Site icon Desculță prin Timișoara

Sacii care nu lipsesc din nicio casă trendy

Nu știu exact când a început nebunia aceasta a sacilor de depozitare din hârtie, știu doar că eu i-am descoperit cam cu un an în urmă. Tot Pinterestul și Instagramul este plin cu ei, dați un search cu „storage paperbags” și veți da peste o grămadă de poze cu astfel de saci.

Sursa foto: Etsy
Sursa foto: Instagram

M-am tot uitat la ei, parcă-mi și plăceau, parcă nici prea-prea… până într-o zi în care am hotărât că vreau să cumpăr și eu așa un sac! Motivul: apăreau în tot mai multe poze cu case amenajate super și mi-am dat seama că mi-ar putea fi foarte util unul în bucătărie, pentru a aduna în el… PET-urile pe care (trebuie să) le colectăm separat.

Sursa foto: www.greenstilettos.com

Stupoare, însă! Niciun furnizor de astfel de saci în România. M-am orientat atunci spre Ungaria, însă atunci când costul de transport îl depășește pe cel al produsului parcă ți se pare… cam aiurea! De aici și până la a decide că voi face eu astfel de saci în România a mai fost doar un pas. Zis și făcut – deși nu m-am apucat de materializarea ideii imediat ce am avut-o.

Sursa foto: www.bigcartel.com

A durat ceva, dar astăzi vă anunț cu bucurie că acești saci pot fi în sfârșit comandați de la MeAndMine! Iar atunci când achiziționați un astfel de sac de la mine, trebuie să știți că o faceți de la cineva cu adevărat fascinat de frumusețea simplă a acestor saci. Îi ador!

Sursa foto: www.childishthings.com

Deocamdată sunt disponibile puține modele, și mai ales saci cu exterior maro/interior alb, vor urma însă foarte, foarte multe alte modele și culori! Și diverse mărimi!

Onorez și comenzi, de ex. se pot trece pe saci numele copiilor ale căror jucării vor fi depozitate în acești saci. Pentru că hei, sacii aceștia sunt destinați în primul rând depozitării jucăriilor copiilor. Însă dau bine în orice colț al casei: în bucătărie, în living, în dormitor, unde pot ascunde cu succes aproape orice doriți să nu fie la vedere: păturile pufoase, cărți, reviste, PET-urile pe care trebuie să le duceți la tomberonul special de la colț, rufele murdare cu care nu mai doriți să vă deplasați din dormitor până-n baie, sulurile de hârtie pentru împachetat cadouri și așa mai departe! Foarte bine arată și ca mască de ghiveci!

Sunt realizați din 3 straturi de hârtie, suportă o greutate de aprox. 20 de kg și sunt decorați cu vopsea acrilică. Mărimea sacului „nesuflecat” este de 50×87 cm. Pentru că este destul de dificil să îi „sufleci”, voi face eu asta pentru voi.

Mai rămâne doar să vă hotărâți: sacii de depozitare, love or hate?

Vrei și tu unul? Alege de aici sau scrie-mi la shop@descultaprintimisoara.ro pentru a face o comandă personalizată!

Exit mobile version