paraguay

„Povestea unei vieți” care s-a intersectat cu cea a strămoșilor mei (10)

Dadányi György a început o nouă viață în Paraguay, unde a avut șansa să cunoască o cu totul altă cultură. Scrie despre aceasta cu o mare sensibilitate și deschidere. În cartea sa, „Am fost văcar în Paraguay”, povestește despre un loc scăldat de soarele tropical, unde peisajul se află într-o schimbare continuă. Descrie viața localnicilor și viața văcarilor, o viață pe care a dus-o și el pe perioada șederii sale din America de Sud. 

paraguay
Sursa foto: Pixabay

În primul său volum, publicat în 1939, Dadányi György vorbește despre viața din Paraguay cu o sinceritate debordantă. La început descrie orașele și peisajele observate. Apoi oamenii – atât de diferiți, și totuși, atât de asemănători nouă, pe care i-a cunoscut acolo. Descrie limba lor, obiceiurile lor, iubirile și conflictele acestora. Aflăm despre partidele de vânătoare la care a participat, despre situații de viață și de moarte, despre întrevederi cu jaguari, pești piranha, șerpi veninoși și altele. Aflăm despre balurile localnicilor, în care poveștile de dragoste care se înfiripau se întrețeseau cu conflicte deseori sângeroase, uneori cu final nefericit.

Descrierile sunt însoțite, uneori, de ilustrații realizate chiar de Dadányi György, care creionează oamenii pe care i-a cunoscut și unele dintre scenele la care a asistat. Facem cunoștință cu populația guarani și chiar cu limba lor, din care autorul ne redă cu plăcere fragmente.

paraguay

paraguay

Prima trimitere la Banatul natal am descoperit-o la pagina 35, unde Dadányi György descrie un drum care ducea către câmpia Rio Salado.

„Când spun „drum”, exagerez un pic, căci cele două urme ca niște șanțuri, pe care avansam noi, nu pot fi numite drum nici măcar în concepție bănățeană, pentru că aici nu ar putea să circule niciun fel de vehicul european, cu excepția unor tancuri, poate. Pe aceste carretera se putea avansa doar cu o carreta cu două roți, cu roți de câte doi metri diametru, trasă de patru sau șase boi.”

Pe următoarea pagină, o nouă comparație. De data aceasta, între pădurile europene și peisajul din Paraguay.

„Oh, eu iubesc pădurile noastre europene, cu eleganța lor sublimă: iubesc boltele pădurii de fagi, care se odihnesc pe niște stâlpi argintii, iubesc liniștea totală a brădetului, iubesc stejarii seculari printre care trăiesc dumnezei. Dar nu aș putea uita, niciodată, primăvara din pădurea sud-americană, de o splendoare fără margini, care pur și simplu îți biciuiește simțurile.

Însă atunci când – călare, cu Timoteo și ceilalți – am trecut pentru prima oară prin ea, era final de toamnă, iar pădurea era liniștită. Am simțit, cu toții, o pace adâncă. Când am ieșit din îmbrățișarea pădurii, în depărtarea câmpiei am zărit strălucirea lacului Ypakarai, în lumina roșiatică a soarelui ce apunea…”

paraguay
Sursa foto: Pixabay

La rândul său, și Dadányi György a povestit noilor sale cunoștințe despre Europa. Spune că aceștia l-au întrebat despre războiul mondial și i-au sorbit fiecare cuvânt. Deși a cunoscut mai mult oameni foarte simpli, uneori analfabeți, a dat dovadă de o deschidere foarte mare față de ei. La un moment dat povestește despre un senator, Don José Migoni. Despre acesta spune că a fost – dintre localnicii pe care i-a cunoscut – singurul care era un om foarte cultivat. Conversațiile purtate cu el au însemnat îmbogățire spirituală, scrie. Au legat o strânsă prietenie. Don José Migoni s-a mirat de rapiditatea cu care Dadányi György a învățat limba poporului său și a lăudat faptul că „a reușit să coboare de pe piedestalul său european și să îi urmeze pe localnici – și în felul în care se îmbrăca, și în felul în care trăia”.

„Mulți europeni fac greșeala ca, atunci când doresc să studieze un popor, să îl vâre pe acesta sub un microscop. În loc să se așeze alături de acesta în jurul tátá-ti (vatră de foc) și să privească spre lume așa cum o face băștinașul. Pentru că astfel ar fi capabili să înțeleagă o serie de fenomene psihice la vederea cărora s-ar mira foarte tare.”

