Nunta noastră a fost pe chipul și înfățișarea noastră ❤️ Și ar fi fost și mai și, dar unele lucruri pur și simplu nu s-au putut realiza. Însăși faptul că am schimbat locația a influențat decisiv treaba – inițial, nunta noastră s-a vrut a fi și mai rustică de atât. Și mai relaxată de atât. Și mai naturală de atât.
Multe planuri au rămas… doar planuri
De obicei, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg. Nici nunta noastră nu a ieșit întocmai cum ne-am fi dorit, a fost însă una reușită. În timpul organizării ei am avut parte de mai multe dezamăgiri. Încă de atunci nu mai doresc să comand nimic, chiar dacă preferam lucrurile personalizate, handmade, direct de la om etc. De atunci prefer să mă duc la magazin, iau direct de pe raft și știu o treabă! Totodată am mai ajuns, încă o dată, la concluzia că ce fac eu cu mâna mea, aia e treabă sigură. Ceea ce deleg, uneori iese prost!
De exemplu, aceste suporturi din dopuri de vin, în care am pus biletele de așezare la mese, le-am făcut eu, cu tata. Sunt, și acum, unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult cum au ieșit. Le-au plăcut și invitaților, mulți le-au luat acasă ❤️
Probail că invitații nu au observat minusurile. Și nici n-aș vrea să insist pe ele prea mult. Dar ca să ilustrez… vă pun o întrebare: Ați văzut ce frumoase erau ghirlandele acelea din hârtie albă ca zăpada, cu porumbei care se pupau? Nu? Păi, nu aveți cum, pentru că ele nu erau acolo. O cutie întreagă, una imensă, plină cu decorațiuni, a fost pur și simplu uitată în mașină!
Pentru că noi doi am fost prinși cu total altceva înainte de a începe nunta, pur și simplu nu am observat. Mi-am dat seama de asta cam pe la ora 1 noaptea. Am plâns.
Greu am putut trece peste faptul că au rămas în mașină: toate ghirlandele de hârtie cu porumbei, o cantitate semnificativă de pompoane de hârtie, o grămadă de hârtie creponată care ar fi trebuit să atârne, fâșii, alături de pompoane și să formeze un fel de perdea, seturi întregi de lumânări care ar fi trebuit să facă atmosfera și mai romantică odată cu lăsarea serii (am cumpărat multe pentru că am dorit să fie multe!), zeci de lampioane de hârtie cumpărate în același scop, o duzină de baloane imense, albe și roșii, în formă de inimă, pentru zona scenei…
Legat de pompoane și de hârtia creponată, asta a fost inspirația mea, cam așa ar fi trebuit să arate:
Din cauza a ceea ce s-a întâmplat, am considerat că decorațiunile de la nuntă au fost mult, mult mai sărăcăcioase și asta m-a supărat mai tare decât mizeria cu rochia.
Cică miresele sunt dificile. Nu cred că am fost dificilă, dar tot ceea ce nu s-a făcut… momentul s-a dus. Niciodată nu voi mai avea ghirlandele acelea acolo și niciodată nu voi mai avea rochia pe care mi-am dorit-o de fapt.
Revenind puțin la decorațiuni, ne-am dorit decorațiuni sub semnul naturalului. Cu hârtie, lemn, pânză de sac, sfoară, multe lumânări albe și roșii, lampioane de hârtie albe, șervețele alb-roșii și așa mai departe.
Pe masă am cerut aranjamente florale din grâu și un fel de margarete, respectiv lumânări albe și roșii. Nu am prea multe fotografii cu decorațiunile, din păcate.
Pe masa din foișor, unde s-a oficiat căsătoria, am așezat o față de masă vintage, brodată manual cu motive florale ungurești. Am mai făcut un fel de ghirlandă din material de sac și panglică din mătase. Nu am poză cu ea, dar arăta exact așa, ca în imaginea din care m-am inspirat:
Cu colajul foto în formă de inimă, de la intrare, m-au ajutat un fost coleg de la Tion + verișoara mea. Asta a fost o idee cam clișeistică. Dar am considerat că se potrivește, pentru că prezenta istoria noastră împreună. Am observat că lumea s-a uitat cu atenție la pozele cu noi ❤️
Cât despre ținutele noastre…
Știu că am fost frumoși foc, dar nimic din ce am purtat la nuntă nu era, de fapt, ceea ce ne-am dorit. Totul a pornit de la… mizeria cu rochia mea. Cu adevărat o mizerie, ce s-a întâmplat.
Nu pot spune prea multe… Pentru că am ajuns să ne certăm atât de urât cu cea care trebuia să îmi facă rochia, încât atunci când i-am cerut avansul înapoi, am semnat până și un acord prin care mi-am asumat să nu îi voi face reclamă proastă pe internet – altfel nu aș fi primit înapoi banii. (Rog, nu deconspirați nici voi.)
