Și după furtună, totul revine la normal (4)

Dimineața s-au trezit târziu. S-au îmbrăcat rapid, iar apoi, direcția: dejunul. Astfel au trecut zilele, una după cealaltă, dar niciuna în zadar. Au fost să pescuiască, au cules scoici și melci, au făcut poze, și-au spus poezii pe stâncile spălate de valurile mării. Au făcut plimbări pe mare, au vizitat celelalte stațiuni. Au făcut multă plajă, s-au dat cu nămol, au făcut împachetări cu nisip fierbine. Și s-au bronzat minunat, iar asta parcă le făcea să pară mai suple.

Într-o seară, Kristina a făcut pentru Marcella un spectacol de balet. Se vedea că nu este balerină de profesie, dar se mișca foarte grațios, cu dăruire. Pielea sa închisă la culoare și părul negru contrasta puternic cu rochița ei albă, scurtă, vaporoasă. Părea o lebădă, dacă nu chiar Odetta. Dar totuși, parcă mai naturală, mai firească. A convins-o și pe Marcella să încerce. Și au exersat zilnic, împreună. O rochie albastră, cu un buchet de nu-mă-uita, la una dintre ele, o rochie albă, cu o garoafă, un trandafir sau un liliac alb, la cealaltă – și arătau minunat.

Au petrecut câteva zile în Delta Dunării, unde au făcut sute de fotografii. Apoi au plecat într-o excursie în Bulgaria. Marcella a văzut locuri pe care nici nu le visase. S-au plimbat enorm de mult. Găseau, întotdeauna, un ghid de încredere, deseori, niște copii. Dar nu au trecut nici ele neobservate. Pe unde treceau, le urmăreau priviri curioase.

Când s-au întors în Constanța, trecuse aproape o lună de când s-au cunoscut. Marcella a observat cu bucurie schimbarea prin care a trecut Kristina. Râdea, se îmbujora des și vorbea mai mult. Nu era mereu tristă și chiar se juca cu copiii de pe plajă. Totul era perfect. Dar, soarta… Niciodată, nimic din ceea ce e bun nu ține prea mult.

Marcella a primit o telegramă. Știa, de fapt, că urmează ziua despărțirii, dar spera să vină cât mai târziu. Dar acum… Fratele ei se întorcea acasă în curând. Și, deși nu se pot suferi unul pe celălalt, Marcella nu îl putea lăsa singur în casa aceea mare. Dacă era și ea acolo, nu aducea în casă prieteni „suspecți” și se și îngrijrea mai bine. Adevărat că la barbă, mustață și păr lung nu a putut să-l facă să renunțe. Nu că i-ar fi stat rău, dar tot părul acela se cerea îngrijit. El era o fire prea independentă, cumva nesuferită. Cel puțin, așa îl știa lumea… Dar câte calități nu se pot ascunde în adâncul sufletului, neobservate, netrădate.

Trebuia să plece, cât mai repede. Dar s-o lase aici pe Kristina? Rodul muncii ei ar putea dispărea într-o clipă. Unde va merge, ce va face, oare se vor mai întâlni vreodată? Deodată i s-a strecurat în minte o idee. Ce-ar fi să o invite la ea? Dar cum s-o convingă să și meargă? A mers, însă, repede. Pe Kristina, Italia a atras-o întotdeauna, așa că a acceptat invitația.

Marcella spera că în fața musafirului străin, fratele ei urma să se comporte altfel. Că nu își va permite să facă circ, să se certe… Au cumpărat biletele de avion, iar într-o zi călduroasă de septembrie au pornit spre Italia. Niciuna nu bănuia ce schimbări avea să aducă acest drum.

La sosire, când se pregăteau să ia bagajele și să treacă de vamă, Kristina era complet amețită de vârtejul convorbirilor: italienii ăștia parcă se ceartă mereu! Ea nu îndrăznea să scoată un cuvânt.

La ieșire, lumea se îndrepta spre autobuz, însă Marcella luă mâna Kristinei.

-Nu mergem cu autobuzul.

Și au luat-o spre o mașină albă. Un tânăr brunet a sărit din ea. Marcella a făcut prezentările, apoi a întrebat:

-Dar Rolland…?

-Rolland a sosit azi-dimineață. A primit telegrama ta. Dar, știi cum e… Așa că am venit eu să vă aștept.

-Îți mulțumim. Frumoasă mașină, este nouă? Parcă aveai o alta.

-E mașina lui Rolland. De fapt… A vrut să îți facă o surpriză, dar dacă tot veni vorba… Cred că ți-a cumpărat-o ție.

-Mie? Ce l-o fi apucat?! Nu sunt obișnuită să fie drăguț cu mine…

Au pornit spre Monza. Drumul nu a fost lung, dar ele două erau atât de obosite, că li s-a părut că merg la capătul lumii. Marcella, cu dor de casă, Kristina, curioasă de împrejurimile care-i vor fi – spera ea – primitoare, de orașul natal al Marcellei și de misteriosul frate. Mașina s-a oprit în fața unei vile năpădite de iederă, aflată pe un deal cât o moviliță, puțin deasupra orașului. Vila părea un castel, avea turnuțele și balcoane, iar în spatele ei se afla un parc – sau mai bine spus, o pădurice.

În poartă i-a așteptat personalul: bucătăreasa, grădinarul și așa mai departe.

Kristina se gândea: dar oamenii aceștia sunt foarte bogați! Și mașina…! Unde a ajuns ea, oare? Marcella părea o fată atât de simplă, normală… Sau toate acestea sunt ale soțului? Marcella nu i-a spus, vreodată, că ar fi măritată. Bucătăreasa a lămurit asta într-o clipă:

-Domnișoară, bine ați venit acasă! Ne-a fost dor de dvs. Masa este pusă, poftiți, vă rog, că se răcește mâncarea.

-Și camerele sunt pregătite, a spus o altă femeie.

Kristina era curioasă să îl cunoască pe Rolland, dar acesta nu se arătase la masă.

După cină, Kristina s-a retras în camera ei, care avea tapet alb cu buchețele de nu-mă-uita și care era mobilată cu mobilă albă. Patul era unul cu baldachin, de pe cei patru stâlpi cădeau falduri de perdea albă, transparentă. Totul – perdeaua, lenjeria de pat – era brodat cu flori de nu-mă-uita. Kristina a adormit repede și a visat că era un fluture alb care zbura peste câmpuri de nu-mă-uita. Dar florile acestea miroseau a trandafiri…

Dimineața, Kristina a deschis ochii. Parfumul de trandafir încă se mai simțea. Nu era doar un vis! Și când o boare a umflat perdelele, parcă se simțea și mai tare. S-a ridicat din pat și a luat pe ea capotul, apoi trase la o parte perdelele. Când s-a aplecat peste pervaz, a văzut o mulțime de trandafiri, chiar sub fereastră. Crengile urcau până în jurul ferestrei și erau plini de flori. Iar pe pervaz se afla un boboc alb. A crezut că a fost rupt de vânt, dar se vedea tăietura perfect oblică pe coada cea verde și plină de spini. Cine o fi așezat floarea asta, aici?

Pe coridor s-au auzit pași, apoi Marcella a bătut la ușă.

(autor: Iudit Laslavic)

(va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × 2 =