Cred că Dadányi György a trăit aventura vieții sale în Paraguay, o țară despre care scrie cu o admirație fără margini. La un moment dat o spune răspicat: că a iubit această țară mică, însorită și eroică, la fel cum a iubit fiii săi pasionali, aventurieri, care trăiau mereu la limita dintre viață și moarte. Nu am menționat, până acum, că nu a plecat singur în această călătorie: a făcut-o împreună cu un nădășean, un anumit Széll Pista, fiu al lui Széll András, care a lucrat pentru el în perioada în care a trăit la Nadăș.

paraguay

Dar ce a făcut Dadányi György în Paraguay, de fapt? La început s-a bucurat de ospitalitatea câtorva oameni și s-a străduit să descopere locul în care a ajuns. Apoi a încercat să pună bazele unei gospodării proprii. La un moment dat, și-a văzut întreaga plantație de cafea distrusă de o invazie de lăcuste. Momente pe care le-a descris cu foarte multă plasticitate. Cu ocazia invaziei lăcustelor și-a amintit de ceea ce îi povestise despre acest subiect, pe vremuri, un nădășean: Kalmár János, care era atât agricultor, cât și dulgher.

S-a mutat de mai multe ori. Așa că s-a îndrăgostit de mai multe ori. Iar la un moment dat s-a angajat ca văcar! Momentul acesta a venit după ce a trebuit să facă o deplasare în Asuncion, tocmai pentru a ridica de la bancă niște bani pe care îi mai aștepta din Europa, din propriile sale fonduri.

„Într-o zi am primit o veste foarte plăcută de la poșta din Altos: sucursala din Asuncion a Banca de Londres y Rio de la Plata mi-a transmis că de la Banca Șvăbească din Timișoara a primit, via Berlin, suma de 12 000 de peso-moneda nacional de curso legal. Trebuia să mă prezint personal, cu pașaportul.”

Numai ca să știți, Banca Șvăbească din Timișoara a funcționat în frumoasa clădire mov deschis cu alb, care se află în Piața Unirii, chiar lângă Domul Catolic. Ei, în timpul șederii din Asuncion, când a fost la bancă, și-a făcut noi cunoștințe și a legat o nouă prietenie. Iar astfel, s-a mutat din nou. Unul dintre oamenii noi pe care i-a cunoscut a fost Bíró Lajos, un bărbat originar tot din Transilvania. Lucra ca administrator-supraveghetor forestier, după ce fusese, deja, vizitiu în America de Nord, iar apoi, cowboy și cioban în Patagonia.

„Bineînțeles că în timpul conversației ne-am dat seama că avem o mulțime de cunoștințe comune. (…) Doi domni maghiari, care deși nu se cunoșteau personal, s-au nimerit să se afle la aceeași masă dintr-o cafenea… și imediat au trecut la bârfe despre acasă. I-am povestit cu nesaț. El plecase deja de 15 ani… Așa că i-am spus cum arăta acum lumea de acasă și cum au trecut prin greutățile vremii diversele noastre cunoștințe vechi…”

lampă
Sursa foto: Pixabay

În urma acestei întâlniri, Dadányi György și-a vândut casa și plantația pe care tocmai ce a reușit să le achite în întregime, din banii sosiți din Europa. Și s-a mutat acolo unde trăia Bíró Lajos. Îi pierise, oricum, cheful de a mai lucra pământul – invazia de lăcuste l-a demoralizat și l-a făcut să își dea seama că, acolo unde se afla, era nevoie de mult mai multă determinare și totodată apatie, decât știa că poate duce. Mai ales singur, fără o soție din Europa, scrie.

A ajuns cu vaporul în Puerto San Carlo, unde Bíró Lajos avea grijă de aproximativ o sută de mii de iugări de pădure aflați în proprietatea unei companii din America de Nord. O vreme s-a bucurat de ospitalitatea sa și l-a însoțit, călare, în drumurile pe care le făcea pentru a verifica pădurile care se întindeau între Rio Paraguay și Munții Anzi, pe o lățime de 400 km.

Prin intermediul lui Bíró Lajos l-a cunoscut pe un anume Don Henrique Aventi de la Santa Maria de la Sierra, care i-a propus un nou loc de muncă. Așa a ajuns văcar în Paraguay. În opinia lui Dadányi, acest tânăr, care a ajuns bogat în urma căsătoriei sale cu fiica unui bogătan – o căsătorie oarecum de interes – ar fi dorit să învețe de la el tainele vieții de mică nobilime. Însă se afla pe o pistă greșită, scrie Dadányi.

