Datorită acestui blog mi s-a întâmplat ceva deosebit: a luat legătura cu mine un descendent al familiei nobile Dadányi, familia la care stră-străbunica mea a fost bucătăreasă cam toată viața sa. Mai mult decât atât, această persoană a și cunoscut-o pe stră-străbunica mea! Totul a început cu un comentariu lăsat sub unul dintre articolele mele de pe blog, un articol despre Nadăș. Nu mi-a venit să cred ochilor…
Am luat legătura cu autorul comentariului și asta a fost o mare bucurie atât pentru mine, cât și pentru el. Nu știu cum să vă explic, dar chiar mi s-a părut ceva deosebit de special ca la o distanță de 100 de ani, noi doi să ajungem să intrăm în legătură și să depănăm amintiri despre o perioadă demult apusă, pe care el o cunoaște și pe care eu nu am avut ocazia să o cunosc – decât din povestirile familiei mele. Care erau șansele ca în anul 2020, eu să cunosc pe cineva care a cunoscut-o pe stră-străbunica mea care a murit la mijlocul secolului trecut? Spre zero! Și totuși, acest lucru s-a întâmplat. Așa se face că am scris o serie întreagă de articole despre asta, aici, pe acest blog. Acum vreau să fac un rezumat al poveștii.
Începuturile
Kecskeméti István – Pista bácsi, pentru mine – s-a născut la Timișoara. A lucrat toată viața ca neuropsihiatru. Acum are nu mai puțin de 86 de ani și trăiește la Oradea. Este descendent al familiei Dadányi, o familie nobilă care a trăit și la Nadăș, și la Timișoara. Stră-străbunica mea, Benda născ. Sőregh Erzsébet, a lucrat toată viața sa la această familie.
Bunica lui Kecskeméti István a fost Dadányi-Gyülvészi Renáta, iar stră-străbunica mea a fost bucătăreasa acesteia din urmă: timp de peste 50 de ani. Astfel că i-a gătit inclusiv domnului Kecskeméti István și fratelui acestuia, Péter. Cei doi chiar își amintesc de ea: îi spuneau „Erzsi néni”. De fapt, așa a și început totul: atunci când a citit articolele mele despre Nadăș, Pista bácsi a recunoscut, imediat, numele de familie „Benda”. Și s-a hotărât să îmi scrie! De atunci, vorbim aproape zilnic.
Viața sa s-a intersectat, așadar, cu cea a strămoșilor mei. Motivul pentru care seria de articole se numește „Povestea unei vieți” este că domnul Kecskeméti a scris o biografie cu acest titlu. Am citit cu nesaț biografia sa, în care este menționată inclusiv stră-străbunica mea. În articolele pe care le-am scris am făcut un fel de rezumat sau recenzie a autobiografiei în care Kecskeméti István a povestit toată viața sa, cu foarte mult talent.
Iar pentru a înțelege exact despre cine este vorba, m-am întors mult în timp, așa cum a făcut-o și Kecskeméti István, în primul capitol al autobiografiei sale.
Familie princiară și nobiliară
Familia Dadányi a deținut, așadar, un conac în satul Nadăș, dar și la Timișoara. Viața familiei mele a fost strâns legată de această familie nobilă. Stră-străbunica mea a lucrat la ei toată viața, dar de-a lungul timpului, au făcut-o și alți membri ai familiei mele – pentru perioade mai scurte sau mai lungi.
Bunica paternă mi-a povestit foarte multe despre Nadăș și despre familia aceasta. Dar recunosc că nu am citit prea multe despre istoria spiței Dadányi. Mai multe informații am aflat chiar de la domnul Kecskeméti, respectiv din autobiografia sa. O parte dintre strămoșii săi au provenit din Mingrelia, o provincie a Georgiei de astăzi. Primul nume din genealogia familiei, care a fost atestat și documentar, este cel al lui Leon Dadiani Vardanidze al IV-lea, principe de Mingrelia Pontului Euxin.
