trandafir

Și după furtună, totul revine la normal (5)

trandafir

-Intră, m-am trezit demult, a spus Kristina, în timp ce s-a apropiat și ea de ușă, cu tot cu trandafirul.

-L-ai rupt de aici, de la geam? Dacă îți plac, voi cere de la grădinar un buchet din cei altoiți. Ăștia sunt doar trandafiri cățărători, cu flori mici… Ah, dar tu ai unul mare! Ai fost în grădină? Nu știu cum să îți spun, n-aș vrea să te superi, trandafirii albi și cei roșii, care se văd de aici – și-o trase pe Kristina spre fereastră – sunt ai lui Rolland, și nu aș vrea să-ți facă o scenă… Este un tip foarte ciudat… Eu nu-l prea înțeleg, dar…

-Nu-i nimic, nu le voi mai atinge.

-Te-ai supărat?

-Deloc, și eu aș fi supărată dacă cineva mi-ar rupe laleaua! Ah, bine că mi-am amintit, trebuie s-o scot din valiză. Îmi poți da, te rog, un ghiveci?

Și apoi a scos floarea dintr-o cutie, unde era împachetată ca un lucru foarte prețios, cu multe hârtii. Acum, erau două-trei frunze de vreo două degete.

-Frunzele acestea au ieșit din ceapa aceea uscată, pe care ți-am dat-o eu? Nu credeam că-ți fac o bucurie așa de mare. Hai, îmbracă-te, mergem să îi găsim o „căsuță”.

Marcella o dădu pe mâna grădinarului. Au pus laleaua în ghiveci, după ce au amestecat mai multe feluri de pământ. Înainte de micul dejun, au mai petrecut un pic de timp în grădina de flori. Kristina purta o rochie albă, iar Marcella o convinse să își pună în păr un boboc de trandafir roz. Dar într-un moment de neatenție, Kristina a pierdut floarea. A observat asta abia în cameră, când se pregătea de micul dejun. A zărit însă bobocul alb, care se afla în pahar… În două clipe, cobora scările cu trandafirul misterios în păr, care părea să aducă un mesaj, dar care uită să rostească cuvintele care i-au fost încredințate.

În salon nu era nimeni. Kristina s-a așezat ca să o aștepte pe Marcella. Gândul i-a zburat departe, iar din visare au trezit-o niște pași. S-a ridicat brusc.

-Bună ziua, signorina. Bine ați venit la noi… Să mă prezint: sunt Rolland, fratele Marcellei. Mai multe nu este nevoie să spun, cu siguranță că v-a făcut deja portretul. Surioara mea m-a descris, nu-i așa?

Kristina nu știa ce să răspundă. Îi întinse mâna, semn că ar prefera să nu spună nimic. Rolland îi ridică degetele și le sărută fin, ca o boare de vânt. Sus se deschise o ușă. Kristina întoarse capul spre scară. Abia acum, Rolland a zărit bobocul din părul ei, iar privirea i se aprinse. Kristina a pornit spre Marcella.

-Ce-i cu tine, de ce ești atât de emoționată?

-Eu…

Însă când întoarse capul spre locul în care se afla Rolland, acesta a dispărut. Doar ușa deschisă părea că spune: „l-am înghițit”. Marcella a observat trandafirul din părul Kristinei, dar nu a zis nimic. Pentru prima dată își dorea ca Rolland să nu apară… Vedea că Kristina se bucură de floare. Așa și era, dar frumusețea florii nu era singurul motiv al bucuriei.

Dimineața următoare era una răcoroasă și a adus un nou boboc de trandafir alb. Și tot așa în fiecare dintre zile… Zilele treceau, iar fratele Marcellei nu a mai apărut. Ce-i drept, bobocii nu lipseau în nicio dimineață, iar dacă Kristina ar fi ridicat privirea atunci când se pieptăna în fața ferestrei deschise, dacă s-ar fi uitat în direcția tufelor de trandafiri sălbatici, ar fi văzut doi ochi arzători, care dezvăluiau atât de multe!

Rolland se îndrăgostise de ea. Pentru prima oară în viața lui, era îndrăgostit! Inima sa gemea zdrobită de răceala tristei Kristine. Când îi vedea ochii triști fixând norii din zarea îndepărtată, îi venea să ucidă. El, care a zdrobit atâtea inimi, care a distrus atâtea fete – prin ușurința cu care trecea prin viața lor! Iar acum a întâlnit o fată mândră, care părea să se opună. Privirea rece cu care Kristina ridica bobocii îl chinuia – nu vedea, însă, că mâinile ei tremurau, iar inima ei bătea nebunește.

Acesta era motivul pentru care nu îndrăznea să apară. Îi era teamă de Marcella – lui, care de atâtea ori a nesocotit rugămințile ei, de atâtea ori a făcut totul în ciuda ei. Îi era teamă și de Kristina… Ce are să spună? Ar primi iubirea lui? Ar împărtăși-o? Sau poate că în urma descrierilor făcute de Marcella, l-ar urî? Ce ciudă îi mai era, când se gândea la posibilitatea aceasta!

Poate iubește pe altul? Poate undeva, departe, o așteaptă cineva, la care se va întoarce în curând? Se vedea că suferă cumplit, dar o făcea în tăcere. Tăcea, purtând amarul în inimă și dorința în suflet. Privirea ei se ridică, adesea, spre un nor. Rolland habar nu avea că ea cerea iertare… Iertare pentru că în inima ei încolțea o nouă dragoste. Fără soare și fără căldură. Dar iubirea asta învingea totul: se ridica din mijlocul cenușei încă fierbinți. Kristina cerea iertare că îndrăznise, că-l înșelase. Îl mai iubea. Rolland o privi înmărmurit. Părea o zână care murmură un descântec. El nu putea să priceapă tâlcul șoaptelor, dar simțea o emoție… parcă-și dădea seama că e vorba și de soarta lui.

Iartă-mă, dar trebuie să te uit. Ești departe. Nu te voi mai vedea nicicând. Am adus dorul meu aici, în țara asta îndepărtată. Aș fi învins orice ispită, dacă aș fi avut talismanul care pentru mine ar fi valorat totul: un sărut. Te voi uita, pentru că vreau să te uit. Mă voi arunca în vâltoarea dragostei. Pentru tine aș fi făcut totul, aș fi dat totul. Fără condiții. Și tot ce n-ai acceptat tu, va fi al lui. Dacă va trece probele mele – din intuiție, nu în urma unor porunci.

Își îndreptă privirea spre ghiveciul din fața ei.

În noaptea în care se vor desface petalele acestei flori, se va împlini dragostea noastră. Nu încerca, prin gânduri hoinare, s-o ucizi. Cu rouă și cu lacrimi o voi uda, cu cântec o voi dezmierda, și tot va crește!

Rolland era la fel de hotărât. O va cuceri, orice ar fi. Dar până una-alta, o lăsa să-și limpezească gândurile. Așa a hotărât, și așa a și făcut. A plecat la Milano, apoi la Roma. Și câteva luni bune nu s-a mai întors.

(autor: Iudit Laslavic)

(va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one + nine =