Site icon Desculță prin Timișoara

Dacă veți alege să îmi fiți alături, vă mulțumesc

Toamna trecută m-am supărat și am anunțat că renunț să scriu pe blog. Mi se părea totul complet lipsit de sens, pentru că nu aveam parte de feedback-ul dorit. După acel moment, vreo două săptămâni am tot rumegat. Eram furioasă, dar apoi am simțit o mare ușurare. Și chiar am crezut că asta a fost tot! Însă, așa cum se întâmplă de obicei, această mică „criză” m-a pus pe gânduri și a schimbat ceva în mine. Prin cap mi s-au derulat mai multe lucruri și am stat și le-am analizat. Și am hotărât să reiau scrisul, dar oarecum altfel. Într-o altă formă. Sper să îmi reușească ceea ce îmi propun! 

Nu voi pune așa un accent mare pe cât de mulți sunteți aici. Oameni de calitate să fiți – asta contează, nu niște numere. Vreau alături de acest blog – scris din pasiune, până la urmă – o comunitate de oameni normali și buni, care să reușească să mă vadă fix așa cum sunt. Cine nu înțelege ce scriu, treaba lui! Nu voi ezita să blochez oamenii care vor lăsa comentarii pline de venin. Vreau ca aici și pe paginile mele de social media să avem parte de un spațiu plăcut, sigur.

Succesul nici măcar nu se măsoară în numărul de followers, ci în calitatea acestora. Vreau ca ceea ce împărtășesc să ajungă la oamenii potriviți, care apreciază ceea ce îmi doresc să ofer. Aceasta este, până la urmă, o cronică personală, dar scopul nu este exhibiționismul. (Fiind o persoană introvertită, departe de mine gândul acesta.) Pur și simplu, simt că vreau să fac asta: să scriu. Pentru voi. Și pentru mine.

Când am început eu cu bloggingul, tot internetul acesta era diferit. Sunt dintr-o altă generație de creatori de conținut, ca să zic așa. Îmi place să cred că nu vreau să par mai mult sau altfel decât sunt. Aici veți avea parte, mereu, de sinceritate – de atâta sinceritate câtă îmi pot asuma, căci sunt foarte multe lucruri pe care vreau să le păstrez private.

Vă mulțumesc că sunteți aici! Dacă apreciați ceea ce fac, rog dați like și/sau share la articolele mele viitoare, ca ceea ce scriu să ajungă și la alți oameni potriviți. De asemenea, mi-ar fi de mare ajutor – pentru viitor – dacă ați scrie în comentarii pentru ce anume mă urmăriți.

Dacă veți alege să îmi fiți alături, vă mulțumesc.

Dacă nu rezonați, nu este cu supărare… 

Exit mobile version