rolland

Și după furtună, totul revine la normal (6)

rolland

Fetele au rămas singure. Au tot stat la povești: Marcella era un izvor nesecat de legende, iar Kristina adora poeziile. În oraș au ieșit rar. În schimb, la biserică mergeau des: Kristina se ruga mult, în genunchi, pe lespezile din fața altarului. După rugăciune, Marcella vedea, deseori, că avea ochii plini de lacrimi, dar că era mult mai liniștită și mai calmă.

Au petrecut Crăciunul și Revelionul singure. Lunile au trecut, iarna – care niciodată nu este luată în serios în Italia – i-a părăsit încă de la sfârșitul lui februarie. Apoi s-a făcut primăvară, zilele se tot lungeau și era tot mai cald. A sosit și luna mai, iar într-o zi, Marcella a apărut în fața ei cu o invitație de nerefuzat.

-Kristina, vino repede, vreau să-ți arăt ceva. Vine vara, așa că trebuie să știi unde vom face baie și plajă.

S-au dus în spatele vilei, au străbătut pădurea, iar la un moment dat, în fața lor a apărut o poiană mititică, străbătută de un firicel de apă care clipocea vesel printre margaretele albe. Apa era doar de câteva palme. Aici vor face baie? – se gândea Kristina. Însă Marcella a continuat să înainteze, spre o salcie pletoasă, care părea că ascunde ceva. După ce a ridicat câteva crengi, în fața Kristinei a apărut un ochi de apă, curat ca lacrima.

Părea că sunt într-o cameră verde, cu pereți vii. Lumina străbătea frunzișul des și avea o culoare verzuie, se răsfrângea asupra minusculului lac și îi conferea „băii” o atmosferă ciudată. Câteva pietre, albe ca zăpada, erau așezate pe mal. Fetele s-au așezat și și-au băgat picioarele în apă. Amândouă au căzut pe gânduri. Marcella a fost cea care s-a trezit prima din visare: și-a dat seama că nu trebuie să o lase pe Kristina să se gândească prea mult.

-Hai, filozoafo, să plecăm. Vom reveni în curând, să inaugurăm locul.

La vilă i-a întâmpinat grădinarul, care i-a anunțat că s-a întors Rolland. I-a spui Marcellei că acesta părea foarte schimbat, că s-a culcat și a rugat să fie trezit pentru cină.

După-masa, fetele s-au scăldat așa cum au planificat, apoi s-au întins pe niște pături – iarba și mușchiul de lângă pietre erau destul de moi, dar reci. La un moment dat au și adormit. Când s-au trezit, au strâns repede lucrurile și s-au grăbit către vilă.

-Tu plimbă-te puțin prin parc, dacă vrei. Pari amețită de somn. Eu las păturile astea, apoi mergem să-l sculăm pe ursul acela.

-Lasă, că-l trezesc eu, a spus Kristina.

-Tu?! Fie, cum vrei.

Kristina a luat-o, năucită, spre camera din fundul coridorului de la etajul întâi. Știa care este ușa, deși nu a mai fost acolo. A hotărât să intre direct, așa că a apăsat pe clanță. Privirea ei căzu pe o dezordine îngrozitoare. Lângă ușă se afla un scrin cu multe sertare, prăfuit, plin de pahare, pachete de țigări, o sticlă de băutură și un piaptăn. Geamul era acoperit de perdele, care abia se vedeau de mulțimea de poze prinse pe acestea: Gina Lollobrigida, Brigitte Bardot, Claudia Cardinale…

Pe un dulap, o cucuvea împăiată, cu niște ochi sticloși, părea că râdea. Kristina și-a întors privirea în partea dreaptă, unde a zărit un pickup, niște plăci răsfirate pe jos, pe măsuță; un casetofon, casete într-o cutie, o vază mare, plină cu mărăcini. Într-un colț, o masă cu oglindă, un lighean din porțelan și un ulcior, cu maci roșii. Pe jos, cărți, reviste, poze… Totul într-o dezordine uluitoare.

În pat, bărbos, ciufulit, acoperit cu o pătură care aducea mai degrabă cu o blană de urs, dormea Rolland.

