Astăzi vreau să vă povestesc despre cea care a fost talentata pictoriță și scriitoare Kádár Erzsébet, o femeie cu un destin foarte trist și a cărei viață s-a încheiat mult prea devreme. Ea a fost, pentru foarte scurt timp, soția lui Dadányi György, așa că stră-străbunica mea cu siguranță a cunoscut-o. Mai ales că relația dintre Kádár Erzsébet și cumnata acesteia, Dadányi Renáta (cea la care a lucrat stră-străbunica mea) a fost una bună – aveam să aflu de la domnul Kecskeméti István.
O coincidență fantastică stă la baza acestui articol. Altfel, poate că nu aș fi descoperit niciodată povestea de viață a acestei femei. Și, deci, nu aș fi scris niciodată despre ea. Însă în timp ce căutam informații despre familia nobiliară Dadányi (pentru articolele pe care le-am scris până acum), am introdus pe Google – pentru prima oară în viața mea! – și numele lui Kádár Erzsébet. Și ce să vezi… aveam să aflu că un muzeu al literaturii, de la Budapesta, tocmai ce a organizat o expoziție despre viața și opera sa. Informația de care am dat a fost aceea că vernisajul fusese anulat, iar expoziția, amânată – din cauza epidemiei de coronavirus. A avut loc, însă, ceva mai târziu. Iar în luna august am avut ocazia să o văd! Wow!
Când am ajuns la Budapesta, a fost un sentiment foarte interesant atunci când, coborând și urcând pe scările rulante ale stațiilor de metrou din capitala maghiară, pe pereți vedeam afișe imense ce făceau reclamă expoziției despre această femeie. A cărei viață s-a intersectat, la Nadăș, cu viața strămoșilor mei – adevărat, pentru foarte, foarte puțin timp. La fel de interesant a fost să îi văd fotografia, tot pe un afiș de mărime mare, pe fațada muzeului aflat într-o zonă centrală a Budapestei.
Cine a fost Kádár Erzsébet?
Kádár Erzsébet s-a născut în 1901, la Arad (potrivit altor surse, la Subotica), ca Csernovics Erzsébet. Făcea parte dintr-o familie nobiliară foarte bogată, de origine sârbească. Desena și picta încă din copilărie, iar familia a sprijinit-o în acest lucru. În 1920, la numai 19 ani, s-a căsătorit cu Dadányi György și s-a mutat la Nadăș.
În urma infidelității soțului, căsnicia celor doi s-a destrămat foarte repede. Kádár Erzsébet nu a putut trece peste umilința îndurată din partea soțului său, care a înșelat-o cu o nădășeancă. A divorțat și s-a mutat acasă, la părinții săi, împreună cu unicul lor copil: Dadányi Éva. La foarte scurt timp după divorț, Dadányi György a și plecat în America de Sud și a început o nouă viață în Paraguay. Pare-se că după ce a mai vândut ce i-a mai rămas din averea de la Nadăș, i-a oferit fostei sale soții jumătate din sumă: cumva, pe post de pensie alimentară pentru fiica de care nu s-a ocupat deloc.
În 1922, Kádár Erzsébet s-a mutat la Budapesta – împreună cu familia Csernovics, care în urma Primului Război Mondial și-a pierdut toată averea. După sosire, au locuit o bună bucată de vreme în două vagoane de tren, într-o gară din Budapesta. S-au pus pe picioare foarte greu, după ce au reușit să deschidă o mică tutungerie.
Când lucrurile păreau să se așeze, Kádár Erzsébet s-a înscris la facultate. Între 1924 și 1926, a studiat pictura la Budapesta, însă în urma decesului tatălui său a fost nevoită să renunțe la studii. Odată cu moartea capului familiei Csernovics, situația financiară a acesteia – oricum, precară – s-a degradat și mai mult. Kádár Erzsébet a vândut țigări în tutungerie, apoi s-a chinuit să supraviețuiască din ceea ce câștiga de la locurile de muncă pe care le-a avut la diverse publicații maghiare. Avea de crescut un copil.
Deși și-a dorit să ajungă pictoriță, la un moment dat s-a apucat să și scrie. Se întâmpla în 1931, atunci când s-a angajat ca ilustrator la o publicație din Budapesta. În 1935, o nuvelă de-a sa a fost premiată în cadrul unui concurs: aceasta spunea chiar povestea indifelității pe care a suferit-o la Nadăș. De altfel, toate nuvelele sale erau inspirate de întâmplări de viață și de observațiile pe care le făcea asupra societății în care trăia.
