meniu nuntă

Povestea nunții noastre altfel (II)

În urmă cu patru ani spuneam „da” în fața ofițerului stării civile, iar în urmă cu aprox. patru ani și jumătate mă împărțeam între a fi alături de mama, a lucra și a duce la bun sfârșit organizarea. Am sperat, până în ultima clipă, că ea se va face (mai) bine și că va putea să participe la nuntă, pe care a așteptat-o atât de mult.

De altfel, mama a fost una dintre persoanele care au crezut cel mai mult în conceptul nunții noastre altfel. Totodată încerca să mă țină cu picioarele pe pământ. M-a întrebat, într-una din ocaziile în care îi mai povesteam de ideile care îmi veneau: „Totul pare minunat, dar invitații știu/sunt pregătiți să vină la o nuntă unde nu vor fi porumbei cu trandafiri în cioc?” 😄

Cealaltă persoană care a crezut foarte mult în conceptul nunții noastre a fost, bineînțeles, Alin, dar care nu a putut participa mai deloc la pregătiri, pentru că era super prins cu un proiect special la job și se afla la sute de kilometri depărtare. A ajuns și el la Timișoara cu 2 zile înainte. Petrecerea a avut loc duminică, iar noi vineri eram la mall ca să îi cumpărăm ceva ținută de mire, în sfârșit 😄

Dar să începem cu începutul.

Care a fost conceptul nunții?

Am pornit de la ideea că aceasta este o nuntă româno-maghiară și că vrem ceva rustic, natural. Am încropit un text pentru invitație și unul pentru meniurile de pus pe mese. Ambele menite să și explice ceea ce ne-a trecut prin cap.

Invitația (pe care am făcut-o eu, singură) nu o public aici. Motivul: inițial, pentru nuntă a fost ales un alt loc, însă în aproape ultimul moment am schimbat restaurantul. Nu doresc să fac reclamă proastă locului inițial, pentru că am trecut peste lucrurile negative de care am avut parte în timpul organizării. Și nu are, oricum, nicicun sens. (Vă rog, nu deconspirați nici voi.)

castel terapia

Important este că într-un final am ales să ne facem nunta la hotelul-restaurant Castel Royal din Moșnița Nouă, în sat la noi. Aici aveam la dispoziție o terasă potrivită: pentru că ne-am dorit o nuntă în aer liber, un fel de garden-party, să zicem.

Totodată este un loc pe care îl apreciam, oricum, de mult timp – datorită berii care se face aici și care lui Alin îi place foarte mult: Terapia. S-a dovedit a fi o alegere foarte reușită, pentru că totul a mers brici. În acest loc, orice ne-am dorit a fost posibil, iar dacă ni s-a promis, s-a și făcut. De la început și până la sfârșit.

castel royal mosnita

Meniul, ales pe aceeași idee

Mâncarea este una dintre cele mai importante lucruri de la o petrecere. Meniul tipărit a fost tot opera mea și sunt foarte mândră de cum a ieșit. Implicându-mă foarte mult în procesul de organizare am făcut economii, m-am bucurat de fructificarea creativității proprii și am fost întotdeauna mulțumită de rezultat, haha.

Atât invitațiile, cât și meniurile le-am tipărit la Printpress, în trei limbi (română, maghiară, engleză), iar plicurile invitațiilor au fost opera mea și reflectau deja stilul nunții: hârtie natur și sfoară.

meniu nuntă

Pe meniu se regăseau atât elemente vizuale românești, cât și ungurești, respectiv următorul text:

Asta a fost la aperitivul tip masă suedeză, care am cerut să fie amenajată în stil rustic, tradițional. Din păcate, nu numai că nu am avut ocazia să văd cum a arătat această masă, dar nici măcar nu am o fotografie cu ea, pfff. Totul s-a întâmplat foarte repede. Masa s-a golit, iar noi, ocupați cu invitații, nici nu am văzut cum au arătat aperitivele, haha.

Ceea ce am cerut, însă, au fost următoarele: ca peste fața de masă albă să fie, pe alocuri, niște șervete românești; ca mâncarea să fie și pe farfurii din lemn și farfurii de tip ceramică de Horezu; ca pâinea să fie mare, rotundă, de casă, să fie expusă și întreagă, cu un cuțit alături și pe jumătate învelit într-un șervet rustic etc. Și ca produsele să fie (cât mai) de casă, mai tradiționale.

Pentru felurile principale am ales să avem sarmale românești și gulaș unguresc și am explicat alegerea:

Am cerut ca ceaunul să fie la vedere, pentru că făcea parte din atmosferă. Bineînțeles că lumea s-a perindat pe acolo și a urmărit cu interes procesul gătirii. A fost foarte important pentru noi ca gulașul să fie însoțit de castraveți murați la soare. Am avut și opțiuni pentru vegetarieni.

Copiii au fost bineveniți

Copiii au avut parte de un meniu dedicat lor, de o masă separată, cu baloane și tacâmuri colorate. Precum și de un colț de joacă, unde o echipă s-a ocupat de ei, făcând o treabă foarte, foarte bună: Re-creație Afterschool din Moșnița Nouă.

