călătorie

Unde am fost și unde n-am fost (dar vreau să merg)? – 1

De fiecare dată când îmi fac bagajele pentru câte un concediu, sunt foarte încântată că voi ajunge într-un loc în care nu am mai fost și că voi vedea ceva nou. Când vine vorba de călătorii, sunt foarte curioasă și vreau să văd cât mai multe, încercând în același timp să păstrez un echilibru și să mă mai și relaxez, nu doar să alerg de la o atracție turistică la alta. Vreau, mai mult, să simt un pic atmosfera locului, și nu neapărat să bifez toate lucrurile de pe lista cu ceea ce este de văzut în respectivul loc. Sunt, totodată, conștientă de faptul că sunt, cumva, norocoasă că pot să călătoresc și că am și partenerul de drum perfect.❤️

concediu

Unde am fost?

Până acum am avut șansa să ajung în 27 de țări. Este mult, este puțin? Depinde cum privești lucrurile. În comparație cu multe alte persoane este mult, în comparație cu multe alte persoane este puțin. Chiar și pentru mine personal, este și mult, și puțin. Având în vedere că nici eu, nici Alin nu provenim din familii de bani gata și că tot ceea ce am făcut și ce facem este făcut prin propriile noastre puteri, din muncă cinstită, este mult. Și deși suntem recunoscători că putem călători, chiar nu este vorba de vreun noroc picat din cer – ci de rezultatul muncii noastre. În același timp, dacă stăm să ne gândim în câte locuri nu am ajuns încă și poate că nici nu vom ajunge vreodată, este puțin.

Acestea fiind spuse, iată lista țărilor în care am ajuns până acum, ca apoi să vă povestesc unde mi-aș mai dori să ajung și nu am făcut-o. Încă.

Printre cele 27 de state se regăsește și România, respectiv Ungaria. Mă simt acasă în ambele, dar în primul rând în România. Nu știu dacă trebuia, dar na, le-am trecut pe listă și pe acestea. În ambele țări ar mai fi foarte multe de explorat, foarte multe locuri în care nu am pus piciorul până acum.

concediu
Budapesta, Ungaria

Urmează, apoi, două țări în care am avut șansa să și trăiesc, Austria și Elveția. Și în care de asemenea mă simt cât de cât acasă, sau cel puțin confortabil, fiind totul destul de familiar. Elveția am ajuns să o cunosc mult mai bine decât am cunoscut vreodată Austria, deși Viena o știu destul de bine, mai bine decât știu Zürich. În schimb, am explorat mai mult Alpii elvețieni, decât cei austrieci.

elveția
Klausenpass, Elveția

Dată fiind vecinătatea, Serbia este o țară în care am fost de multe ori, dar din care am văzut, totuși, atât de puțin. Chiar și numai Belgradul este o mare necunoscută pentru mine, unde mai pui că unii dintre strămoșii mei s-au născut în sate care aparțin acum de Serbia, iar eu nu am ajuns deloc în acele locuri. În Moldova am fost o singură dată și mi-a plăcut foarte mult, vreau să mai merg, mai ales că am văzut doar Chișinău și Mileștii Mici, unde am vizitat o cramă.

slovacia
În drum spre Očová, Slovacia

Slovacia ne-a fost vecină cât timp am locuit la Viena, și totuși am văzut atât de puțin din ea. Mă interesează foarte mult – date fiind rădăcinile mele slovace dinspre străbunii paterni. La fel stă treaba și cu Cehia – trebuie să mai văd multe pe acolo, mai ales că am, de asemenea, strămoși care provin din acea zonă. Slovenia se regăsește pe listă doar pentru că am oprit de mai multe ori acolo în drum spre Croația, deci am apucat să și văd câte ceva din ea (mai un castel, mai un mic orășel).

cehia
Karlovy Vary, Cehia

Germania, Franța și Liechtenstein sunt țări cu care suntem vecini acum, că stăm în Elveția, deci au fost la îndemâna noastră. Pentru vizitarea Liechtensteinului îți ajunge o zi 😀, iar în Germania și Franța am fost de mai multe ori, inclusiv înainte de a ne muta la Zürich. Din Italia am văzut atât de puțin, trebuie să mai merg!

concediu
Bere locală, Croația

Croația și Grecia sunt două țări pe care le iubesc pentru concedii. Am fost de mai multe ori și vreau să mai merg. În Spania am fost, vorba vine – pentru că Insulele Canare aparțin de Spania. Dar nu am fost deloc pe partea de pe continent – încă! În Egipt și în Qatar am fost de câte două ori – la Doha vreau să mai revin, căci avem prieteni buni acolo și ne și place. Emiratele Arabe Unite nu aș fi crezut vreodată că o să îmi placă, nici nu mi-am dorit să merg, însă în mod surprinzător pentru mine, m-am simțit excelent acolo, așa că vreau să mai mergem!

dubai
Dubai, Emiratele Arabe Unite

Oman se regăsește pe listă din cauza unei conexiuni de zbor pierdute. Am petrecut câteva ore în Muscat și mi s-a părut un loc foarte, foarte frumos – vreau să mai merg, să văd tot orașul și să văd zonele montane! În Turcia am fost de două ori și mai sunt atât de multe de văzut și pe-acolo. În Asia am ajuns în ThailandaSingaporeIndoneziaMalayeziaVietnam și Filipine; în Thailanda chiar de două ori. Sunt locuri fascinante, altfel! Thailanda fiind primul loc mai exotic în care am ajuns, m-a impresionat atât de mult pe vremuri, că am scris vreo 10 articole despre asta, pe blog. Am povestit fiecare mic detaliu, se vede că a avut un mare efect asupra mea concediul acela.

concediu
Boracay, Filipine

Dintre toate locurile în care am fost până acum, pe locul întâi se află Insulele Canare, de care m-am îndrăgostit. Mai ales de insula Lanzarote! Concediul petrecut acolo a fost excepțional. La fel și cel de pe Andros, această insulă din Grecia clasându-se pe locul doi. Mi-am dat seama că îmi place să descopăr insule, cu mașină închiriată. Este foarte fain să te plimbi de colo colo! Dubaiul – în mod surprinzător, cum am spus – se află și el în top, deși înainte să ajung acolo, nu credeam că există un loc mai de fițe decât acesta. A fost, însă, o surpriză mare, fiind peste așteptări și fiind, mai ales, foarte diferit față de cum ne-am așteptat noi să fie. 

Unde n-am fost? – va urma 😇

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 3 =