singapore

Tips & tricks. Cum să îți planifici un overnight într-o capitală din Asia?

De fiecare dată când am scris despre destinații din Asia de Sud-Est, v-am recomandat ca atunci când aveți de făcut o escală în capitala țării de destinație, să acordați și acelui oraș o zi sau două. Capitalele și marile orașe ale Asiei merită vizitate! Sunt mari și fascinante și vă vor îmbogăți cu niște experiențe incredibile. Durata șederii voastre poate varia în funcție de cât timp aveți la dispoziție. Mai ales dacă este vorba despre destinații îndepărtate, un overnight este chiar binevenit. Noi facem asta de aproape fiecare dată.

singapore

Când este bine să faci o înnoptare într-o capitală?

Eu vă sugerez să vă planificați un overnight la întoarcere și nu la sosire. Când zburați spre destinația de concediu, sunteți entuziasmați să ajungeți acolo și drumul cu avionul nu vi se va părea atât de obositor. În schimb, la întoarcere…

Știu că sună a paradox, dar nu este așa. Să luăm exemplul Thailandei și al Bangkokului! Din Europa zbori câteva ore bune până la Doha sau Dubai. Ai o escală de minim două ore; de regulă, o escală mai lungă de atât. Schimbi avionul, iar cu acesta vei zbura și mai multe ore.

OK, ajungi varză la Bangkok, dar apoi mai ai de făcut doar un zbor de (probabil) o oră, pentru a ajunge la destinația finală: una dintre insule. Și nici nu contează cât de obosit ajungi acolo, pentru că urmează o vacanță. În care ai tot timpul din lume să te odihnești și să îți revii după zboruri.

Însă atunci când te întorci din concediu, ar fi mai important să pornești odihnit la drumul mai lung. Zbori o oră din Phuket la Bangkok, să zicem, iar apoi dormi bine la hotel și pleci fresh în călătoria de peste zece ore pe care trebuie să o faci până acasă.

Pentru că, să nu uităm, odată ce ai ajuns în Europa, te așteaptă jobul! Deseori există doar o singură zi-tampon între sosire și începerea serviciului. Nu îți poți lăsa 2-3 zile pentru a despacheta în tihnă, a spăla toate rufele și a te odihni. Nu ai atâtea zile de concediu la dispoziție. Așa că trebuie să ajungi acasă cât mai puțin „mort”.😀

Pe aceeași logică, sigur că ideal ar fi să faci câte un stop de resfresh atât la sosire, cât și la plecare. Însă rareori poți face asta.

Desigur, contează foarte mult și când ai zborurile. Dacă pleci din Bangkok în zori, este absolut evident că va trebui să sosești în capitală cu o zi/o seară înainte, nici nu mai încape discuție. Clar va trebui să înnoptezi în orașul de plecare. Dacă sosești din Europa la Bangkok seara, evident că este bine să dormi și abia dimineața să pleci în insule. Și așa mai departe.

Unde să vă cazați în capitalele Asiei?

Indiferent ce tip de cazare preferați pentru vacanțe, pentru overnight-uri vă recomand să închiriați o cameră de hotel serioasă, la un hotel serios. Iar hotelul să se afle cât mai aproape de aeroport. Cel mai bine este să alegeți un lanț hotelier cunoscut la nivel internațional, un hotel din cele la care se cazează echipajele.

Mai bine faci un efort atunci când vrei să vizitezi orașul. Adică: să te deplasezi de la hotelul de pe câmp, către centrul orașului, atunci când mergi în sightseeing. Și nu invers. În zori, dimineață sau la prânz – nu contează – când va trebui să ajungeți la zbor, nu vă doriți să fiți prinși în traficul infernal din capitalele Asiei.

Excepție poate face Singapore, unde lucrurile funcționează complet diferit față de alte orașe din Asia: i se mai spune și Elveția Asiei. Pe metroul lor chiar te poți baza, de exemplu. În plus, trebuie luat în calcul și timpul petrecut într-un loc. Noi am stat în Singapore cinci zile, astfel că în mod excepțional am locuit în oraș, ca să ne mișcăm mai ușor. Dacă este chiar numai un overnight, mai bine să fiți aproape de aeroport.

