În „episodul” acesta vom face două mici excursii. Lăsăm orașul și mergem în două localități de lângă Viena: la Schwadorf bei Wien și la Hinterbrühl. Ambele se află în imediata apropiere a capitalei Austriei: una în sud-est, cealaltă la sud-vest.
Schwadorf bei Wien
Cât timp am locuit în Austria, am stat la Schwadorf. Iar acolo, vecinul nostru era… Aeroportul Internațional de la Viena, mai exact, de la Schwechat. Concret, una dintre piste se afla la numai un kilometru de locuința noastră. Când scoteam capul pe geam, vedeam, deja, avioanele care soseau la aterizare sau care decolau.
Mi-a plăcut foarte mult să mă aflu atât de aproape de aeroport. Nu mă deranjau aeronavele, dimpotrivă. La aterizare produceau un zgomot minim, iar dacă pista aflată lângă noi era utilizată pentru decolări – ceea ce se întâmpla extrem de rar – tot nu mă deranjau. Decât dacă aveam o zi în care mă durea capul sau eram deosebit de obosită.
Geamurile închise ne protejau, oricum, de zgomot – de altfel, acestea proveneau de la aeroport. Fiind atât de aproape, eram incluși în programul dedicat celor afectați, astfel că am beneficiat de termopane speciale, cumpărate și montate pe cheltuiala aeroportului. Se efectuau în mod curent măsurători ale nivelului de zgomot în satele din apropiere, despre care primeam buletine informative acasă, prin poștă.
Existau curse pe care le știam, deja, pe de rost. De exemplu, zborul Austrian Airlines către Bangkok, care pleca în jurul orei 23:30. Recunoșteam mereu, fără probleme, zgomotul produs de Boeing 777-le lui Emirates, care venea și pleca de două ori pe zi. Sau zborul cargo al Korean Air, cu un avion imens, de culoare turcoaz, pe a cărui coadă se regăsea un logo care semăna atât de mult cu cel al lui Pepsi, încât copiii din zonă îi spuneau „avionul Pepsi”.
Deseori am urmărit avioanele de pe câmp. La capătul satului începea deja gardul aeroportului, iar acolo erau aproape întotdeauna câteva persoane „înarmate” cu aparate de fotografiat, care veneau acolo tocmai pentru a vedea și fotografia aeronavele. Ei se numesc plane spotter-i: hobby-ul lor constă în a le face poze avioanelor. Unii aveau aparate profesionale, alții erau cu telefoanele mobile. Zboruri soseau cam o dată la două minute, astfel că aveai ce vedea. Avioanele care veneau la aterizare treceau exact deasupra capului tău: era extrem de interesant să vezi de atât de aproape „burta” avioanelor și să auzi motoarele imense.
Conducerea aeroportului de la Viena sprijină acest tip de interes pentru avioane. Există și o asociație numită Flughafen Freunde, un club al prietenilor aeroportului. Pe vremuri, membrii acesteia au fost cei care au cerut de la șefii aerogării să facă posibilă fotografierea avioanelor și de mai aproape.
Pe gardul din jurul aeroportului există, pe alocuri, niște mici găuri, ca niște fereastre, să zicem, prin care poți să bagi obiectivul aparatului și să eviți, astfel, să se vadă vreo bucată de gard în poze. Acestea sunt dispuse în locurile în care fotografierea este cea mai atractivă. De exemplu, acolo unde se întâmplă de regulă touch down-ul, adică unde avioanele pun jos roțile. Aceste „ferestre” pot fi și închise, de exemplu, atunci când sosesc curse speciale, a căror fotografiere nu este permisă (sau ceva de acest gen).
Dar și mai interesant este faptul că aeroportul a realizat până acum nu unul, ci două mici „dealuri” artificiale în apropierea pistelor, lângă gard, pe care să te poți „cocoța” și să urmărești de acolo decolările și aterizările. Movilele acestea sunt locuri foarte bune pentru a face un daytrip cu punct de plecare din Viena. Deseori vezi familii cu copii, căci cei mici sunt și mai încântați de avioane. Ambele movile se aflau aproape de noi. Se putea ajungea la ele cu bicileta, iar cel aflat mai aproape de turnul de control era reachable și cu mașina, dinspre satul Fischamend. De câte ori am făcut picnicuri acolo cu diverși musafiri, oh my! Mereu am avut succes cu acest program.