Vorbim, așadar, despre descendenții unei familii princiare din Georgia, care au ajuns în Banat în urma unor întâmplări foarte interesante. După un fratricid, o parte a familiei a plecat de pe meleagurile natale, iar în final, câțiva dintre membrii acesteia au ajuns taman în Banat. Aici au devenit moșieri și au primit, astfel, titlu nobiliar. Asta a fost prin anii 1700. Numele original, Dadiani, a fost maghiarizat și a ajuns Dadányi.
Timișoara de altădată
Kecskeméti István s-a născut în 1934, în Vila Klein din Timișoara: astăzi, în această clădire se află Mitropolia Ortodoxă Română a Banatului. A crescut la Timișoara, dar apoi viața l-a dus în alte locuri din țară.
Culmea este că, imediat după ce l-am cunoscut pe Pista bácsi, s-a întâmplat să descopăr că una dintre fotografiile din arhiva familiei mele, o poză care o înfățișează pe bunica mea, Benda Piroska, a fost făcută exact în curtea acestei vile din Timișoara! Pe verso-ul fotografiei scrie, foarte clar, următoarele: „în curtea vilei Doamnei, la Timișoara, 1933”. În plus, mai există și o ștampilă cu… „Foto-Sport Kecskeméti”.
Kecskeméti István
Din autobiografie am aflat cum a dezvoltat Pista bácsi o mare pasiune pentru psihologie și cum a ajuns neuropsihiatru. Am cunoscut-o, prin intermediul autobiografiei, pe soția sa, Pușa. Apoi am aflat o mulțime de detalii despre activitatea sa ca neuropsihiatru: a lucrat la Păclișa, la Cadea și la Oradea, în special cu copii. Am aflat despre cum au trăit anii comunismului și căderea acestuia. Am aflat despre călătoriile pe care le-au făcut în țară și în străinătate. Pista bácsi este un povestitor cu talent, care a trecut atent prin viață.
Pentru fiecare dintre articole m-am consultat și cu el, în așa fel încât să vă pot reda toată povestea cu o acuratețe cât mai mare. Ne scriem e-mailuri, vorbim pe Facebook și facem apeluri video. La cei 86 de ani ai săi, domnul Kecskeméti este atât de la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lume, încât mă uimește de fiecare dată când stau de vorbă cu el. Sunt foarte bucuroasă și norocoasă că am avut șansa să îl cunosc! Faptul că l-am cunoscut este unul dintre cele mai interesante lucruri care mi s-au întâmplat.
Pe măsură ce mai tot stăteam de vorbă cu el și cu alți membrii ai familiei mele – în încercarea de a face puzzle-ul poveștii acestei ramuri a familiei mele – am aflat noi și noi lucruri.
De exemplu, eu credeam că stră-străbunica mea a fost bucătăreasă la conacul de la Nadăș. Dar am aflat că a lucrat la conacul de la Timișoara. Este adevărat că în tinerețe a lucrat și la cel de la Nadăș: prima oară, la străbunicii lui Pista bácsi, la Dadányi Jenő și Margit. Dar mai apoi a lucrat la fiica acestora, Renáta, cea care a fost bunica domnului Kecskeméti. Iar atunci când ea s-a mutat la Timișoara, stră-străbunica mea a urmat-o acolo. A locuit și a lucrat, apoi, la conacul din Timișoara al acesteia. În articolele pe care le-am scris, am încercat să redau o firimitură și din povestea de viață a stră-străbunicii mele, Erzsébet.
Stră-străbunica mea
Stră-străbunica mea din partea tatei s-a născut în 1881, ca Sőregh Erzsébet. În 1900, s-a căsătorit cu Benda József – al doilea Benda József dintr-un lung șir de generații de bărbați care au purtat același nume în familie. Primul lor copil – tot József – a fost străbunicul meu, al treilea Benda József din familie, pe care eu nu l-am mai prins în viață. Fiica acestui al treilea József din familie a fost bunica mea, Benda Piroska, mama tatălui meu.