„Eu nu m-am dus în Paraguay ca să trăiesc ca mica nobilime. Eu am dorit să cunosc țara și să mă simt bine acolo. Iar asta era posibil numai în măsura în care mă integram – prin obiceiuri, îmbrăcăminte și chiar cu o parte a ființei mele. Mulți oameni omit acest lucru și se simt străini chiar și după foarte mulți ani, rămân un gringo, un străin neplăcut, ridicol.”

Dar a acceptat oferta, pentru că trecuseră aproape două luni de când era musafir în casa lui Bíró Lajos. A ajuns comisario, ceea ce însemna, teoretic, următoarele: se ocupa de inventar și de documentele angajaților, și totodată era prezent la alegerea exemplarelor care urmau să fie vândute din cireadă. Atunci a învățat să folosească lasoul, și o făcea cu mare pricepere. A fost o perioadă încărcată, cu foarte multă muncă și multe experiențe interesante.

paraguay

La un moment dat, cartea conține un fel de concluzie. Dadányi György scrie că în perioada aceea s-a regăsit pe sine. Că a simțit că, în sinea lui, este un păstor, de când lumea. Întâmplarea determinantă a fost o noapte în care, în urma unor evenimente neprevăzute (umflarea unui râu, prezența unor hoți prin zonă ș.a.m.d.) au păzit o cireadă imensă in the middle of nowhere, călare, sub clar de lună. Undeva în Paraguay…

„Noaptea aceea nu o voi uita cât trăiesc. (…) Am simțit, cu fiecare celulă a sângelui meu moștenit și determinat de strămoșii mei maghiari și cei caucazieni, că în noaptea aceea m-am întors în mediul lor – după o rătăcire de sute de ani. Atunci a devenit clar pentru mine că sunt un păstor. (…) M-am regăsit pe sine. (…) M-a năvălit memoria sângelui, care a dormitat timp de secole. Chiar dacă mi s-ar fi ascuns originea, în noaptea aceea eu mi-aș fi dat seama, oricum, că strămoșii mei au fost păstori, călăreți. (…)

În Paraguay, cireadele de vaci sunt păzite doar în cazuri excepționale. (…) Vaca nu prea se îndepărtează. (…) De aceea, gaucho-ul sau cowboy-ul american nu este păstor. Ocupația și stilul său de viață – așadar și mentalul său – sunt mai apropiate de cel al unui vânător. Acesta este motivul pentru care are un temperament mai sălbatic. Acesta este motivul pentru care iubirea sa pentru animal este altfel, decât cel al păstorului, care se află atât de aproape de cireada sa – zi și noapte. (…) Și eu sunt vânător, și poate că de aceea am fost un militar bun și de aceea m-am simțit bine printre acești băieți. Însă la mine, acest lucru este doar ceva secundar. (…)

libertate
Sursa foto: Pixabay

Eu sunt un păstor nomad, călare – de lucrul acesta mi-am dat seama atunci, pe acea câmpie de lângă Aquidaba. Nici acum nu pot fi legat de un birou de funcționar sau de depozitul unui comerciant – nu mă poate determina să fac astfel: nici vanitatea, nici lipsurile, nici opinia publică. Deși tatăl meu și-ar fi dorit, nu m-am putut ocupa de o afacere în agricultură. (…) Din cauza sângelui meu de păstor nomad, care iubește libertatea.”

Din Paraguay, Dadányi György a mai revenit în Europa.  Însă după o scurtă ședere pe bătrânul continent, s-a întors în America de Sud: până la moartea sa a trăit în Argentina. În mod cert a fost o fire neliniștită, pentru care libertatea a fost mai presus de orice. Sunt sigură că stră-străbunica mea l-a întâlnit: atât la Nadăș, înainte de plecarea sa peste ocean, cât și la Timișoara, după ce s-a întors din Paraguay. 

2 thoughts on “„Povestea unei vieți” care s-a intersectat cu cea a strămoșilor mei (10)”

  1. Mă bucur mereu când reușesc să mă ridic la nivelul așteptărilor dvs. Așa viță de vie am avut pe un perete, acolo unde am locuit înainte, la Viena, tare frumos era!

  2. Dragă Timea, din nou ai dat dovadă de nemaipomenitul tău talent de a prezenta și a face interesant textul altuia. De Gyurka bácsi eu am amintiri destul de încețoșate, stătea câțiva ani (cei interbelici) la bunica mea, sora lui, Renata in villa de pe Diaconovici Loga, de unde e și fotografia neamului tău Nădășean, și îmi aduc aminte de el și soția lui cum trebăluiau în dogoarea verii timișorene în timp ce îmi aduc aminte cum cădeau florile viței sălbatice ca o ploaie uscată de pe ziduri. Și azi port în memorie acest părăit și murmurul discuției între cei doi soți prin l936-37.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 3 =