timea laslavic

Rămas bun

Începând de astăzi, nu voi mai scrie pe acest blog și nici nu voi mai publica nimic pe pagina de Facebook și de Instagram a blogului. Se împlinesc deja mult prea multe luni – dacă nu ani – de când a scrie aici și a fi prezent pe social media a încetat să îmi mai facă plăcere cu adevărat. Și de când a început să devină mai degrabă o sursă de frustrări.

timea laslavic

Întotdeauna mi-a plăcut să scriu, dar nu sunt la fel de sigură că publicului i-a făcut suficient de mare plăcere să citească ceea ce eu am tot scris aici. Aș minți să spun că nu am primit și feedback bun – căci am primit. Însă nu suficient. Dacă este să mă uit la cifre… situația nu este strălucită. La ultimul articol publicat am primit 6 like-uri. Este deosebit de puțin.

În plus, nu am reușit nici să monetizez blogul. Nici după un deceniu de efort susținut, în care am scris constant, săptămână de săptămână – până acum, exact 610 articole – despre tot felul de subiecte pe care le-am considerat a fi utile sau interesante pentru voi. Mi-am dorit să vă inspir, să vă arăt lumea așa cum o văd eu. Am vrut să vin cu un content diferit, cu sens, căci și eu m-am bucurat de asta din partea unor bloggeri pe care îi urmăresc cu plăcere și acum. Am scris despre toate subiectele care mă pasionau sau preocupau, genealogia, călătoriile, designul interior, ecologia… care am sperat să vă aducă plus-valoare.

Însă deși eu consider că știu să mă exprim bine în limba română, nu întotdeauna s-a înțeles de către toată lumea ce am vrut să transmit, de fapt. Asta și pentru că fiecare cititor trece cele citite prin propria sa prismă, subiectivă. Ar trebui să nu îmi pese de asta, dar cum să nu îmi pese? Blogul îl scriam pentru voi, nu pentru mine. Dacă aș fi vrut să scriu exclusiv pentru sine, o puteam face într-un jurnal, fără să mă expun și să atrag judecăți.

Astăzi am avut o conversație edificatoare cu cineva. Eu am tot simțit asta, dar astăzi mi s-a confirmat a nu știu câta oară că generez invidii și că mulți au o anumită imagine despre mine… O persoană care trăiește în Elveția, unde totul este lapte și miere; care călătorește într-una; care se laudă în titlul unui articol că a dat 150 de euro pe două pălării.

Cât de înțelept a fost tatăl meu când mi-a tot spus să nu mai pun nimic pe internet – că nu trebuie să mi se uite nimeni în farfurie!

Nu, nu duc o viață fără griji. Nu călătoresc toată ziua. Nu mă sparg în fițe, dar apreciez artizanatul și ideile originale, motiv pentru care îmi plac anumiți creatori (și  nu branduri). Muncesc pe rupte, sunt o persoană echilibrată în privința cheltuielilor și absolut deloc nu sunt o snoabă. Și am și eu problemele mele, pe care nu vi le-am prezentat mereu laolaltă cu părțile frumoase din viața mea. Uneori am scris și despre așa ceva, însă nu foarte mult, pentru că nu am vrut să mă expun exagerat.

Nu toată lumea de pe internet merită să stau în fața sa cu pieptul gol și inima la vedere, deși în general am fost sinceră și asumată, nu secretoasă. Nu m-am riscat să povestesc lucruri intime, deși poate că ar fi ajutat multă lume să vadă că nu este singură cu anumite probleme.

Blogul meu era despre mult mai multe decât despre călătorit într-una. Și îmi pare teribil de rău că aceste lucruri au fost mult mai vizibile ca celelalte. Subiectul travel fiind foarte ofertant, am tot marșat pe el… Nu, nu cred că trebuie să îmi cer scuze că îmi permit să călătoresc după ce muncesc pe rupte, dar nici nu este adevărat că sunt toată ziua în concediu.

Dacă este să rămâneți cu ceva după acest ultim articol, îmi doresc să fie următorul gând: habar nu avem, de fapt, despre viața celorlalți. Ceea ce se vede pe internet nu este totul. Și am scris și despre asta, dar… nu știu cine a citit. Lumea oricum nu mai are răbdare să citească. Acesta este un alt motiv pentru care simt că ceea ce fac nu are niciun sens, de fapt, ba îmi mai și face rău.

Nici fotografia aceasta nu este doar o fotografie sexy. Face parte dintr-o serie de fotografii de studio făcute recent – pentru brandul meu de traduceri, respectiv pentru blogul acesta. Iar fotografia asta, în care pare (doar pare) că sunt la bustul gol, am făcut-o pentru că am vrut să pornesc o campanie de promovare a ecografiilor mamare și mamografiilor.

De acum voi călători „pe silent”, fără presiunea de a face poze pentru blog și de a nota și reține informații pentru articole. Și intenționez să fiu cât mai low profile cu putință. Nu mai vreau să mă enervez că par altfel decât sunt, că viața mea pare altfel decât este. Întotdeauna am fost sensibilă la felul în care mă percepe lumea.

Sunt tristă și dezamăgită de acest eșec.

Totuși, sper ca după decizia mea de astăzi să mă simt și ușurată.

Îmi iau rămas-bun, nu adio. Cine știe. Poate cândva, într-un alt moment, într-un alt context…

Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost aici, cu mine, în toți acești ani!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 + 19 =