Cum spuneam mai sus, stră-străbunica mea este menționată și în autobiografia lui Kecskeméti István. La telefon, Pista bácsi mi-a spus că a fost o persoană foarte vioaie și că el a iubit-o foarte mult. În carte scrie despre ea atunci când descrie conacul bunicii: bucătăria era amenajată în subsol, iar acolo, stră-străbunica mea a gătit pentru numeroșii musafiri de vază ai familiei, cât și pentru militarii ruși staționați pe la ei, și pe care familia a trebuit să îi hrănească în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Eu sunt mândră de ea, pentru că a fi bucătăreasa unei familii nobile nu era puțin lucru, iar faptul că a rămas alături de această familie timp de peste o jumătate de secol, înseamnă, cred, că a avut mari calități profesionale și umane, deopotrivă. A murit în 1953, la Nadăș.
Mătușa mea mi-a spus că ea a cunoscut-o pe bunica lui Pista bácsi. Pare-se că împreună cu bunica mea i-au făcut, la un moment dat, o vizită pentru a-i cere cu împrumut caietul cu rețete de prăjituri. Urma ca mătușa mea să le copieze, lucru care s-a și întâmplat. Stră-străbunica mea nu mai trăia atunci.
Ce să vă zic… am găsit caietul. Este unul dintre caietele vechi pe care le-am păstrat cu grijă și despre care am și scris pe blog. Mătușa mi-a zis să caut un caiet în care este descris, pas cu pas, cum se face fondantul. Nu credea că mai există. Dar există! Așadar o parte dintre rețetele de prăjituri (și nu numai) ale familiei Dadányi se află aici, acasă la mine. Nu vă zic ce surpriză a fost când i-am arătat domnului Kecskeméti caietul, printr-un apel video. I-am spus: Pista bácsi, aici sunt rețetele bunicii dvs.!
Dadányi György
Am continuat, apoi, „Povestea unei vieți” cu cea a aventurii din Paraguay a fratelui bunicii domnului Kecskeméti István. Dadányi György a locuit la conacul din Nadăș, în apropiere de Recaș, în satul în care s-au născut toate rudele mele din partea tatălui. La fel și tatăl meu, care și-a petrecut primii ani de viață la Nadăș, de unde s-a mutat la Moșnița Nouă.
Dadányi György s-a născut în 1893, la Timișoara. A absolvit Academia Militară de la Wiener Neustadt, un oraș din apropierea Vienei, iar în Primul Război Mondial a luptat pe front și a și fost decorat cu numeroase medalii. În ianuarie 1920 s-a căsătorit cu Csernovics Erzsébet, membră a unei renumite familii nobiliare din județul Arad. Din cauza infidelităților soțului, căsnicia celor doi s-a destrămat foarte repede. Li s-a născut o singură fiică, Dadányi Éva.
Reforma agrară de după război a afectat serios averea familiei Dadányi. Brusc, ea s-a trezit în România. Din ceea ce a mai rămas, mare parte s-a vândut… Așa se face că în 1922, Dadányi György a plecat în Paraguay. A mai revenit în Europa, dar a plecat din nou, tot în America de Sud: împreună cu soția s-a stabilit în Argentina, unde a locuit până la moartea sa.
A scris trei cărți despre viața sa din America de Sud. Dintre cele trei volume, am reușit să găsesc în anticariate două, iar una dintre cărți am și citit-o și am și scris despre ea, pe blog: este vorba despre „Csordás voltam Paraguayban” („Am fost văcar în Paraguay”). Dadányi György a fost o fire neliniștită și pentru care libertatea a fost mai presus de orice. Sunt sigură că stră-străbunica mea l-a întâlnit: atât la Nadăș, înainte de plecarea sa peste ocean, cât și la Timișoara, după ce s-a întors din Paraguay.
Și asta nu e tot…
Kádár Erzsébet
În ultima parte din seria de articole „Povestea unei vieți…” am scris despre prima soție a lui Dadányi György. La baza acestuia s-a aflat o coincidență fantastică: în timp ce căutam informații despre familia nobiliară Dadányi, am introdus pe Google – pentru prima oară în viața mea! – și numele lui Kádár Erzsébet.
