Acum aștepta plină de remușcări. Poate că nu trebuia să facă asta. Îl uitase chiar atât de repede pe celălalt? Nu-l uitase, dar se răzbuna. Iar răzbunarea sa nu-i va dăuna lui Rolland. Simțea că ține mult la el, iar dacă el nu o va dezamăgi, îl va putea iubi chiar mai mult decât îl iubise pe celălalt.
Orologiul bătu miezul nopții. Se auzeau pași pe coridor, apoi o bătaie în ușă. Kristina s-a pus repede în pat, s-a acoperit și a spus: intră. Ușa s-a deschis încet, iar Rolland și-a făcut apariția în cameră. Kristina îl invită să se așeze pe marginea patului, apoi în mod surprinzător îi ceru să îi cânte ceva.
-Îți voi cânta un cântec vechi din Italia mea însorită. Sper să-ți placă.
Kristina închise ochii și ascultă melodia, care pentru ea era atât de cunoscută: Casablanca. Iar apoi, îi mărturisi că este cântecul ei preferat și îi arătă caseta cea veche, iar mai apoi îi dădu drumul în casetofonul cel nou, abia primit.
-Kris, te iubesc. De ce m-ai chemat aici?
-Am vrut să te văd… atât. Ar fi mai bine să pleci acum.
-Doar ca să mă vezi? Și acum mă alungi?
Și o sărută. Plapuma căzu, iar Rolland o luase de mijlocul subțire peste care era doar o cămașă de noapte transparentă. Trupul bronzat, zvelt al Kristinei îi biciuia simțurile. Totuși, după ce a sărutat-o, Rolland s-a îndreptat cu pași șovăitori spre ușă.
-Numai eu știu ce simt acum…
Kristina s-a repezit spre el și îl sărută sălbatic. Rolland o sărută pe ochi, pe față, pe gură, pe gât, pe șuvițele mătăsoase. O duse spre pat, iar Kristina a întins mâna și a stins veioza, lăsându-se pradă îmbrățișărilor și sărutărilor…
Singurul martor a fost laleaua cea albă. Dar ea nu îi va trăda…
Dimineața, Marcella a observat ceva diferit la Kristina. Zâmbea, radia. Marcella o invită la biserică, unde Kristina s-a rugat mai mult ca de obicei. Cerea iertare, cerea binecuvântare? Nici nu știa.
După-masa au hotărât să culeagă căpșuni din grădină. În joacă, au mers în grădină pe intrări diferite și au stabilit că se vor întâlni la mijloc, ca într-un fel de labirint, acesta fiind în același timp și un concurs: cine culege mai mult? Doar că Kristina s-a întâlnit cu Rolland, și chiar s-a speriat de el.
-Vasăzică erai îngândurată… Și la cine-ți era gândul?
-Știi bine… La tine, și la cele întâmplate ieri. Nu trebuia să-mi pierd capul. Nu știu cum am putut să o mai privesc pe Marcella în ochi.
-Uită-te la mine!
-Nu, nu pot…
-La mine-n ochi! Uite, ce ochi frumoși ai. Negri și parcă de nepătruns. Eu totuși văd în ei dorință… am dreptate?
Rolland a ajutat-o pe Kristina să culeagă, apoi s-au așezat să se odihnească. Rolland o cuprinse de mijloc și a început să o gâdile. Kristina își trecu brațele în jurul gâtului său. Erau printre trandafirii sălbatici care se vedeau de la fereastra sa, care formau un cuib care parcă aștepta doi îndrăgostiți. La început, Kristina s-a împotrivit un pic, dar când Rolland a…
*********
Și aici se termină manuscrisul, iar după ce mama mea s-a stins în 2015, nu voi mai afla niciodată continuarea…
(autor: Iudit Laslavic, în adolescență)
(va urma)
