A fost o vreme (un an întreg sau poate doi ani) când am trecut printr-o mică „criză” legată de Timișoara și de România… Pe-atunci, la un moment dat i-am și spus unei bune prietene, așa, cu voce tare: „măi, știi ce ciudat mă simt când vin acasă… NU îmi mai place NIMIC aici”. A zis că mă înțelege, cu toate acestea mie îmi era rușine pentru ceea ce simțeam.
Vă las pe voi să ghiciți cam când a fost asta… În orice caz, tot atunci am văzut și un șobolan mort pe stradă – bine flecit, bine uscat. Adică zăcea acolo de ceva vreme, ceea ce înseamnă că nu s-a mai măturat locul de o bună bucată de vreme…
Mă durea sufletul.
În aceeași perioadă, se întâmpla ca atunci când veneam acasă, imediat ce aterizam, primul lucru pe care îl observam era că lipsea o literă din inscripția luminoasă „TIMIȘOARA” de pe aeroport. Sau poate două litere, nici nu mai știu. Cred că una lipsea, și una ardea mai slab, așa… Sigur că becurile (sau neoanele, mă rog, ce o fi acolo) se mai ard, doar că… părea că nu interesează pe nimeni. De ce nu se înlocuiește, de ce nu se repară? – mă întrebam.
Chiar atât de dificil ar fi, chiar atât de puțin important este că fiecare străin care aterizează la Timișoara vede, imediat, așa o chestie aiurea: denumirea orașului cu literă (sau litere) lipsă? Apoi intram în clădirea aeroportului, iar cel care îmi controla pașaportul desigur că nu îmi întorcea salutul, ba era și foarte plictisit. Dar mereu. Ecranul de la banda de bagaje, mereu out of service… și tot așa! Bine ați venit în România, bine ați venit la Timișoara, mă gândeam cu amărăciune, de fiecare dată.
*
Criza aceasta a trecut – din fericire. Iar acum simt că suntem pe drumul cel bun. Timișoara are, încă, multe minusuri, iar noi cu toții așteptăm ca problemele să fie rezolvate în sfârșit.
Ce nu este în regulă în Timișoara?
Orașul nu este suficient de curat. Da, sunt jegoase și alte orașe europene, mai mari, mai importante; chiar și capitalele unor țări. Dar chiar și așa… OK, s-au mai schimbat lucrurile, dar rămân mizere multe zone din afara centrului și bulevardelor mari. Timișoara nu este numai centrul, este și spațiul dintre blocurile din cartiere, unde uneori arată cu adevărat groaznic totul. Paragină, zone verzi neîngrijire, tomberoane slinoase, mizerie depozitată pe lângă tomberoane. Multă nepăsare.
Efectiv nu am reușit să înțeleg cum poate cineva face așa ceva. Cum poți rupe un coș de gunoi? Cum poți să arunci mizeria pe jos? Cum poți să îți arunci acareturile nefolositoare așa, la colț de stradă? Cum?!
Proiectul cu pungile pentru excrementele câinilor pare că a fost abandonat în totalitate. Cred că de vreun deceniu nu am mai văzut vreo pungă pusă în suporturile acelea montate. Nici că îi mai pasă cuiva. Cu toate acestea, nu pot să zic că am văzut multe excremente de câini pe stradă (așa cum se întâmplă la Budapesta, din păcate, unde mai vezi și cum urina câinilor curge pe trotuare, de pe soclul clădirilor spre carosabil). În schimb, excrementele de porumbei sau de ciori (sau de la ce păsări or fi)… Dzeule, păi lângă Catedrala Ortodoxă vara trebuie să îți ții respirația.
Sunt foarte frumoși porumbeii din Timișoara, și mie îmi plac, conferă farmec piețelor… Dar știu, în egală măsură, că sunt un fel de șobolani cu aripi, și sunt, pe deasupra, super dăunători pentru clădiri și monumente.
De ce nu putem avea grijă cu adevărat de spațiile noastre publice, zi de zi, mereu, peste tot?
Transportul în comun este, în continuare, cam praf. S-au mai îmbunătățit lucrurile, dar… nu este destul. În ceea ce privește tramvaiele, s-au renovat câteva tramvaie Armonia, s-au achiziționat câteva tramvaie Bozankaya noi. Autobuzele sunt mult mai decente și urmează să vină și din acestea câteva nou-nouțe.
Însă deocamdată nu se poate circula eficient cu transportul în comun, pentru că nimeni nu a regândit traseele, care sunt aceleași care au fost gândite pe vremea în care ideea era, probabil, să aduci oamenii din cartiere la fabricile la care lucrau. Nu există loc în care să vreau să merg și să nu trebuiască să schimb de două sau chiar de trei ori. Destul de aiurea pentru această mărime de oraș.
Măcar că, în sfârșit, nu mai trebuie cumpărate două bilete în acest caz, ci am intrat și noi în rândul lumii, cu bilet valabil 60 de minute, timp în care poți schimba oricâte mijloace de transport în comun. Apreciez, de asemenea, că pot fi cumpărate bilete cu cardul, direct în tramvai, sau prin SMS, dar am observat că nu în toate tramvaiele există astfel de aparate. Și automatele de bilete încă se mai lasă așteptate…
Cea mai mare problemă este, însă, frecvența cu care vin mijloacele de transport în comun. Este nevoie de una mult mai mare, deși am observat îmbunătățiri și în acest sens. Nu se va circula niciodată suficient de mult cu transportul în comun dacă tu trebuie să aștepți în stație 20 de minute. Și o altă mare problemă este lipsa unui app profesional (făcut la nivel de STPT, nu la nivel de entuziaști), în care să poți băga destinația și să afli cu ce naiba ajungi acolo și să cumperi bilet direct din app. Și multe altele.