De ce spun să vă cazați într-un hotel serios? Pentru că:

  • Nu vrei să stai într-un apartament tip AirBnb înainte de un zbor lung – este posibil să nu alegi bine locul și să nu te poți odihni din cauza zgomotului. Capitalele Asiei sunt zgomotoase tare, inclusiv noaptea! Într-un apartament în regim hotelier nu ai absolut niciun control asupra a ceea ce se întâmplă în vecini. Ai nevoie de un hotel serios, în care liniștea și posibilitatea de a te odihni să fie garantate
  • Vrei să fii cât mai aproape de aeroport, astfel încât la plecare să ai parte de un stres cât mai mic cu privire la drumul către aeroport. În capitale este trafic mare și nu vrei să riști să pierzi zborul de întoarcere! Repet, și voi mai reveni asupra subiectului, traficul chiar este un element super important și trebuie luat în calcul!

Atunci când vă alegeți hotelul, citiți multe opinii despre camerele acestuia. Săpați și pe bloguri. Nu vă bazați doar pe acele reviews oficiale. Cea mai mare atenție să o acordați siguranței și liniștii.

Siguranță. De exemplu, în Manila, capitala Filipinelor, să ai pază armată la intrarea în hotel este ceva absolut normal și necesar. La fel și detectorul de metale. Într-un oraș în care există așa ceva la intrarea în hotelurile serioase, ba chiar și la mall-uri, chiar nu vreți să stați într-un apartament închiriat în regim hotelier de cine știe ce localnic care face și el un ban cum știe și oferă la schimb ce crede el că ar trebui oferit. Nu va răspunde absolut nimeni pentru siguranța ta.

Noi am avut foarte multe experiențe deosebit de pozitive cu apartamente AirBnb, însă nu în marile capitale ale Asiei, unde totul este doar un business, fără răspundere prea mare. Și mai ales, fără suflet. În alte locuri este altfel… Mai poți lega chiar și prietenii.

Liniște. În Ho Chi Minh, în Vietnam a fost singura ocazie în care noi ne-am închiriat un apartament de pe AirBnb, într-un oraș mare din Asia (capitala Vietnamului nu este Ho Chi Minh, ci Hanoi). Niciodată nu vom mai face asta! Apartamentul în sine era foarte drăguț și foarte central, însă se afla pe o stradă foarte, foarte zgomotoasă. Dar oriunde s-ar fi aflat, gălăgia ar fi fost aceeași: pur și simplu, în fostul Saigon viața nu se oprea pe loc, deloc. Noaptea este un trafic și un zgomot aproape la fel de mare ca ziua. În plus, tocmai avusese loc finala nu știu cărui campionat, în care Vietnamul a bătut Filipinele. Deci a fost un party de nedescris pe străzi. Nu am putut dormi deloc.

Faptul că ori de câte ori cineva din apartamentul de deasupra făcea duș, la noi curgea apă pe tavan, a fost doar un bonus.😅 Dacă alegi un hotel serios, ai toate șansele ca acesta să fie bine izolat, să aibă geamuri și ferestre serioase. Că tot în același mediu zgomotos se va afla și hotelul, dar măcar va avea niște pereți serioși.

Mare atenție la transferul către aeroport!

Dacă vă alegeți ca loc de cazare un hotel serios, este foarte posibil ca acesta să vă ofere și transfer gratuit către aeroport. Te și iau de acolo, te și duc înapoi. Atenție! Transferul gratuit pleacă la ore fixe. Iar uneori, microbuzul cu care se face asta oprește la mai multe hoteluri din zonă. Trebuie să vă informați asupra acestui lucru, ca dimineața să știți exact cât timp vă veți plimba cu autovehiculul de transfer, înainte de a ajunge la aeroport.

Tot hotelurile mai oferă – de data aceasta contra cost – și transferuri private, cu mașini mici, la ora la care doriți voi. De obicei, prețul este destul de piperat.

O altă opțiune este Grab, echivalentul din Asia al Uber. Este foarte OK.

Capitalele au, de regulă, și metrou sau niște trenuri rapide, de exemplu, în Bangkok există Sky Train-ul care te duce la aeroport. Pe metrou, care se cheamă MRT, m-aș baza mai puțin. Este foarte aglomerat, nu este o raritate să nu reușești să urci în primul metrou care sosește și să trebuiască să îl aștepți pe următorul. Pe metroul din Singapore vă puteți baza, acesta se cheamă tot MRT (de la Mass Rapid Transit). În Manila nu m-aș baza pe niciun fel de transport în comun, iar metrou oricum nu au. În Ho Chi Minh nu există metrou, există ceva autobuze, dar poate dura o veșnicie cu acelea.