A fost o idee excelentă să le acordăm atenție specială. Am avut foarte mulți invitați cu copii la nuntă. Și chiar ne-am dorit ca cei mici să vină. Motiv pentru care am și specificat părinților că nunta noastră va fi kid-friendly și că îi va distra cineva. A fost foarte important pentru noi ca ei să nu se plictisească. Au făcut diverse jocuri, dar și lucru manual.

Tortul a fost un vis

Pentru tort al ales Cofetăria Codrina. Am avut un tort din blat ușor de unt și cacao, cremă de unt cu ciocolată și alune caramelizate, foaie de bezea, cremă de alune, blat de nucă, mascarpone cu pastă de vișine, cremă de cafea… Cum sună, nu? Delicios! Mi se face și acum gura apă.

Un aspect interesant a fost cum cei de la cofetărie nu prea pricepeau că vreau un tort ornat foarte simplu, fără artificii, doar cu lumânări – și au sunat încă o dată să se asigure că au înțeles bine că asta este tot. Cumpărasem niște păsărele din lemn, o panglică natur și câteva lumânări – și asta a fost. Ca să nu mai zic că tortul a intrat pe acordurile unei piese de Led Zeppelin. (Iar apoi a urmat una de la Beth Hart.)

tort nuntă codrina

De atunci, păsărelele astea stau decor pe o comodă din dormitorul nostru, alături de o fotografie cu noi doi, de la nuntă.

Vreo 40 de grade afară + o pălincă de 40 de grade

Petrecerea noastră de nuntă a avut loc la 5 iulie 2015, într-o duminică. A fost o nuntă de zi. A început la 17 după-masa și s-a terminat puțin înainte de miezul nopții. Nu am dorit o nuntă care să dureze toată noaptea.

S-a întâmplat să fie o duminică foarte caldă, caniculară chiar. Și totuși, pălinca de vreo 30 de ani, pe care tata a făcut-o în anul nașterii mele și care a fost pusă deoparte special pentru nunta mea, a avut mare trecere. „Dar cald a mai fost și tare a mai fost pălinca aia, dar bună!” – zicea lumea despre nunta noastră. Pălinca s-a băut toată!

nunta noastră

Aproape că am epuizat berea de la… fabrica de bere

Spre mare bucurie a lui Alin: cei de la Castel au o fabrică de bere a lor, „Clinica de Bere”; mai mult decât atât, aici se face bere nefiltrată, preferata lui; iar noi la nuntă am avut parte de berea casei, la discreție. Atât de cald a fost și atât de multă bere s-a băut, însă, că aproape că a rămas fără bere… fabrica de bere! (Asta pentru că, aici, berea se face în cantități mai mici. Ea fiind nefiltrată, este bună doar proaspătă.)

A doua zi ni s-a povestit cum și ultimul butoi era pe terminate. Cei de la restaurant se gândeau cu groază la momentul în care ar fi servit și ultima halbă, haha. „Sunt mândru de prietenii mei”, a zis Alin, haha. Chiar și mireasa a băut bere! Și iată-mă așezată pe jos, pe trepte, urmărind un recital dintre cele avute. Așa mi-am dorit să fiu, o mireasă relaxată, care să nu sufere în haine. Iar dorința lui Alin a fost să nu fie îmbrăcat în… pinguin 😆

Nu ne-am dorit fast și opulență, ci naturalețe

Am dorit o nuntă relaxată, chill. Nu am mers nici la biserică, Alin nu și-a dorit deloc acest lucru. De aceea, ca invitații să vadă totuși o ceremonie, ceva, am ținut cununia civilă în această zi, și nu înainte – cum am fi făcut altminteri. Plus că am solicitat ca primarul să vină pentru a oficia acolo încheierea căsătoriei.

Cu asta a început nunta. După care am ciocnit și am purces la distracție! Până la urmă s-a și dansat, dar a venit natural. De la început am gândit nunta pe două zone: una a muzicii și una a meselor. Cine dorea să asculte recitalurile sau să danseze, o putea face în apropierea scenei ad-hoc, iar cine a dorit să stea liniștit la masă, putea face asta fără ca în timp ce făcea conversație cu ceilalți, să îi bubuie muzica în cap, un lucru pe care (cred) cu toții îl urâm la nunți.

Am primit un feedback foarte bun legat de asta, că s-a putut vorbi la masă și că bucuria revederii nu a fost umbrită de o muzică dată mult prea tare în boxe.

Un dans al mirilor propriu-zis nu a existat (nu un vals, cel puțin), deși am făcut un fel de dans de deschidere, atunci când Diana Rășină a cântat „Mociriță cu trifoi”.

timea alin kabaitan

Nu am aruncat nici buchetul

Pentru că mie întotdeauna mi s-a părut ceva umilitor. În plus, am și dorit să îl păstrez. Este acum decor în apartamentul nostru. A fost un buchet din fire de grâu, realizat de vecina mea de la Atelierul Floral Kinga Noemi din Moșnița Nouă. Tot ea a făcut și o cocardă din grâu pentru Alin și o coroniță din grâu pentru mine, minunate toate.

buchet mireasă grâu

Grâul s-a regăsit și pe mese. Este un simbol al abundenței, al fertilității și al renașterii. Dar despre decorațiunile de la nuntă, despre ținutele noastre, despre programul artistic și altele, în articolul viitor – ultimul!

Prima parte, aici.

One thought on “Povestea nunții noastre altfel (II)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

12 + 16 =