Știați că la Zürich există o fântână din care poate curge și vin, nu doar apă? Știați că aici a fost deschis primul restaurant vegetarian din lumea occidentală, care funcționează și astăzi? Știați că pe o biserică din Zürich se află un ceas care are cel mai mare diametru din lume? Știați că Lenin a trăit o vreme ca refugiat în acest oraș? Știați că în Zürich puteți vedea 20 de picturi miniaturale realizate pe gume de mestecat „aterizate” pe trotuare? Sunt doar câteva dintre lucrurile noi pe care le-am aflat despre Zürich, la un tur ghidat prin orașul vechi, organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, 27 septembrie. Acum, partea a doua.
Am trecut, așadar, peste râul Limmat, iar pe partea cealaltă se află ceea ce este cunoscut doar ca Niederdorf, dar care este compus, de fapt, din Niederdorf și Oberdorf („satul de jos” și „satul de sus”). Se spune că acesta este locul în care vii să cheltuiești banii în Zürich: străduțele medievale de aici sunt pline de restaurante, baruri și cafenele, dar și de magazine, aici fiind și centrul vieții de noapte din oraș. În Zürich există 3000 de restaurante, adică există câte un restaurant la fiecare 180 de locuitori, ne-a relatat ghidul.
Ceea ce ne-a arătat, însă, au fost două dintre cele mai renumite și cele mai vechi cafenele din oraș: una din 1842 și una din 1864, Café and Conditorei 1842 și cafeneaua de la parterul Hotel Schwarzenbach, care se află chiar vis-á-vis. Nu am fost în niciuna dintre ele, dar acum chiar îmi doresc să ajung! Aceste două cafenele se află pe ceea ce era, pe vremuri, o arteră principală a orașului medieval, lucru foarte vizibil pe hărțile acelor vremuri. Odată ce am ieșit de pe străduța aceasta pietonală și ne-am îndepărtat de vacarmul unităților de alimentație publică, ghidul a oprit microfonul și boxa micuță și a spus: aici locuiesc oameni, vom vorbi mai încet, mă auziți și așa? Acest lucru a fost… so Swiss!
În lumea vestică foarte multă lume locuiește în chirie; în Elveția, raportul acestor oameni este și mai mare. Iar în Zürich este extrem: 93% dintre oamenii din oraș au statutul de chiriași. Informația aceasta a fost folosită ca introducere pentru a ne povesti cum a fost viața în aceste piețe și pe aceste străduțe medievale, în vremuri ceva mai recente. Infrastructura nu era potrivită, nu existau utilități, era mizerie și se simțeau mirosuri pestilențiale pe aici, prin zona aceasta veche; așa că aici locuiau doar oameni săraci. Și tot aici alegeau să vină și refugiații, pentru că era foarte ieftin.
Un refugiat renumit care a locuit aici – Elveția fiind mereu o țară neutră, deci potrivită în acest sens – a fost Lenin. Ne-a fost arătată clădirea în care a stat fondatorul Uniunii Sovietice. În casa vecină funcționa o măcelărie: fațada bogat ornată eu o mai observasem cu ocazia altor plimbări, dar nu am băgat de seamă că anumite decorațiuni chiar vorbeau despre faptul că acolo a funcționat o măcelărie. Vedeți cârligul acela, sus? Acolo se agăța în fiecare zi o carcasă de animal, o bucată de carne, ceva, pentru publicitate. Vă puteți imagina ce mirosuri erau aici, și ce de muște? – a spus ghidul, apoi am continuat pe aceeași stradă pentru a vedea locul în care s-a născut curentul dadaist.
Dadaismul este un curent artistic, dar și literar, care a apărut taman la Zürich, în Cabaret Voltaire – unde am oprit de asemenea. Spre surprinderea mea, ghidul a menționat aici inclusiv numele lui Tristan Tzara, despre care a și spus că a fost român. Iar în fața clădirii în care a funcționat cabaretul am putut vedea o piesă de artă contemporană: o gumă de mestecat ce a fost aruncată pe stradă și călcată în picioare a fost folosită de artistul britanic Ben Wilson ca bază pentru o micropictură. Pare-se că acesta a fost invitat la Zürich în 2019, și că există 20 de astfel de minicreații în oraș (ultima poză din galeria de mai sus).
Următoarea oprire a fost la cea mai recognoscibilă clădire din Zürich: biserica Grossmünster, despre care am aflat că a avut un alt tip de cupole pe turnuri, unele ascuțite, tipice pentru Elveția, însă după ce acestea au fost distruse în urma unor fulgere, la reconstruirea lor s-a ales un alt design. Ghidul ne-a dezvăluit că acum aceste două cupole fac obiectul multor glume prin oraș; oamenilor li se pare că nu se potrivesc cu restul bisericii și spun chiar că seamănă cu niște solnițe de sare și piper :)))) (I can’t unsee this now, cum se zice.) Ni s-a atras atenția, de asemenea, asupra ferestrei de deasupra intrării, care este realizată nu din sticlă, ci din agate feliate subțire.
Oprirea la Grossmünster a fost și o ocazie de a afla mai multe despre reforma realizată de Ulrich Zwingli și Martin Luther, în paralel, dar în aceeași perioadă – de altfel, se și cunoșteau. De aici ne-am continuat drumul trecând din nou peste Limmat și oprindu-se la cealaltă biserică mare și importantă a orașului, Fraumünster, care este celebră pentru vitraliile sale, create de celebrul Marc Chagall.
Pe această biserică se regăsește un desen cu Felix și Regula, cei doi sfinți ocrotitori ai orașului Zürich. Aceștia erau niște copți, frate și soră, sosiți aici din Egipt. Au fost persecutați de romani și până la urmă decapitați. Legenda spune că după decapitare, frății și-au luat capetele în brațe și s-au deplasat singuri către dealul unde urmau să fie îngropați, și unde astăzi se află Grossmünster, biserica ce le păstrează și astăzi rămășițele. Deși Zürich nu mai este de multă vreme un oraș catolic, acești doi oameni sunt considerați sfinți și sunt și astăzi ocrotitori ai orașului, regăsindu-se chiar și pe ștampila oficială a urbei.
După o asemenea poveste de groază, turul se încheie cu o informație muuuuult mai veselă. Și anume cu faptul că în piața de lângă Fraumünster se regăsește singura fântână din lume din care curge nu numai apă potabilă, ci și… vin alb. Este aceeași fântână care de Paște este umplută mereu cu trandafiri (am scris aici) și pare-se că vinul poate fi comandat de la restaurantul din clădirea albastră din spatele fântânii, pentru ocazii speciale, cum ar fi o nuntă.
Însă – și această informație mi s-a părut a fi deosebit de importantă și am fost șocată de faptul că nu mai auzisem de asta – vin alb mai curge din fântână și gratuit, timp de o oră, o dată pe an, în luna aprilie, cu ocazia unei sărbători de primăvară care are loc în Zürich, Sechseläuten. Anul viitor acolo voi fi!
*
În cadrul acestui tur ghidat, am efectut parcă o călătorie în timp în orașul vechi din Zürich. Am cunoscut mai bine istoria și cultura acestui oraș care îmi este o a doua casă deja de peste 5 ani. Inutil să mai spun că acum îmi doresc să mai particip și la alte tururi tematice ale Zürich Tourism. Dacă voi ajunge, voi și scrie despre ele!