Site icon Desculță prin Timișoara

REMEDIU ANTISTRES 2: Am descoperit încă două cuiburi de barză!

V-am povestit, aici, că atât în Cărpiniș (județul Timiș), cât și în satul Vlaha (județul Cluj) există câte un cuib de barză ținut sub observație cu cameră web. Și vă spuneam că nu există un remediu antistres mai fain decât să arunci, din când în când, câte o privire pe imaginile cu aceste ființe minunate! Zilele acestea am descoperit încă două cuiburi de barză ținute sub observație cu camere web. Vreau să vi le prezint și pe acestea, mai ales că într-unul dintre ele sunt, deja, și două ouă! ❤️

Sursa imaginii: www.milvus.ro

Zilele acestea am aruncat câte o privire și pe cele două cuiburi de barză nou descoperite. Vă promit că observarea vieții acestor animale adorabile nu vă va plictisi deloc!❤️ De data aceasta atenția noastră se îndreaptă către satul Dumbrăvioara din județul Mureș. Aici, camere web au fost montate lângă două cuiburi.

Camera web nr. 1 și camera web nr. 2

Proiectul aparține Asociaţiei pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii Grupul „Milvus”, care își dedică toată activitatea conservării patrimoniului natural. Milvus desfășoară diverse acțiuni de conservare a speciilor periclitate, de cercetare aplicată, de conștientizare și educație. În plus, veghează și asupra respectării legilor, încercând să influențeze și procesul legislativ de partea naturii. Din echipă fac parte biologi și ecologi, cu toții având o experiență îndelungată în protecția naturii.

„Ne dorim o lume în care omul trăiește într-o veritabilă armonie cu natura, fără să o exploateze, unde natura e apreciată ca valoare fundamentală, iar aceasta se reflectă în acțiunile fiecăruia.” (viziunea Milvus)

Dumbrăvioara este un adevărat sat al berzelor 

Prima cameră web pe care asociația a instalat-o pentru observarea vieții berzelor se află în centrul localității Dumbrăvioara din județul Mureș. De altfel, în Dumbrăvioara sunt foarte multe cuiburi de barză: cei care trec pe acolo cu mașina (pe DN15), pot observa că aproape fiecare stâlp găzduiește un cuib de barză!

Interesul mare pentru viața berzelor a determinat asociația ca, la un moment dat, să amplaseze o cameră web și la un al doilea cuib. Anul acesta, în acest cuib există, deja, și două ouă! Pare un cuib foarte comod și… cozy. În mijloc, aceste berze au adus paie, astfel că pare că au parte de un culcuș moale de tot.

Camerele web montate de către Milvus vă oferă scene de viață din perioada cea mai importantă a acestor animale. Împerechere, clocirea ouălor, apariția puilor, creșterea și hrănirea lor, momentele în care puii de barză învață să zboare! Absolut antrenant să privești așa ceva, vă jur.❤️

Cuiburile de berze sunt reînnoite an de an. Atât masculul, cât și femela contribuie la înfrumusețarea lui. Barza se hrănește pe pajiști umede, terenuri agricole (fânațe, pajiști, terenuri lăsate în paragină), iar dieta se schimbă în funcție de sezon – secetă: rozătoare și insecte (lăcuste, cosași), și perioade ploioase: animale acvatice (broaște, șerpi de casă). Cresc anual între 3 -5 pui, în funcție de vreme și de hrana disponibilă, scrie pe pagina de internet a celor de la Milvus.

Barza este considerată una dintre cele mai populare specii de pasăre. Iar ea alege să trăiască alături de om, în interiorul satelor.

Eu cred că ar fi fenomenal să fie câte o cameră web la fiecare cuib din acest sat plin de berze!😂

*

Camerele web ale Asociației Milvus sunt un proiect finanțat prin programul Spații Verzi al Fundației pentru Parteneriat și MOL România.

Exit mobile version