Dar trebuia să am o rochie plină de motive florale ungurești brodate. Am vrut să fiu o mireasă unguroaică, iar Alin să poarte o cămașă românească. Cam la așa ceva m-am gândit, fotografiile acestea mi-au fost inspirație (din păcate, nu mai am sursa fotografiilor):
Rochia mea trebuia să fie gata prin ianuarie, ca după aceea să mă pot concentra la alte lucruri. Am tot fost amânată la nesfârșit. Astfel încât am ajuns ca să nu am rochie nici măcar cu 2 săptămâni înainte de nuntă. (Și nu în ultimul rând, ca mama nici măcar rochia să nu apuce să mi-o vadă – și era foarte încântată de ideea rochiei mele.)
La un moment dat mi-am pierdut răbdarea, iar după o primă probă extrem de dezamăgitoare, am rupt înțelegerea și mi-am cumpărat, în săptămâna nunții, o rochie albă oarecare. Eram plină de draci. Umblam prin magazine și întrebam de rochii albe… de plajă. (Așa întrebam.)
Cu chiu cu vai am găsit niște aplicații florale ungurești într-un webshop din Ungaria, care au ajuns foarte anevoios la mine, abia vineri. Aceste flori au fost cusute pe rochia mea cu două zile înainte de nuntă, când Anita de la A-Sign (AnitaBDesign) m-a ajutat să îmi încropesc un fel de rochie de mireasă. Îi sunt foarte recunoscătoare că mi-a întins această mână de ajutor, în ultimul moment. A fost un ajutor de neprețuit.
Inutil să mai spun că în timpul acestei mizerii cu rochia mea, nu am mai avut niciun chef să comandăm o cămașă pentru Alin. Am căutat mult una gata făcută, ca să nu mai riscăm nimic. N-am găsit, nicicum, ceva ce să-i fi plăcut cu adevărat. Decât în Republica Moldova, deci era complicat. Așa că și lui i-am cumpărat ceva în ultimul moment, de la Pif Timișoara. Deși frumoasă, această cămașă nu era una originală – cum am fi dorit – și mai era și o interpretare un pic prea modernă: n-avea broderie, ci doar niște panglici aplicate. Cam ce am fi dorit, de fapt (din păcate, nu mai am sursa fotografiilor):
Asta a fost povestea cu ținutele noastre. Și așa am ajuns ca, în loc să am rochia ungurească mult visată, să am una care a costat mai puțin decât cureaua lui Alin 😆 Aici am ajuns de la rochia de vis!
Noi am fost, oricum, frumoși.
Nu știu cum nu ne-am gândit să inversăm treaba: mie aș fi putut să îmi cumpăr o rochie românească de la Adrian Oianu (asta, de exemplu), care nu m-ar fi dezamăgit în niciun caz și cu care aș fi făcut senzație. Iar lui Alin cu siguranță i-am fi găsit o cămașă ungurească prin Secuime sau în Ungaria, brodată chiar manual. Căci asta ne-am dorit: haine inspirate din portul popular, brodate manual.
Ne-am bucurat, însă, că mai mulți invitați au venit la nunta noastră în ii și cămăși populare 🙂
Am pregătit și câteva momente speciale
Am dorit să oferim invitaților un program, astfel că i-am rugat pe prietenii noștri de la Sonatic (mai exact, Racz y Gore (Bogdan Racz, Radu Racz, Gore Teodorescu), respectiv pe Zoltan Butuc și Diana Rășină, să susțină câte un mic recital la nunta noastră.
Cu toții au cântat câte ceva, iar din câte am observat și auzit, aceste mini-concerte de folk, respectiv folclor autentic românesc au fost pe placul oaspeților.
DJ nu am avut. Alin a pregătit un playlist bine gândit și asta a fost. Dacă totuși am fi apelat la unul, acesta ar fi fost, cu siguranță, Bogdan Puriș.
O altă surpriză oferită a fost faptul că după cununia civilă, deasupra noastră a trecut, de mai multe ori, un avion de mic dimensiuni (de la Aero West Moșnița Nouă), care a efectuat și un „salut”. Din păcate, din dorința de a nu face mizerie și de a nu da de lucru celor de la Castel, nu am fost încântată de ideea lui Alin: ca din avion să se arunce flori. Însă astfel, mulți nici n-au observat că pe acolo a trecut un avion. Sau dacă da, nu au făcut legătura dintre avion și nunta noastră 😆
Am avut ceva curaj, totuși
Celor care au orori de nunți și nu se căsătoresc de groaza industriei acestora, le spun că se poate și altfel. Dar trebuie să vă asumați asta cu adevărat! Noi am avut norocul susținerii familiilor noastre și a prietenilor, așa că nu a fost nevoie să ne luptăm pentru a face ceea ce ne dorim. Nu s-a pus presiune asupra noastră, dar chiar dacă ar fi existat așa ceva, am fi zis ca ei și am fi făcut ca noi, probabil.
