V-am povestit, în articolul precedent, că mi s-a întâmplat ceva deosebit: a luat legătura cu mine un descendent al familiei nobiliare care a trăit la Nadăș, satul natal al bunicilor și tatălui meu; un descendent al familiei Dadányi, familia la care stră-străbunica mea a fost bucătăreasă toată viața sa. V-am povestit, de asemenea, că am citit autobiografia sa, intitulată „Povestea unei vieți” și v-am promis că vă voi face un rezumat sau un fel de recenzie a autobiografiei sale.
Pentru a înțelege exact despre cine este vorba, trebuie să ne întoarcem mult în timp, așa cum a făcut-o și Kecskeméti István, în primul capitol al autobiografiei sale.
„Singurul paradis din care nu putem fi goniți, decât cel mult de o boală, este memoria.” (Kecskeméti István)
Din Caucaz în Banat, din Mingrelia la Nadăș
Familia Dadányi a deținut un conac în satul Nadăș din județul Timiș. Viața familiei mele a fost strâns legată de această familie nobiliară. Stră-străbunica mea a lucrat la ei toată viața. Și de-a lungul timpului, au făcut-o și alți membri ai familiei mele – pentru perioade mai scurte sau mai lungi.
Bunica paternă mi-a povestit foarte multe despre Nadăș și despre familia aceasta, dar recunosc că nu am citit prea multe despre istoria spiței Dadányi. Mai multe informații am aflat chiar de la domnul Kecskeméti, respectiv din autobiografia sa.
„Hai să încep departe în timp şi spaţiu, la răspântia celor două continente care formează, din timpuri imemorabile, lumea veche. Este vorba de spaţiul care se intinde din Caucaz, pe undeva la malul Pontului Euxin, din vremea în care se mai auzea fâlfâitul aripilor vulturului nemilos care cobora zilnic să se înfrupte din ficatul lui Prometeu înlănţuit de zei, răzbunare pentru furtul focului; al acelui foc care ne-a ridicat în rang, din regnul animal în cel uman, până la ceea ce azi oamenii de cultură numesc semiluna roditoare, în care temerarul Moise şi-a condus poporul spre pământul făgăduinţei. Aici, în acest din urmă loc, a fost hărăzit strămoşilor mei din partea tatălui să-şi slujească neamul şi Dumnezeul lor cu nume interzis, cu care au făcut legământ (…). În ciuda vicisitudinilor istoriei zbuciumate ale poporului ales, aceşti leviţi au supravieţuit mileniilor, până au descins pe meleagurile noastre.”
Pe linie maternă, o parte dintre străbunii domnului Kecskeméti provin, deci, din Mingrelia, o provincie a Georgiei de azi. Primul nume din genealogia familiei, care a fost atestat și documentar, este cel al lui Leon Dadiani Vardanidze al IV-lea, principe de Mingrelia Pontului Euxin.
Vorbim, așadar, despre descendenții unei familii princiare din Georgia, care au ajuns în Banat în urma unor întâmplări foarte interesante. După un fratricid, o parte a familiei a plecat de pe meleagurile natale și a ajuns la Constantinopol (astăzi Istanbul), apoi la Veneţia, iar mai târziu a ajuns pe malurile Ohridului, la Moscopole. De acolo au plecat, în urma unor evenimente nefaste, și au ajuns până în orașul Miskolc din Ungaria. Au ctitorit biserica de rit ortodox din localitate și au obţinut nostrificarea din partea curţii de Habsburg. Toate acestea s-au întâmplat cândva în anii 1600.
O parte dintre cei care au făcut parte din spița Dadányi sosită din Mingrelia au ajuns taman în Banat, unde au devenit moșieri și au primit, astfel, titlu nobiliar. Asta a fost prin anii 1700. Numele original, Dadiani, a fost maghiarizat și a ajuns Dadányi. Respectiv, a fost completat și cu Gyülvészi, în urma faptului că familia deținea localitatea Gyülvész (Giulvăz).
Sper că nu ați pierdut șirul!
În continuare vă voi povesti despre acea parte a familiei care a locuit la Nadăș, urmând ca în următoarea parte să vă povestesc exclusiv despre domnul Kecskeméti, pe care l-am cunoscut recent.
Familia din Nadășul timișean, în secolul XX
La Nadăș, o parte a familiei Dadányi a deținut un conac, precum și o mulțime de pământ. Practic, cel despre care bunica mea mi-a povestit cel mai mult – din cele auzite de la stră-străbunica mea, adică bunica ei – a fost Dadányi György. El s-a născut în 1893, la Timișoara, și a făcut parte din cea de-a șaptea generație a familiei princiare din Mingrelia. A fost jurnalist și scriitor. Și mare vânător – asta știu de la strămoșii mei, dar și din niște articole de ziar.
De-a lungul vieții, s-a căsătorit de două ori. Prima sa soție a fost Csernovics Erzsébet, scriitoare și pictoriță, care și-a semnat cărțile cu numele de Kádár Erzsébet. S-au căsătorit în 1920. Nu știu exact la cine s-a referit familia mea când spunea „a naccsága”, dar cred că nu a fost vorba de soția lui György, ci de mama sa.
Prima soție s-a sinucis în 1946, la Budapesta. Dadányi s-a căsătorit din nou; de data aceasta, cu Kéry Mária. Singura fiică a lui Dadányi György a fost Dadányi Éva, născută în urma primei căsătorii. A văzut lumina zilei în 1921, la Budapesta și a decedat în 2014, la Londra. Pare-se că tatăl acesteia nu s-a ocupat de ea deloc, ea fiind crescută exclusiv de mama sa…
În Primul Război Mondial, Dadányi György a luptat activ. Reforma agrară de după război a afectat mult averea familiei Dadányi, care s-a regăsit, acum, în România. Iar din ceea ce a mai rămas, mare parte s-a vândut… Atunci a cumpărat și familia mea un loc de casă de la ei. Imediat, Dadányi a plecat peste ocean, în Paraguay. A rămas acolo timp de patru ani, apoi a revenit în Europa.
Cel de-al Doilea Război Mondial l-a prins în Europa, dar în 1947 a trecut din nou oceanul. De data aceasta, definitiv, și împreună cu cea de-a doua soție. A murit în Argentina, la Munro. Documentele de mai jos le-am găsit pe pagina Geni. Nu știu de ce, ele sunt din Brazilia, probabil că cei doi au trecut și pe acolo.
Dadányi György a scris trei cărți despre viața sa din America de Sud, iar cumpărarea celor trei volume face parte dintre planurile mele pe termen scurt.
În articolul următor voi scrie despre Kecskeméti István, descendent al familiei Dadányi.