Și ce să vezi… aveam să aflu că un muzeu al literaturii, de la Budapesta, tocmai ce a organizat o expoziție despre viața și opera sa. Bineînțeles că m-am dus să văd expoziția! Așa că am scris și despre cea care a fost talentata pictoriță și scriitoare Kádár Erzsébet, o femeie cu un destin foarte trist și a cărei viață s-a încheiat mult prea devreme. A fost soția lui Dadányi György pentru foarte scurt timp. Iar stră-străbunica mea cu siguranță a cunoscut-o. Mai ales că relația dintre Kádár Erzsébet și cumnata acesteia, Dadányi Renáta (cea la care a lucrat stră-străbunica mea) a fost una bună, aveam să aflu de la domnul Kecskeméti István.
Când am ajuns la Budapesta, a fost un sentiment foarte interesant atunci când, coborând și urcând pe scările rulante ale stațiilor de metrou din capitala maghiară, pe pereți vedeam afișe imense ce făceau reclamă expoziției despre această femeie!
Kádár Erzsébet s-a născut în 1901, la Arad, ca Csernovics Erzsébet. Făcea parte dintr-o familie nobiliară foarte bogată, de origine sârbească. În 1920, la numai 19 ani, s-a căsătorit cu Dadányi György și s-a mutat la Nadăș.
Au divorțat foarte repede. Erzsébet s-a mutat acasă, la părinți. În 1922 a ajuns, împreună cu aceștia, la Budapesta. Familia Csernovics își pierduse, și ea, toată averea în urma Primului Război Mondial. După sosire au locuit o bună bucată de vreme în două vagoane de tren, într-o gară din Budapesta. S-au pus pe picioare cu greu, după ce au reușit să deschidă o mică tutungerie.
Deși și-a dorit să ajungă pictoriță și a avut mult talent, dar la un moment dat s-a apucat să și scrie. Picturile și articolele le-a semnat cu noul nume pe care și l-a ales: Kádár Erzsébet. A decis să lase în urmă numele de familie de la naștere. I se părea un nume cu o rezonanță prea mare.
Talentul ei a fost elogiat de mulți contemporani ai săi. În 1944 a fost publicată singura sa carte de nuvele, intitulată „Harminc szőlőskosár” („Treizeci de coșuri pentru struguri”), care a obținut critici foarte bune, dar care a apărut într-o perioadă tulbure a istoriei: în plin război mondial, când oamenii cumpărau orice altceva, dar nu cărți de citit.
Din păcate, cariera sa de scriitoare a fost una foarte scurtă. În 1946, Kádár Erzsébet a lăsat deschis gazul și s-a asfixiat în locuința sa. Avea doar 45 de ani. Potrivit unora dintre surse, s-ar fi sinucis. Însă aceasta nu este și varianta oficială a poliției maghiare.
Expoziția de la Muzeul Literaturii Petőfi din Budapesta și-a propus să creioneze portretul acestei pictorițe și scriitoare, la peste 70 de ani de la moartea sa. Astfel, timp de aproape trei luni, Kádár Erzsébet s-a aflat, din nou, în centrul atenției.
La intrare am găsit o mulțime de fotografii alb-negru, din diversele perioade ale vieții sale. Acestea m-au interesat foarte mult și le-am studiat cu mare atenție. Speram să găsesc și unele de la Nadăș! Și am găsit: puține, dar importante pentru mine. De exemplu, fotografii cu conacul de la Nadăș, niște fotografii pe care nu le mai văzusem până atunci. Și o fotografie în care ea pictează în grădina moșiei de acolo.
Unul dintre persoanele care au acordat sprijin pentru organizarea acestei expoziții a fost nepotul lui Kádár Erzsébet, unul dintre cei trei copii ai fiicei sale, Dadányi Éva. El a adus personal la Budapesta picturile bunicii, le-a restaurat pe cheltuiala proprie și câteva dintre picturi le-a și donat muzeului.
A fost foarte deosebit să pășesc prin sălile pline de picturi, fotografii și documente. Vă surprind dacă vă zic că am făcut rost de adresa de e-mail a acestui nepot?
„Aventura” continuă! Urmează să îi scriu și cine știe ce lucruri interesante mai aflu… Totodată mă pregătesc să îl întâlnesc și personal pe domnul Kecskeméti István!
*
Toată seria de articole despre acest subiect: aici
Aștept cu nerăbdare continuarea.