Perechea a început să plutească fermecată prin încăpere, iar Gianni și Marcela i-au urmat pe cei doi. Și în vâltoarea dansului, două inimi se destăinuiau. Gianni o cunoștea demult pe Marcella, dar parcă de un timp a redescoperit-o. Venea în casa ei ca un prieten, ca un amic credincios al celor doi frați, ținându-i adesea tovărășie Marcellei atunci când Rolland era plecat. Însă simpatia sa se schimbase în iubire. Totuși, a trecut mult timp până ce Gianni și-a dat seama că inima sa bate nebunește atunci când Marcella îi zâmbește, că se-nfioară la atingerea mâinilor ei, că tresărea la auzul vocii sale. Acum, valsul amețitor parcă îi dădea curaj.
-Marcella… aș vrea să-ți spun ceva. Ceva foarte important.
-Spune!
-Știi, noi suntem prieteni de mult timp… eu te-am admirat mereu, dar acum…
-Gianni, sper că nu vrei să mă părăsești!
-Oh, nu, dar… Nu știu, cred că este mai bine să las asta pe altă dată. Mă privești așa de adânc în ochi… Ce ochi frumoși ai!
-Nu ai observat până acum? Sunt cei de anul trecut, nu i-am schimbat!
-Îți arde de glume, de râs… Iar eu mă chinui să îți spun…
-Cam greu spui!
Marcella și-a întors un pic capul, fără să îl mai privească în ochi, iar atunci, Gianni a profitat de ocazie și a sărutat-o fierbinte.
-Acum cred că ai înțeles. Te iubesc. Din toată inima.
-Și pentru asta te-ai bâlbâit atât? Am știut demult.
Rolland o strângea tot mai tare pe Kristina, și a reușit chiar să îi sărute părul. Kristina îi tot spunea să fie mai discreți, dar Marcella și Gianni oricum erau ocupați.
-Kristina, spune ceva! Te iubesc! Nu mă mai privi așa de indiferentă!
-Tu citești indiferență în ochii mei? Rolland, nu mă strânge atât de tare. Ne vede Marcella.
-Ne vede Marcella, ne vede Marcella, ne vede Marcella. Las-o pe Marcella. Nu vezi cum se privesc? Se iubesc, și nu le este rușine cu asta. Kris, ești totul pentru mine. Să știi că nu e ceva trecător. Poate te-a convins Marcella să nu ai încredere în mine, că sunt un Barbă Albastră. Nu neg, am fost, dar m-am schimbat!
-Și Marcella a spus că a observat că te-ai schimbat.
-Iar Marcella… Dă-mi o șansă, și vei vedea că nu este ceva trecător.
-Bine. Îți voi cere, însă, trei lucruri. Schimbarea să fie pentru totdeauna, altfel eu în 24 de ore am dispărut. Doi, despre tot ce se va întâmpla să știm doar noi doi. Pe Marcella și pe Gianni îi vom anunța numai când voi crede eu de cuviință. Accepți?
-Da. Dar era vorba de trei lucruri!
-Îți voi spune mai târziu. Până atunci, niciun cuvânt!
-Nici măcar un „te iubesc”?
-Nici.
-Nicio sărutare?
-Cu atât mai puțin.
Seara s-a terminat. Au dansat, s-a distrat. Acum era obosită. S-a dezbrăcat și a făcut un duș. S-a îmbrăcat într-o cămașă de noapte albă, brodată chiar de mama ei, și s-a așezat în fața oglinzii. Îngândurată, își desfăcea părul. Și l-a pieptănat cu grijă, apoi l-a ridicat deasupra cefei, prinzându-l cu o clamă. Apoi, cu coatele așezate pe măsuță, a revăzut ultimele minute ale serii. Și-au spus noapte bună. Rolland le-a sărutat mâna. Într-un moment în care Marcella nu a fost atentă, Kristina i-a șoptit lui Rolland: când orologiul bate miezul nopții, vino la mine…
(autor: Iudit Laslavic, în adolescență)
(va urma)