Și știu: chiar dacă ai asemenea idei, este dificil, totuși, să le și realizezi. Am auzit de la multă lume care a făcut nuntă că și-ar fi dorit, de fapt, una diferită, dar mai apoi nu a avut curaj și a cedat la presiunile diverșilor – a părinților, a nașilor ș.a.m.d. Noi nici nași nu ne-am pus, dar nașii mei de botez au fost martorii noștri la încheierea căsătoriei.
Plus că nici furnizorii nu pricep ce vrei…
Ulterior am avut ocazia să mai văd și alte nunți altfel.
De exemplu, nunta Flaviei Matei a fost una de vis; însuși titlul cât de mișto: „Nuntă lejeră la conac”! Mama ei a scris un articol despre asta, aici.
O altă nuntă extraordinar de frumoasă a fost nunta Gabrielei Kolozsi. Cât bun gust la aceste două petreceri! Superb! (Nu am fost la aceste nunți, suntem doar cunoștințe. Dar mi-au atras atenția atunci când au fost publicate fotografiile pe internet. Am inclus pozele aici cu acordul lor.)
Creativitate, imaginație, bun gust!
Verighete… din lemn, mărturii comestibile
Chiar și pecetluirea dragostei a avut loc cu niște verighete mai altfel: din lemn exotic de zebrano și interior din argint, cu exteriorul tratat cu ceară specială, decorat cu bucățele de coral – pe a mea sunt bulinuțe, pe a lui Alin este o dungă. Le-am cumpărat de la Septembrie Cândva din Cluj-Napoca.
Nu îl cunoșteam, atunci, pe Doru Dumitrescu. Dacă vă gândiți la niște verighete mai speciale, iată încă o opțiune, în Timișoara.
Nu am căutat, neapărat, niște verighete speciale. Dar le văzusem pe Facebook și mi s-au întipărit în minte, demult. Așa că alegerea a venit natural. Desigur, aceste verighete sunt mai sensibile și nu sunt așa de trainice, astfel că este posibil să ne cumpărăm, cândva, și niște inele obișnuite, din aur alb.
La finalul nunții am oferit invitaților – în loc de prăjituri și pălincă – sticluțe cu sirop de zmeură de casă, respectiv borcănașe cu gem de casă, făcuți de părinții mei. Recipientele au fost ornate de mine și apoi au fost puse într-un coș de răchită, cu care nu am nicio poză. O altă idee – nu a mea personală, ci inspirată, desigur – pe care am avut-o a fost aceea de a oferi cadou niște ghivece cu ierburi aromatice, ca rozmarin, busuioc etc. Iar astea s-ar fi aflat pe masă, ca decor, înainte de a fi luate acasă.
În loc de încheiere
Cu toate acestea am vrut să transmitem un mesaj: legat de tradiții, de normalitate, de simplitate, de naturalețe și ce mai vreți voi. Dați frâu liber imaginației voastre!
În nunțile care au ajuns astăzi o industrie, noi nu ne regăsim. Și parcă sunt toate la fel. Dacă o fi să aibă loc și vreun botez în familia noastră, să știți de pe acum că va fi, din nou, o petrecere specială. Probabil, una organizată într-o pădure. Dacă va fi băiat, vreun concert rock sau cu Nigthlosers, cu purcel de lapte la proțap și bere artizanală. Dacă va fi fată, vreo petrecere cu degustare de vin, cu brânzeturi fine, cu șuncă de casă, cu cupcakes, macarons și alte asemenea. Ne plac și finețurile, nu doar tradiționalul. Știm ce-i bun, that is!
Idei avem! Curaj, de asemenea!
Nici furată n-am fost – nu am vrut, oferte au existat, haha! În schimb am fugit singură de la nuntă: am plecat preț de vreo 20 de minute, ca să o vizitez pe bunica mea, care nu a putut fi prezentă, dar nu stătea departe. Nu știa că vin, a fost o mare surpriză și o bucurie să mă vadă în persoană, la ea acasă, în seara nunții ❤️
*Mulțumim pentru poze și filmări: Zsolt Tamássy și Rafael Vasilcin. Mai multe poze de la petrecerea noastră de nuntă, aici. Mulțumesc pentru machiaj și coafură: Oana Orbulescu și Miriam Tamaș. Mulțumim pentru cazarea invitaților: Pensiunea Casa Leone. Despre ceilalți i-am specificat deja în articole. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi!
Mulțumim!!!
Am citit cu plăcere descrierea trecerii oficiale a unei perechi puse în mișcare de iubire într-o stare oficială de legătura (viața are nevoie și de puțină birocrație) fiind convins că puțină fantezie poate face mai bogată și mai frumoasă o sărbătoare într-o atmosferă rurală (o locație bine aleasă), în Moșnița nouă unde am pus și eu piciorul ultima dată în urmă cu circa opt decenii.Și din perspectiva a 4 ani de atunci, nu-mi rămâne să doresc tinerei perechi pe lângă casa de piatră un viitor de beton zidit pe fericire, succese și împliniri.