunt traducerea și adaptarea celor pe care le-am scris pentru ei, în limba maghiară.)
Prima și a doua parte a seriei Malaezia/Indonezia/Singapore: aici și aici.