Cum să prepari un sos de ciuperci absolut delicios!

Am învățat rețeta aceasta de la mama unei prietene. Mi-a ieșit chiar și când eram începătoare în ale gătitului! Se curăță aprox. 1 kg de ciuperci champignon. Să nu vi se pară mult, că scade mult în tigaie, una-două se înjumătățește…

Apoi se curăță aprox. 3 cepe medii, se taie mărunt și se prăjește în puțin ulei, până devine sticloasă. Se adaugă ciupercile tăiate mărunt, manual – mie de exemplu îmi place să se vadă bucăți de ciuperci în sos, să nu fie chiar ca o pastă.

Se adaugă vegeta, sare și frunze de pătrunjel (toate după gust). Se amestecă, se lasă, se amestecă, se lasă. O să lase apă. Dacă vi se pare că nu lasă destulă apă, mai turnați o jumătate de cană/o cană de apă în tigaie.  Puteți adăuga și puțin ardei tăiat mărunt, mai neutralizează un pic din gustul puternic al ciupercilor. Eu am folosit o pastă de ardei pregătită de mama mea, păstrată la borcan, în cămară (nu mă întrebați de rețetă, că nu o știu). Am folosit o linguriță din această pastă de ardei.

Când observați că ciupercile sunt moi deja, adăugați o lingură (rasă) de boia de ardei (dulce). Asta dacă nu vreți ca sosul să fie alb. Dacă vreți sos alb, nu adăugați boia deloc. Amestecați etc. Separat mixați într-un vas 5 linguri (rase) de făină + lapte. Turnați încet peste ciuperci, amestecați. Mai așteptați să dea o dată în clocot (mai amestecați etc.). Mai puteți adăuga puțină apă, dacă este greu de amestecat (surplusul se va evapora). Și gata!

Poftă bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ten + seventeen =