Site icon Desculță prin Timișoara

Primul atelier de creație: cel de coliere handmade!

Așadar am invitat româncele de la Viena la un atelier de creație, propunându-le să realizăm niște coliere din flori textile! Sala în care ne-am întâlnit am găsit-o prin intermediul cântăreței vieneze Diana Rășină și se află în imediata apropiere a zonei 0 de cumpărături din Viena, Mariahilferstrasse. Pe hartă, locul desfășurării atelierului l-am marcat cu o… floare, cum altfel…

 

Am creat un event pe Facebook și am așteptat cu sufletul la gură să văd dacă există interes. Și da, a existat! Iar eu m-am pregătit de zor pentru atelier. Am cumpărat din Timișoara tot ceea ce mai era necesar (tocmai mi se terminase stocul de mărgele negre, stocul de fetru, de panglici etc.), apoi am călcat toate materialele pe care urma să le iau cu mine, le-am făcut poze și am dat drumul unei teaser, știind că fetele vor începe să viseze deja la colierul pe care îl vor realiza.

 

Am cumpărat mai multe foarfeci – ca să aibă fiecare fată foarfeca ei! Am pregătit și câte ceva de ronțăit – printre care și chipsuri de mere home-made. Am înșirat frumos toate materialele pe mesele de lucru – mi-a luat peste o oră să aranjez tot ceea ce vroiam să aranjez, am pus muzică de relaxare în player și am așteptat fetele. Cea mai mare provocare a fost să car după mine toate materialele acelea – cu metroul. Am făcut-o cu un troler, și a fost foarte funny când m-am întâlnit pe stradă cu o cunoștință și ea m-a întrebat unde călătoresc? :))

Cea mai mare surpriză a fost că a venit la atelier verișoara mea Iulia, care locuiește de ani de zile în Austria, și care a crescut tot la Timișoara/Moșnița Nouă, dar cu care nu mă întâlnisem de vreo 10 ani, cred. M-am bucurat enorm de faptul că a luat-o de mână pe fetița ei Daria și a făcut peste 100 de km dus-întors ca să mă vadă! 🙂

A fost multă voie bună, ceea ce m-a făcut fericită! Fetele au conversat, au râs, s-au împrietenit, s-au adăugat apoi pe Facebook… mi-am atins scopul! Și am anunțat încă de la începutul atelierului faptul că doresc să repetăm această experiență, și că dacă există interes, voi organiza câte un atelier în fiecare lună!

Și iată și rezultatele muncii depuse de fete:

Din păcate, pozele de la acest atelier nu sunt bune – pentru că mi se stricase obiectivul de la Nikon și am fost nevoită să fac poze cu telefonul mobil. 🙁 Am chicotit mult până am făcut această poză de grup, apoi ne-am luat la revedere și am plecat spre casele noastre – fiecare cu un colier făcut de mânuța lui… 🙂

Cine a fost rapid și a avut timp, și-a putut face tot la acest atelier și o cordeluță.

Următorul atelier a fost unul de abajururi, dar despre asta, într-o postare viitoare!

Vizitează și pagina asociației: http://www.kabaitan.org

Exit mobile version