Kristina se lăsă în genunchi în fața patului și întinse mâna ca să îl scuture din umeri. Însă mâna sa a șovăit pentru o clipă, apoi alunecă peste fața lui și peste părul neîngrijit. Genele lui Roland vibrau. S-a apropiat de el și i-a șoptit: „Hai, scoală-te, sălbaticule, a venit zâna florilor ca să te scoale!”

Deodată, două brațe puternice au tras-o spre „abis”. Buzele sale tremurânde au simțit focul, contopindu-se cu cele ale lui Rolland, într-un sărut mistuitor. A fost sărutată fierbinte, sălbatic, iar ea s-a lăsat sărutată. După câteva clipe, mâinile lui Rolland au eliberat-o și i-au mângâiat părul des, care i s-a desfăcut.

Parcă trezită din visare, Kristina s-a ridicat în picioare și a spus, abia șoptit, că în curând vor cina – apoi a ieșit pe ușă, cu pași tremurând, ca o căprioară. Ajunsă în camera ei, s-a așezat pe pat. Era amețită, buzele îi ardeau, părul despletit se încurca în nasturii rochiței sale. A tresărit când cineva a ciocănit în geam. Când a ajuns la fereastră, nu era nimeni, dar pe pervaz a găsit un boboc de trandafir.

S-a îmbrăcat și a coborât în salon. Marcella era, deja, acolo. Când ușa salonului s-a deschis, fetele au rămas cu gura căscată. În fața lor se afla Rolland, dar mai să nu-l recunoști. Pieptănat, cu barba aranjată, îmbrăcat elegant, cu zâmbetul pe buze.

-Domnișoarelor, poftiți, masa este servită! Marcella, mi-o prezinți pe musafira ta?

-Este prietena mea, Kristina, a venit din frumoasa Românie.

Rolland i-a sărutat mâna delicat, abia perceptibil, dar în același timp îi strânse vârful degetelor – în semn că nu o va trăda. Kristina abia se stăpânea să nu roșească.

Marcella nu îl mai recunoștea pe fratele său. Ce s-a întâmplat cu el? De ce s-a schimbat atât de mult? Ce l-a determinat? Doar nu s-o fi îndrăgostit? Dar atunci ce caută aici? Oare o fi doar o schimbare trecătoare? Se temea de surprize.

Dar surprizele care au urmat erau unele plăcute. După ce au mâncat, Rolland a pus muzică, apoi a apărut cu niște pachete în mână.

-V-am adus câte ceva. Nu mă prea pricep la cadouri, dar sper să vă facă plăcere. Vă rog mult să le desfaceți chiar acum.

Marcella a primit o rochie, un lănțișor de aur cu un medalion din rubin, în formă de lacrimă, și cercei la fel. Kristina, un parfum de nu-mă-uita, un lănțișor de aur și cercei la fel, dar cu smarald. În plus, amândouă au mai primit câte douăsprezece batiste albe, brodate cu flori în colțuri. La Marcella, cu ghiocei, la Kristina, cu nu-mă-uita. Cadourile erau însoțite și de flori: Marcella a primit un trandafir roșu, iar Kristina, unul alb. Ce cunoscut îi era acest tip de trandafir, Kristinei!

Rolland a invitat-o și la dans. Parcă pluteau, era un dans demn de palatele regale. Mai ales că era vorba de valsuri ale lui Strauss… După ce fetele s-au retras în camerele lor, Rolland a mai rămas în salon, singur, reflectând mult timp. Ce ființă fermecătoare e Kristina! Cum dansează… ca un fulg! Marcella, sora lui, la fel. Păcat că nu se înțeleg… Marcella nu are încredere în el, simțea asta. Și știa că are dreptate. A dușmănit-o de când se știe; cum să îl creadă că s-a schimbat, că vrea să arate tot ce e mai bun, că vrea să ucidă tot ce e rău în el…?

Nu era sigur nici de sentimentele Kristinei. Părea, totuși, așa de rece… oare care o fi taina inimii ei? S-a culcat târziu, cu o hotărâre: nu se va purta nici prea dulce, dar nu va fi nici prea nesuferit.

(autor: Iudit Laslavic)

(va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + eleven =