Site icon Desculță prin Timișoara

Sunteți în căutarea unui cadou personalizat? Mai am o idee!

Să alegi un cadou inspirat, care să placă, nu este o sarcină ușoară. Însă cu un cadou personalizat, șansele de reușită sunt mult mai mari, din start❤ În articolul precedent am scris despre atelierul Gombika, unde iau naștere pături și păturici, decorațiuni textile, fețe de pernă și multe altele, croite și cusute în tehnica patchwork. Majoritatea, personalizate sau personalizabile. Astăzi vă prezint o altă inițiativă de acest gen: JAnna Dekor by Annamária János din Miercurea-Ciuc.

La fel cum se întâmplă la mulți dintre artizani, și în cazul lui Annamária, procesul creației a început odată cu nașterea fiului ei. I-a pregătit o decorațiune pentru cameră… iar de atunci, nu mai trece nicio zi fără creație. Încet-încet, a devenit mai mult decât un hobby, JAnna Dekor fiind acum principala ei sursă de venit.

Lucrează în primul rând cu fetru – un material maleabil, ușor de prelucrat, foarte ofertant, din care se pot face multe lucruri personalizate. O astfel de decorațiune pentru ușă sau pentru perete, ori un carusel pentru pătuț sunt, de obicei, un cadou potrivit pentru o primă vizită după nașterea unui bebe, de exemplu.

Un alt gen de produse pe care le găsești la JAnna Dekor sunt coronițele pentru ușă, tot din fetru. Mai nou, Annamária lucrează și în lemn, interesul pentru acest material este însă unul mai vechi: tatăl ei a lucrat, pe vremuri, ca tâmplar, perioadă în care ea se afla deseori în preajma lui și îl mai și ajuta. Prelucrează acum singură lemnul, de la A la Z: îi dă formă, îl șlefuiește, îl găurește, îl vopsește… astfel iau naștere diverse decorațiuni, cum ar fi cele pentru ușa de intrare, personalizate cu numele familiei, sau cele dedicate diverselor sărbători, sau suporturile pentru chei.

„Cămin drag”
„Cămin drag. Familia Fazakas”
Din lemn se nasc și decorațiuni personalizate pentru camera copilului. Sunt produsele pe care le face cu cel mai mare drag, spune Annamária, totodată sunt și cel mai nou produs din ofertă.
Liber la personalizare cu bufnițe, zmeie, mașinuțe, norișori, păsărele, buburuze! Imaginația contează, iar imaginația nu are limite.
Pentru orice ocazie ați avea nevoie de un cadou, 🤗JAnna Dekor🤗 poate fi soluția: produsele sunt unicat, realizate manual și mai ales, personalizabile! Iar întrucât se apropie Crăciunul – incredibil cum a zburat anul acesta, nu-i așa?! – vă las aici o galerie foto cu câteva dintre coronițele pentru ușă, potrivite pentru a întâmpina sărbătorile de iarnă.

 

 

 

 

 

Și dacă este să vorbim despre Crăciun, știți ce este Adventul? Sunt convinsă că mulți dintre voi știți, dar la fel de convinsă sunt și de faptul că mulți dintre cei care citesc acest articol, nu. Adventul este sărbătorit de creștinii catolici și evanghelici, fiind foarte răspândit în Ungaria, Austria și Germania, de exemplu. Cuvântul își are rădăcinile în latină, Adventus Domini înseamnând așteptarea sosirii Domnului. Așteptarea aceasta este marcată timp de 4 săptămâni, în care sunt aprinse 4 lumânări – dispuse, de exemplu, pe o coroniță decorativă: coronița de Advent. Anul acesta, Adventul începe pe 2 decembrie. În fiecare dintre cele 4 duminici care preced Crăciunul, familiile care țin la această tradiție, aprind câte o lumânare.

Annamária cu o coroniță de Advent. Live din atelier!
De aceea, în rândul familiilor maghiare sau germane din România, coronița de Advent este ceva de nelipsit de pe masă. Sigur că, mai nou cele patru lumânări de Advent sunt dispuse și pe multe alte suporturi, nu numai pe coronițe tradiționale.
Nu uitați: atunci când cumpărați cadouri de la artizani, sprijiniți o familie, nu o mare corporație! Cadorisiți-i pe cei dragi cu produse handmade ❤
*
Acest articol a fost realizat în cadrul unei campanii de promovare a tinerelor antreprenoare maghiare din România. #erdélyivállalkozónő
Exit mobile version