Cu un an mai devreme, în 1934, a realizat cea mai importantă pictură a sa: primul ei autoportret. Pe acesta l-a semnat, deja, cu numele său nou ales, de artistă: Kádár Erzsébet. A decis să lase în urmă numele de familie de la naștere, căci i se părea un nume cu o rezonanță prea mare. În 1936 a renunțat definitiv la pensule și culori. Și s-a dedicat scrisului, deși fusese foarte talentată și la pictură. Ceea ce scria, semna tot cu Kádár Erzsébet.
Talentul ei a fost elogiat de mulți contemporani ai săi. În afară de nuvele, a scris și critici literare și de teatru, pentru mai multe publicații maghiare. În 1940 a primit cea mai mare distincție a vieții sale: Premiul Baumgarten pentru literatură, pe care l-a mai obținut, apoi, încă o dată. În 1944 a fost publicată singura sa carte de nuvele, intitulată „Harminc szőlőskosár” („Treizeci de coșuri pentru struguri”), care a obținut critici foarte bune, dar care a apărut într-o perioadă tulbure a istoriei: în plin război mondial, când oamenii cumpărau orice altceva, dar nu cărți de citit.
„Fără nicio exagerare, o consider ca fiind unul dintre cei mai buni autori de nuvele în literatura maghiară (…), un talent extraordinar.” (Illyés Gyula, editor al publicației „Magyar Csillag”, despre Kádár Erzsébet)
Cel care a inspirat-o și care a încurajat-o să scrie a fost colegul său, eseistul, criticul și editorul Illés Endre, de care s-a și îndrăgostit. Relația cu acesta i-a provocat, însă, și foarte multă suferință. Nu numai că a fost o relație toxică, iar el nu a divorțat de soție, ci în final a și părăsit-o pentru o altă femeie. În 1946, Kádár Erzsébet a lăsat deschis gazul și s-a asfixiat în locuința sa. Potrivit unora dintre surse, s-ar fi sinucis, însă aceasta nu este și varianta oficială a poliției maghiare. Avea doar 45 de ani.
O pictoriță talentată și o scriitoare talentată
Expoziția de la Muzeul Literaturii „Petőfi” (Petőfi Irodalmi Múzeum) din Budapesta și-a propus să creioneze portretul acestei pictorițe și scriitoare, la peste 70 de ani de la moartea sa. Timp de aproape trei luni, Kádár Erzsébet s-a aflat, din nou, în centrul atenției.
Curatorii expoziției au dorit să prezinte ambele sale talente într-o măsură egală. Kádár Erzsébet a pictat doar timp de un deceniu. Apoi a trecut la scris și a abandonat pictura. De scris s-a ocupat tot timp de exact zece ani. Din păcate, din cauza trecerii în neființă încă de foarte tânără, nu a putut atinge apogeul nici ca scriitoare. În mod cert, era foarte talentată; contemporani de-ai săi (din domeniu) au vorbit foarte elogios despre opera sa. Însă i-a lipsit TIMPUL.
„Unul dintre cei mai talentați autori de nuvele din literatura maghiară”, „un scriitor fără cusur”, „o povestitoare bogată, perfectă”. (scriitori maghiari, despre Kádár Erzsébet)
Expoziția prezintă zeci de picturi și zeci de lucrări de grafică, dintre care unele au fost împrumutate din colecții private ale unor rude sau colecționari. Pentru expoziție, curatorii au avut la dispoziție întreaga sa creație. Autoportrete, portrete și peisaje – toate excelente. Pe pereți au fost redate fragmente din nuvelele sale. Într-o vitrină au fost expuse documente și câteva dintre obiectele sale personale.
La intrare am regăsit arborele genealogic al familiei și o mulțime de fotografii alb-negru din diversele perioade ale vieții lui Kádár Erzsébet. Acestea m-au interesat foarte mult și le-am studiat cu mare atenție, pentru că speram să găsesc și unele de la Nadăș. Și am găsit: puține, dar importante pentru mine.
De exemplu, fotografii cu conacul de la Nadăș, niște fotografii pe care nu le mai văzusem până atunci. Și o fotografie în care Kádár Erzsébet pictează în grădina moșiei de acolo. Înainte de a o urma la Timișoara pe Dadányi Renáta, stră-străbunica mea a lucrat, o scurtă vreme, și în acest conac: a fost bucătăreasa familiei. A asistat, deci, la momentele fericite și mai puțin fericite pe care le-a trăit familia, și implicit această femeie excepțională.