De regulă, la aeroport e bine să sosești cu două ore înainte de ora îmbarcării. Eu vă zic ca în Asia să vă luați o marjă și să fiți acolo cu 3-4 ore înainte. Nu glumesc! În aceste orașe traficul este, de regulă, infernal. Au loc tot felul de disruptions. În plus, pot fi cozi foarte mari la aeroport, mai ales în plin sezon. Dar din moment ce citiți acest articol în limba română, înseamnă că sunteți din România. Deci știți și voi cum stau lucrurile în anumite locuri.😆

Mare atenție la denumirea exactă și codul unui aeroport!

Mare atenție la aeroporturile pe care sosiți și de pe care plecați!!! Majoritatea marilor capitale au mai multe aeroporturi sau, cel puțin, mai multe terminale. Uriașe. Să nu vă găsiți în situația în care nu ați fost atenți ce ați cumpărat și să aterizați pe un aeroport, dar să aveți al doilea zbor de pe un altul. Căscați ochii la bilet, verificați codul din trei litere al aeroportului și terminalul pe care sosiți/de pe care plecați.

Este important, pentru că distanța dintre ele poate fi mare, iar transferul trebuie organizat. În Manila, de exemplu, am sosit de la Doha în terminalul 1. Iar plecarea către insula avea loc din terminalul 4. Însă aceste două terminale nici măcar nu sunt conectate între ele prin ceea ce se numește airside, asta însemnând că nu poți parcurge distanța dintre el fără să ieși din aeroport. Nu există conexiune prin tren rapid (ca la München, de exemplu), iar pe jos nu poți parcurge drumul, în niciun caz. Pentru a ajunge de la terminalul 1 la terminalul 4, trebuie să ieși din primul, să intri în trafic și să intri în noul terminal. Deci timp. Plus security check, încă o dată. Iarăși, timp!

Există, de regulă, autobuze sau microbuze care te duc gratuit de la un terminal la altul. Pleacă la ore fixe și merg încet. Poți lua un taxi sau un Grab, dar cu orice ai merge, în același ambuteiaj vei ajunge. Deci ai nevoie de timp!

Este posibil ca timpul dintre cele două zboruri să fie destul de scurt și să trebuiască să apelați la ceea ce se numește serviciul de fast track. Dacă există! Acest lucru înseamnă că beneficiați, contra unei taxe, de trecere rapidă prin controlul de pașapoarte și cel de securitate. Vă va aștepta un angajat, care vă va duce la o coadă specială, mult mai scurtă sau inexistentă, după care vă va conduce prin aeroport, către ieșire, fără să fie nevoie să vă holbați la indicatoare și să pierdeți minute prețioase. Poate costa mult acest serviciu și se rezervă dinainte. Dacă nu lucrezi la vreun airline și nu ai un crew ID, poate să coste cel puțin 100 de dolari de persoană și trebuie organizat din timp.

*

Acestea sunt sfaturile mele legate de acest subiect, bazate pe experiența mai multor călătorii în Asia. Am făcut astfel de escale în Bangkok, Manila, Singapore, Ho Chi Minh și așa mai departe. Asia nu este Europa. Așa că informați-vă din timp, organizați-vă bine și aveți grijă ce și cum faceți!

Călătorii plăcute și sigure vă doresc!

4 thoughts on “Tips & tricks. Cum să îți planifici un overnight într-o capitală din Asia?”

  1. Acum sunt alte vremuri, Pista bácsi. Călătoria cu avionul nu mai este un lux pentru mulți, uneori sunt niște oferte incredibil de bune pentru zborurile spre Asia. Și prețuri mai bune acolo, la cazare și mâncare, decât în România, unde turismul este praf.

  2. Bang și kok, mă întreb de unde bani pentru atâtea drumuri, în tinerețe făceam drumuri cu trenul electric de la Arad spre Pâncota sau Păuliș, la vânătoare de febră tifoidă sau malarie continuând drumul cu bicicleta dusă cu mine pe tren, apoi după ani pe trenul cu cremalieră între Hațeg și Caransebeș trecând prin Porțile de fier ale Transilvaniei putând cobotâ din acest accelerat pentru a culege ceva flori și urca din nou în vagon, e drept nu am avut problema hotelurilor deoarece după 6-7 ore de călătorie cu acest accelerat, am ajuns acasă la Timișoara în maximum 2 ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × one =