Și-am sărbătorit din noua IA! – partea a II-a

Am scris aici despre pregătirile pentru ediția de anul acesta a Zilei Universale a Iei la Viena. Povestea a ajuns la „și ne-am așezat pe iarbă”.

După cum vedeți, momentul în care m-am așezat eu chiar a fost imortalizat, haha! Înainte de a mă așeza însă, am salutat lumea, am spus câteva cuvinte despre asociația noastră și am prezentat-o pe Diana Rășină, care a interpretat a capella niște doine și cântece din mai multe regiuni ale țării, respectiv, a și rostit câteva cuvinte despre fiecare dintre ele.

Totodată a discutat cu cei prezenți despre semnificația Mioriței.

Și… a fost pentru prima oară când a cântat la cobză în fața unui public. A interpretat o melodie veche din Moldova secolului al XVIII-lea și o melodie lăutăreasca din sudul țării.

A urmat momentul în care am citit câteva informații despre Sărbătoarea Sânzienelor: cei prezenți au ascultat cu atenție informațiile despre Sânziene și Drăgaice, despre obiceiurile de Sânziene, despre ritualurile legate de această sărbătoare, despre noaptea cununilor, când cerurile se deschid, respectiv, despre flori.

A avut loc apoi o tombolă: premiul a fost un colier floare de mac, croșetat manual de Iudit Laslavic, respectiv, am mai tras la sorți și gemurile care au mai rămas de la picnic. Am avut parte de două ajutoare foarte drăguțe: ele au fost cele care au ales bilețelele din coș.

Apoi, așa cum ne-am dorit deja anul trecut și așa cum nu prea am putut face din cauza faptului că am fost nevoiți să ne ascundem de ploaie într-o… berărie (singurul local din zonă care avea un separeu suficient de mare pentru noi și care ne-a permis să cântăm în incintă – BierAmt de pe Parkring)… ANUL ACESTA AM FĂCUT MULTE POZE! Ne-am fotografiat în fel și chip, mândri de iile pe care le purtam, autentice sau nu – și am fost din nou surprinsă cât de multă lume are ii. Și sper că la anul toți participanții să poarte bluza tradițională românească!

 Am avut parte de soare. De o lumină foarte plăcută de după-amiază târzie. Dimineața și la prânz a fost înnorat, au și căzut câțiva stropi de ploaie… dar am avut noroc, cu câteva ore înainte de eveniment norii s-au risipit și a ieșit soarele. 🙂 În sfârșit am putut sărbători Sânzienele așa cum se cuvine, afară, în natură. Și profit de ocazie ca să spun că ne-am făcut deja planuri pentru anul care vine!

Da, dacă vom mai fi la Viena, dorim să organizăm și cea de-a treia ediție a Zilei Universale a Iei la Viena. La prima ediție am avut parte de o întrunire mai intimă, cu 30 de persoane, în care am avut ocazia să ne prezentăm cu toții, să spunem câteva cuvinte despre noi și despre iile pe care le-am purtat. La această a doua ediție nu am mai putut face acest lucru – am fost mult prea mulți. În schimb am reușit să sărbătorim în aer liber, așa cum ne-am fi dorit și la prima ediție. În 2013 a apărut un articol despre ziua iei în Wiener Zeitung. Anul acesta a venit la Viena o echipă de la TVR Internațional, pentru a realiza un reportaj.

Pentru anul viitor plănuim încă ceva în plus! O sărbătoare mare, care să aibă loc în seara de 23 pe 24 iunie, adică în noaptea în care cerurile se deschid. Desigur că nu vă putem dezvălui încă detaliile acestui eveniment (oricum abia am început să facem planuri) sperăm însă că veți fi alături de noi într-un număr și mai mare. În primul an am fost 30. Îl al doilea an am fost 60. Ne revedem în 2015: vom fi oare 120 de persoane îmbrăcate în ii? Ar fi minunat!

Cât despre inițiativa LA BLOUSE ROUMAINE de a sărbători această zi – încă o dată, jos pălăria! Este fabulos ceea ce se întâmplă: lumea redescoperă tradițiile, sărbătoarea aceasta urnește românii din întreaga lume, se cos din nou ii și le purtăm cu plăcere. În preajma zilei iei news feed-ul a fost plin de poze cu oameni îmbrăcați în ii. Este extraordinar!

Iar la final, vă las cu un video în care minunata Iulia Gorneanu spune DE CE este ia românească atât de deosebită.

www.kabaitan.org

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 1 =