Nu mică mi-a fost mirarea atunci când am descoperit, pe unul dintre documentele expuse, semnătura lui Kádár Erzsébet. S-a semnat drept doamna Dadányi: era același scris ca cel de pe „chitanța” scrisă de mână, prin care se certifica faptul că bunica mea cumpărase un loc de casă de la familia Dadányi, o fițuică pe care o păstrăm în arhiva familiei. Deși am crezut, până acum, că a fost scrisă de Dadányi György, se pare că este vorba despre scrisul ei. Acesta este motivul pentru care semnătura și scrisul de pe aceasta nu pușcau cu semnătura și scrisul de pe documentele de imigrare ale lui Dadányi György, pe care le-am descoperit pe internet. Închei aici această paranteză.
Ideea organizării acestei expoziții a venit după ce, în 2008, cei de la muzeu au început să cerceteze mai multe figuri feminine de la revista literară la care a lucrat și Kádár Erzsébet: „Nyugat”, revista unei mișcări culturale de mare rang. Atunci, fiul uneia dintre surorile ei, Vajda Miklós – scriitor, editor și traducător literar – a fost de mare ajutor. Printre altele, le-a făcut legătura celor de la muzeu și cu unul dintre nepoții de la Londra ai lui Kádár Erzsébet.
Singura fiică a scriitoarei a fost Dadányi Éva. S-a născut în 1921 și a murit în 2014. Despre ea nu am descoperit mare lucru pe internet. Singurele informații de care am dat au fost acelea că s-a măritat cu John Douglas Graham, un bărbat pe jumătate maghiar, pe jumătate englez, și că s-a mutat la Londra împreună cu acesta. Li s-au născut trei copii, însă și ea a fost părăsită de bărbat, la fel ca mama sa: Graham s-a mutat la New York și a rămas acolo până la moarte.
Cei doi fii trăiesc, și acum, la Londra. Unul dintre ei este ofițer de informații britanic, iar celălalt, ofițer în cadrul armatei britanice. Fiica este profesoară la Universitatea Sorbona din Paris. Dintre cei doi fii, unul s-a implicat în organizarea expoziției: a fost încântat de idee, a adus personal la Budapesta picturile bunicii sale, ba chiar le-a și restaurat pe cheltuiala proprie. Câteva dintre picturi le-a și donat muzeului.
O altă persoană care deținea multe obiecte de interes pentru muzeu a fost chiar fostul iubit al scriitoarei, Illés Endre. Chiar și cel mai important autoportret al lui Kádár Erzsébet s-a aflat în biroul acestuia. Tot ceea ce acesta a deținut în legătură cu ea, a ajuns la diversele muzee din Ungaria: picturi, schițe, corespondența lor, fotografii, manuscrise valoaroase.
Într-un interviu acordat unei publicații maghiare, unul dintre curatorii expoziției a explicat de ce este atât de puțin cunoscută opera lui Kádár Erzsébet. Singurul său volum de nuvele a apărut într-un an nefast, în 1944, în plin război. Și-a croit foarte greu drumul în vremurile în care a trăit.
A trecut prin două războaie mondiale, din puf a ajuns în sărăcie, iar pe plan personal, a avut parte de iubiri care nu numai că nu au împlinit-o, dar i-au și provocat mari suferințe. S-a descurcat foarte greu și ca mamă: era complet absorbită de pictură și de scris; fiica ei a locuit mai mult prin internatele școlilor și au avut o relație destul de dificilă.
Când și-a găsit, în sfârșit, rostul și direcția, și a început să fie observată și recunoscută, s-a dus. A făcut-o tânără și a apucat, deci, să scrie doar zece ani – mult prea puțini pentru a putea intra în canoane. Deși a fost extrem de talentată și ar fi meritat cu prisosință, a spus unul dintre curatorii expoziției.
A fost foarte deosebit să pășesc prin sălile pline de picturi, fotografii și documente. Deși expoziția dedicată memoriei sale a avut loc în timpul pandemiei de coronavirus, a avut succes și a avut ecou. Kádár Erzsébet a revenit în atenția presei din Ungaria: au părut o serie de articole despre ea și opera sa. Le-am citit cu nesaț: niște articole excelente, cuprinzătoare. Și am mai aflat că se dorește reeditarea volumului de nuvele al lui Kádár Erzsébet. Asta mă bucură, pentru că acum nu este disponibil în anticariate. Aștept cu nerăbdare să apară, ca să îl citesc și eu.
Familia sa de origine, familia Csernovics a deținut un castel în localitatea Macea din județul Arad. De aceea, numele ei complet de la naștere a fost Mácsai Csernovics Erzsébet. Datorită unei prietene, am reușit să obțin fotografii cu castelul din această localitate, în care eu nu am fost niciodată. Într-una dintre fotografii se poate observa și stema familiei nobiliare din care a provenit scriitoarea Kádár Erzsébet, născută Csernovics.
*
One thought on “„Povestea unei vieți” care s-a intersectat cu cea a strămoșilor mei (11)”