blog

Și după furtună, totul revine la normal (7)

Marcella într-adevăr nu avea încredere în el. Îi părea tigrul care ia chip de pisică blajină, ca apoi să își sfâșie prada. Prada era, desigur, Kristina. Și cum ea era cu gândul mult mai departe, nu putea să sufere meschinăria. Marcella se hotărî: încă un pas, și-i va spune “destul” – lui Rolland.

blog
Sursa foto: Pixabay

Spre mirarea ei, Rolland nu se prea mai arătă. Când venea să mănânce cu ele, când lipsea. Nu era prea drăguț cu ele, ce-i drept, dar nici nesuferit. Așadar, Marcella se pusese pe așteptat.

Într-o zi, Kristina o rugă să o lase să își facă un tort. Urma ziua ei. Împlinea 20 de ani.

-Cum să faci tu tortul? Voi spune bucătăresei să facă unul!

-Nu, vreau să îl fac eu! Altfel nu are farmec! Dar mă poate ajuta și ea. Sau… știi ce? Ajută-mă tu!

-Bine, te voi ajuta eu. Când este ziua ta?

-Peste trei zile, sâmbătă. Mâine aș face pișcotul, iar poimâine, crema.

-Bine. Acum, eu am niște treabă. Tu? Vrei să mergi la baie?

-Poate fac și baie, dar dacă îmi dai o carte, aș face plajă!

-Cum, nu știi unde este biblioteca? Vino să îți arăt: poți lua cărți de acolo, fără să mă mai întrebi.

O duse într-o cameră de la etajul II, cu pereții plini de cărți.

-Doamne, ce de cărți! Eu ador să citesc.

Din bibliotecă, Marcella se îndreptă spre bucătărie, unde îi spuse bucătăresei că sâmbătă urmează să fie o petrecere, la care vor fi prezente patru persoane: Kristina, Gianni, Rolland (speră ea), respectiv ea însăși. Apoi a plecat în oraș, pentru a-l invita la petrecere pe Gianni. Nu l-a găsit acasă, dar i-a lăsat un bilet. Apoi a luat-o către Rolland. L-a găsit printre trandafirii albi. Crengile tufei erau pline de boboci abia desfăcuți. Marcella s-a apropiat de el cu pași hotărâți. Îi spusese despre ziua Kristinei. Rolland părea nehotărât, însă Marcella nu a stat la discuții.

Acasă a vrut să i se alăture Kristinei la plajă, însă când a observat că aceasta a adormit în aer liber, s-a răzgândit. S-a îmbrăcat din nou și a plecat la Milano, după cadouri. Nimeni nu i-a observat lipsa.

blog
Sursa foto: Pixabay

A sosit și ziua de sâmbătă. Tortul a ieșit minunat. Kristina s-a gândit toată dimineața cum să se îmbrace și cum să se coafeze. A vrut să fie frumoasă, dar parcă nimic nu o convingea. O întrerupsese din gânduri o scurtă bătaie în ușă. Crezând că e Marcella, Kristina s-a grăbit să deschidă, însă în prag era Rolland. Kristina rămase năucă – ce voia, oare?

Fața lui se lumină cu un zâmbet.

-Mă lași să intru? Sau… nu e voie?

-Nu… adică…

-Scuză-mă, dacă deranjez, eu…

-Nu, nu, intră… Nu mă deranjezi.

-Ți-am adus ceva… o clipă…

Rolland plecă, dar în câteva clipe se întorsese cu o cutie destul de mare, împachetată cu grijă. Kristina a desfăcut-o curioasă. În cutie se afla o rochie minunată, verde cu irizații aurii și roz. Era lungă până-n pământ, iar materialul, foarte ușor, urmărea fiecare adiere.

-Pot s-o îmbrac?

-Dacă îți place, desigur, de aceea am adus-o!

-E minunată, Rolland, îți mulțumesc. Ia loc, te rog, mă duc să o îmbrac.

Rolland s-a așezat îngândurat. Ce s-a mai bucurat Kristina de rochie… L-a trezit din gânduri un foșnet lin. În ușă a apărut Kristina. Era fermecătoare. În urechi își pusese cercei noi. În mână ținea un colier.

-Rolland, vrei să mă ajuți?

-Desigur. Gata… Ești adorabilă, ești atât de fermecătoare… nu găsesc cuvinte pe măsura frumuseții tale.

Se lăsă în genunchi în fața ei.

-Nu, nu, ridică-te – îi întinse mâinile -, poate apare Marcella și… dacă te găsește aici…

-Las-o… Noi suntem aici! Te iubesc, Kristina. N-am vrut să ți-o spun, dar m-a înnebunit. Gonește-mă, alungă-mă dacă vrei, dar eu tot te voi iubi. Ce-ți pasă de Marcella!

-Taci – îi pusese mâna la gură, dar el se folosi de moment pentru a i-o săruta -, taci, vine cineva, poate e chiar ea. De ce ai venit să mă tulburi…

Afară se auzeau pași, apoi o bătaie în ușă. Marcella nu a intrat, ci doar o anunță că masa este gata și că a sosit și Gianni. Și că pleacă să îl caute și pe Rolland…

În momentul în care Marcella a bătut la ușă, Rolland a luat-o în brațe pe Kristina. Instinctiv. Parcă s-o apere… Kristina, deși voia să se desprindă din brațele lui, parcă nu avea putere.

El o sărută pe ochi, pe obraji, pe buze. O dată, de două ori… de nenumărate ori.

-Te iubesc… Da… te iubesc. Nu mă interesează ce va zice lumea. Ești totul pentru mine. Am tot vrut să îți mărtusisesc și nu am îndrăznit. Te iubesc cum n-am mai iubit pe nimeni. Te iubesc de când te-am văzut prima oară.

-Atunci… și trandafirii…

-Da, eu le-am pus. Și când am văzut un boboc în părul tău…

-Da, ador florile.

-Dragostea mea… Poți să îmi spui odată… că mă iubești?

-Vino, că întârziem… vorbim mai târziu…

-Dacă-mi permiți, eu plec.

Kristina era nehotărâtă. Să se arunce în brațele lui? Oare chiar era așa, cum spunea Marcella, că Rolland e un Don Juan?

Ochii i-au căzut peste ghiveciul din fereastră. Floarea a răsărit, bobocul s-a înălțat. În noaptea aceasta, petalele se vor deschide, mai albe, mai pure ca neaua. Deci soarta ei este hotărâtă. A jurat să-și împlinească dragostea în noaptea înfloririi lalelei. Iar acest moment a sosit.

O ultimă privire în oglindă, apoi coborî în grabă. Au mâncat cu multă poftă, veseli. Totul a fost excelent. După cină au trecut în salon, unde Kristina a mai desfăcut niște cadouri, apoi au dansat. Kristina i-a acordat primul dans lui Rolland, un vals izvorât parcă din văzduh.

(autor: Iudit Laslavic, în adolescență)

(va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − 11 =