Și încă ceva… călătorii. Multe lume de o calitate îndoielnică, ceea ce face călătoria cu tramvaiul sau autobuzul o experiență neplăcută. Mirosuri neplăcute și oameni care nu știu să se comporte. Care vorbesc la telefon pe speaker și care pun muzică pentru toți.
Până când?
Paragina în care se află multe (încă mult prea multe!) clădiri. Nu pot pricepe cum unii nu au reușit să vopsească nici măcar ramele de la ferestre, în câteva decenii bune. Se vaită acum că renovarea costă o avere… Dar ce au păzit atâta timp, de ce nu au făcut de-a lungul vieții micile reparații necesare, ca să nu se scorojească toată tencuiala și să zboare jumătate din acoperiș? Mă bucură fiecare renovare de clădire pe care o văd, dar mai sunt unele zone care arată horror. În zona Piații Traian, de exemplu, unele străzi sunt parcă dintr-un film horror. Și în Iosefin este groaznic pe alocuri…
Și nu numai renovatul și zugrăvitul sunt problema… ci totul. Cum să pui în ferestre ursuleți de plus și flori în cutii de margarină? Cum să scoți mopul și găleata pe hol? Curțile interioare arată, uneori, ca după război, inclusiv în zona centrală, în clădirile în care funcționează birouri de notari publici, de avocați… Nu îi doare sufletul pe cei care locuiesc acolo?
Am citit undeva un articol în care tocmai despre asta era vorba… că până la reabilitări mai avem de vorbit și despre cum înțeleg unii să trăiască în plin centrul orașului: tomberoane de-a valma, murdare, haine întinse la geam și pe balcon, la vedere, balcoane pe care sunt depozitate de toate de la mobilă veche la murături și saci cu cine știe ce.
Cum se poate ca în zona istorică a Timișoarei unele dintre clădiri să arate într-un asemenea hal?
Mai sunt și alte probleme, desigur, dar acestea sunt cele care mă deranjează pe mine, personal.
Timișoara este și un oraș al contrastelor
Iubesc Timișoara și consider că este un oraș frumos. Dar și un oraș al contrastelor.
Uneori, contrastul mă lovește direct în figură. De exemplu, mă așez la o cafenea, comand, savurez… Iar la masa vecină se pun două persoane care vorbesc inacceptabil de tare, între ei sau la telefon, dar pe speaker, desigur. Ies de la teatru, de la un spectacol minunat. Public numeros, o seară reușită. Iau tramvaiul… și ascult manele și hohote de babuini de la Piața Libertății și până la Optica/Ciarda Roșie. Cobor, toți ceilalți trec pe roșu…Sunt singura fraieră care stă, ca o proastă, să se facă verde semaforul pentru pietoni.
Uneori, când am câte o zi în care am de rezolvat câteva lucruri, se întâmplă să am un șir de ghinioane și să nu îmi iasă (mai) nimic. Nu se poate, nu avem, nu aici, ci dincolo, unul nu salută, altul îmi oferă informații greșite, alta îmi cere dosar cu șină, automatul din parcare nu merge, în trafic unii nu semnalizează, în parcare sunt blocată, calc în scuipat, la toaleta restaurantului nu este hârtie etc. Se întâmplă mult prea frecvent aceste lucruri. De ce trebuie să fie așa?
(Da, știu, unele sunt probleme naționale, nu locale.)
Dar hei, de fiecare dată, la fiecare vizită făcută acasă, la Timișoara, mă încarc și cu lucruri pozitive.
Ca să menționez cea mai recentă ședere… Am fost la teatru de două ori: la un spectacol invitat și la unul al Teatrului Maghiar. Am fost la Cinema Victoria, vechiul cinematrograf recent renovat și atât de frumos acum. Înainte de film am intrat la cofetăria de lângă – super produse, oameni plăcuți așezați la mese. Filmul vizionat a fost unul extraordinar: The Banshees of Inisherin. Mă bucură enorm această cinema în care avem ocazia să vedem filme europene, filme de artă, filme de autor. Sala era plină ochi!!!
Mereu ies la cafea, la masă – cu prieteni buni, cu foști colegi. Respir adânc când trec prin zona centrală a orașului, pe care o ador, mă uit ce s-a mai renovat și ce s-a mai deschis nou. Mereu intru în librăria La Două Bufnițe și cumpăr câte o carte, două. Îmi place mult atmosfera de acolo. Un alt loc pe care îl vizitez și în care mereu se lipește ceva de mine este Ozz Vintage House. Este așa un loc cu farmec! La fel și magazinul Monoton, unde găsești produse de la o serie de artizani și artiști locali (și nu numai).
Până la urmă, totul se rezumă la educație, iar în România este atât de mare nevoie de educație. Nu știu ce s-ar putea face – unii au evoluat cu vremurile, alții nu. Educația durează mult prea mult și parcă nu mai avem timp să așteptăm…
Săraca țară, săracul oraș nu au nimic în neregulă, oamenii sunt cei care sunt, uneori, inadecvați. Uneori sunt foarte pesimistă, nu știu dacă vom mai prinde vremuri cu adevărat normale în timpul vieților noastre, ale celor care ne văităm de același lucru ca cele de care m-am văitat eu acum.
Visez să nu mai văd scuipat și muci pe trotuare. Sper să nu rămân cu visatul.
Pe voi ce vă deranjează cel mai mult, în Timișoara?
