Zi de zi, am umblat cu ochii larg deschiși, cu urechile ciulite, dar mai ales, cu inima deschisă. Atenție! Urmează un articol subiectiv.
Primul lucru pe care-l vei observa în Thailanda va fi că… localnicii zâmbesc foarte, foarte des. Își fac treaba de zi cu zi cu zâmbetul pe buze, chiar dacă munca este, uneori, grea și cam prost plătită. Imediat ce te uiți la un thailandez, acesta îți va zâmbi. Dacă thailandezii nu înțeleg ceva sau apare vreo problemă, ei vor zâmbi. Dacă vrei să le faci o fotografie, ei se opresc pentru o secundă și zâmbesc către cameră. Nu îți vor spune „nu” și nici nu se vor ascunde: vor poza și vor zâmbi. Totodată, o mare parte a localnicilor este destul de pudică.
Thailandezii sunt profund religioși. Călugări budhiști – în binecunoscuta lor ținută portocalie – am văzut, deja, și la aeroport. Este interzis să îi atingi (mai ales dacă ești femeie), dar este permis să le faci fotografii. Desigur, fii discret și arată respect.
Regele se bucură, de asemenea, de un respect adânc. Să îl critici pe rege sau să spui ceva rău despre familia regală sau statul thailandez nu numai că reprezintă o ofensă extraordinară, ci este chiar un act ilegal. În aproape fiecare hotel, restaurant sau casă privată se regăsește o fotografie cu regele sau cu întreaga sa familie.
Majoritatea turiștilor sosesc în Thailanda în perioada decembrie-februarie, atunci plouă cel mai puțin, iar temperaturile nu sunt chiar atât de mari (ci între 28-32 de grade). În alte perioade poate fi caniculă adevărată, cu 38 de grade la umbră, iar aerul extrem de umed. Noi am fost în Thailanda la începutul lunii martie, și totuși – spre mare mea surpriză – cerul era deseori înnorat. Toropeala nu lipsea totuși, dimineața erau, deja, 28 de grade, și nici seara nu se răcorea. Am prins și două furtuni mai mari – a fost spectaculoasă mai ales cea care a avut loc noaptea, cu tunete și fulgere foarte puternice. Umezeala este mare, multă lume suportă cu greu acest lucru, dar în spațiile închise există întotdeauna minim un ventilator, iar în locurile mai „selecte”, are condiționat.
Noi am locuit într-un loc destul de simplu: o căsuță de tip bungalow, pentru care am plătit sub 30 de euro pe noapte, și totuși, am avut la dispoziție și aer condiționat. Fără asta nu prea aveai șanse să reziști pe căldurile alea. Am luat cu noi și un aparat anti-țânțari (cu pastile, de băgat în priză), și bine am făcut, căci am avut mare nevoie de el. Spray anti-țânțari am cumpărat pe insulă și am folosit vreo două. Indiferent că era zi sau noapte, pe terasă te pișcau țânțarii, cu sau fără spray pe tine.
De altfel, țânțarii răspândesc malaria – deși acest risc există doar în perioada ploioasă, musonică, iar în rest este unul minim. Este important de știut și că există o mare mulțime de furnici, păianjeni și alte asemenea vietăți. În plus, peste tot este plin de șopârle. Mai mult decât atât, mai sunt și șerpi! Trebuie să știți despre asta, și să fiți întotdeauna foarte atenți pe unde umblați. Respectați flora și fauna!
Moneda thailandeză este baht-ul (THB), 1 EUR fiind echivalentul a aprox. 35 BHT. Evitați să schimbați bani la aeroport! Din câte am calculat, am pierdut cam 7 euro la cei 100 de euro schimbați, de care aveam neapărată nevoie, însă. La bancomat, de unde am mai scos numerar, cursul de schimb valutar nu a fost deloc prost. Euro se pot schimba și în magazine, chiar și la unele foarte mici, chiar și pe Koh Chang (bineînțeles că la negru, dar la un curs corect). Dar să nu ne bazăm pe asta, mai ales dacă mergem pe o insulă și nu ne putem mișca atât de ușor!