Aeroportul a devenit parte din viața mea, acolo. Dimineață, zi, seară – avioanele erau prezente. Doar noaptea aveam parte de liniște totală, întrucât atunci se folosea doar cealaltă pistă, cea dinspre autostradă, pentru ca zborurile să nu deranjeze zonele locuite. De altfel, cei din localitățile din apropiere lucrau cu precădere la aeroport.
Aeroportul de la Viena poate fi vizitat și în cadrul organizat, prin intermediul VisitAir Center: pentru un bilet de aprox. 10 euro, cei curioși sunt plimbați prin aeroport cu un autobuz special și li se face cunoștință cu o mulțime de aspecte din culise. Totodată există și o terasă panoramică, unde intrarea costă aprox. 5 euro și de unde se poate urmări forfota de la o înălțime de vreo 20 de metri.
Aeroportul Internațional de la Viena primește și lansează sute de zboruri în fiecare zi, din și în toate colțurile lumii. Are zeci de mii de angajați și este cât un orășel. Este o lume interesantă, cu care merită să faci cunoștință.
*
Hinterbrühl
O altă idee de daytrip este să vizitezi peștera-mină de la Hinterbrühl. Vizita la Seegrotte Hinterbrühl începe cu salutul Noroc bun! (Glück auf!) folosit de către mineri, durează 45 de minute și include și o plimbare cu barca. Aceasta din urmă este cea mai interesantă parte a programului din mină. Mai ales că între timp se aude și o muzică foarte relaxantă. Datorită ghipsului de la fundul lacului de aici, apa are o culoare foarte turcoaz. Vorbim despre un luciu de apă de 6200 de metri pătrați, unde este nevoie de o pompare continuă a apei pentru ca nivelul să nu fie prea mare, iar apa să inunde cu totul galeriile.
Dar mina aceasta are și o istorie interesantă. În timpul celui de-al doilea război mondial, în Seegrotte a funcționat, sub coordonarea statului, o fabrică de… avioane. Incredibil, dar adevărat. Locul acesta ascuns sub pământ a oferit o protecție fantastică împotriva bombardamentelor. Două mii de angajați au realizat, aici, pentru forțele armate germane, primul avion de vânătoare cu reacție. După război, Seegrotte a fost deschis în fața turiștilor, care au ocazia să vadă aici nu numai un model Heinkel HE 162 Salamander, ci și câteva bucăți originale ale avionului.
Aici s-au tras și câteva cadre de film: aici a fost turnată scena din Cei trei mușchetari (1993) în care Omul cu masca de fier fuge sub Bastille, prin sistemul de canalizare (romanul lui Alexandre Dumas). Realizatorii peliculei au lăsat în urmă o barcă folosită la filmări. Astfel că ea se poate vedea acum cu ocazia fiecărei vizite, spre marea bucurie a turiștilor.
Atât vizitarea Aeroportului Internațional de la Viena, cât și vizitarea Hinterbrühl Seegrotte sunt programe dedicate celor avansați, neputând fi incluse într-un weekend clasic la Viena. Asta dacă nu vrem să renunțăm la vreun program dintre cele care nu pot fi ratate (vezi articolele de până acum).
Dacă vă aflați însă pentru a doua sau a treia oară în Austria, chiar vă recomand aceste locuri, mai ales dacă sunteți o familie cu copii. Cei mici se vor bucura cu siguranță atât de avioane, cât și de plimbarea cu barca. Iar într-o zi de vară caniculară, peștera este locul ideal în care să scăpați pentru o oră de căldurile teribile!
*
(Seria aceasta de materiale a apărut pentru prima oară pe portalul Hello Magyarok din Ungaria, în 2015-2016. Articolele sunt traducerea și adaptarea celor originale în limba maghiară.)