Pe Koh Chang, în apropierea noastră nu exista absolut niciun schimb valutar oficial; dar măcar aveam la dispoziție bancomate. Veți avea neapărată nevoie de cash, în foarte puține locuri va fi posibil să plătiți cu cardul, respectiv în multe cazuri ați avea de plătit o taxă în plus pentru asta. În locuri mai populare mai mult ca sigur este diferit, dar unde am fost noi, nici măcar nu acceptau euro.
Să ne pregătim sufletește și de faptul că aici sunt în vigoare total alte norme de igienă (sau mai bine spus, nu prea există astfel de norme), decât cele cu care ne-am obișnuit în Europa, și mai ales în UE. Eu nu aș spune că sunt o persoană pretențioasă din acest punct de vedere, dar au fost, totuși, câteva lucruri care au fost cam… ciudate. Doar două exemple: fiind extrem de cald, gunoiul de pe străzi pute deseori foarte puternic, iar câinii și pisicile se plimbă nestingherite peste tot, de multe ori și prin restaurante, pe sub mese, pe sub scaune… Dar despre asta, cu o altă ocazie.
Este bine să bem, din când în când, niște tărie! O gură de Stroh de 80 de grade după fiecare masă – și suntem un pic mai liniștiți. Să ne spălăm pe mâini ori de câte ori avem ocazia, dar să nu ne așteptăm la apă caldă. Apa de la robinet nu este potabilă, cred că este clar! Nici apa minerală nu este prea populară în Thailanda (din lipsă de astfel de izvoare); există doar apă plată. În schimb, peste tot se vând niște shake-uri demențiale, făcute din fructe și legume proaspete.
Bucătăria thai este foarte diversă și toată lumea poate găsi ceva pe placul său, iar pe stradă și în piețe veți avea parte și lucruri mai… deosebite, cum ar fi… insecte, viermi de mătase, scorpioni și multe altele. În restaurante se pune mare accent pe ornatul farfuriei, de exemplu, se mai așează pe ea câte o orhidee locală. Totodată s-a întâmplat, aproape în fiecare zi, să primim ceva diferit de ceea ce am comandat – au fost neînțelegeri cauzate de faptul că pe insulă nu prea se vorbea limba engleză.
În Thailanda se circulă pe partea stângă (cu volanul pe dreapta). Mijloace de transport foarte populare sunt tuk tuk-ul, motoreta și maxi-taxiul. Pe Koh Chang, unde am fost noi, nu sunt tuk tuk-uri.
Atunci când intrăm într-o casă thai sau în orice altă încăpere, trebuie să ne dăm jos încălțările! Este o regulă nescrisă, dar pe care este bine și frumos să o respectați. Pantofii, papucii se lasă, pur și simplu, la intrare.
Wi-Fi există peste tot, pentru mine a fost foarte important și a reprezentat o surpriză foarte plăcută.
Poporul thai nu privește cu ochi buni dacă turiștii se sărută în public, în văzul lumii, respectiv nu le place nici să fii extrem de „despuiat”. Nu este permis să faci plajă topless! Merită să acordăm, deci, un pic de atenție și acestui aspect.
Curioși de continuare? Va urma!
*
Thailanda este visul oricărui călător. Este, probabil, prima idee pe care o ai atunci când vrei să descoperi Asia. Drept să vă spun, asta recomand și eu. Pleci pentru prima oară în Asia? Cel mai bine este să alegi Thailanda, țara zâmbetelor!
(Seria aceasta de materiale a apărut pentru prima oară pe portalul Hello Magyarok din Budapesta, în 2015, anul în care am vizitat pentru prima oară Thailanda. Articolele sunt traducerea și adaptarea articolelor originale în limba maghiară.)