monet

Out and about în Zürich (8). Monet’s Immersive Garden, picturi trezite la viață

Mamei mele îi plăceau foarte mult picturile lui Claude Monet. De aceea, atunci când am aflat că la Zürich are loc o expoziție imersivă Monet, nu am stat pe gânduri. Am vizitat această expoziție în primul rând în memoria mamei mele. Mi-a plăcut, însă a fost pentru a doua oară când am fost la o expoziție imersivă – și trebuie să spun că a fost mult sub cea dedicată lui Van Gogh, pe care am văzut-o la Paris.

monet

Dacă nu aș fi văzut, în 2019, expoziția imersivă Van Gogh de la Atelier des Lumiéres – intitulată „La nuit etoiléé”/„A starry night” – probabil că expoziția imersivă Monet mi-ar fi plăcut mult, mult mai mult, însă în comparație cu acea primă expoziție imersivă văzută, cea de la Zürich pălește.

După ce am ieșit din sală am vorbit un pic pe chat cu un prieten artist – împreună cu care vizitasem, pe vremuri, expoziția imersivă Van Gogh din capitala franceză, iar el mi-a spus că nu este deloc o impresie: expoziția aceea chiar este mult peste orice s-a făcut de atunci. Că se tot încearcă replicarea, însă „sarcina” este foarte dificilă.

Este deosebit de dificil să fii peste Atelier des Lumiéres Paris, mi-a spus, explicându-mi că expoziția Van Gogh de la Muzeul Van Gogh din Amsterdam a fost, de asemenea, mult mai slabă. În 2020, o expoziție Van Gogh a avut loc și la Zürich; din păcate nu am văzut-o. Însă despre ceea ce am trăit la Paris am raportat aici și aici.

De altfel, chiar și numai interesul manifestat de public îți spune multe despre calitatea expoziției: în timp ce la Paris erau cozi imense în fața clădirii și puteai rezerva locuri doar pentru peste o săptămână sau două, la Zürich am luat bilete pentru aceeași zi și nu era aglomerat absolut deloc în sală.

Lăsând comparația la o parte, o vizită la Monet’s Immersive Garden este o incursiune de 360 de grade în viața și opera unuia dintre cei mai mari artiști ai secolului trecut. Expoziția imersivă care poate fi văzută acum la Lichthalle Maag din Zürich le permite vizitatorilor să se scufunde în lumea lui Claude Monet prin îmbinarea unor imagini de la 40 de proiectoare, muzică și narațiune, pentru a crea o lume încântătoare, care aduce la viață picturile. Showul durează aprox. 30 de minute.

Imaginile, muzica și narațiunea te călăuzesc prin viața și opera lui Claude Monet (1840-1926). Pe pereți prind viață peisajele, orașele, persoanele și mai ales florile din picturile sale. Monet a fost un grădinar extrem de pasionat. A adorat florile, iar casa sa din Giverny, un sat din nordul Franței, era înconjurată de o grădină superbă. Avea inclusiv un iaz cu nuferi. A importat nuferi de peste tot din lume. Grădina sa, dar și împrejurimile localității Giverny au fost cea mai mare inspirație a sa.

„Probabil că trebuie să mulțumesc florilor pentru faptul că am devenit pictor” Claude Monet 

Îmi place experiența de la expozițiile acestea imersive. Florile din picturile lui Monet ne-au învăluit, pur și simplu. La fel și peisajele, care au prins viață sub ochii noștri. Ne-am cufundat în atmosfera din picturile realizate în urmă cu peste o sută de ani. Casa lui Monet a fost ridicată în fața noastră, orașele și peisajele ni se desfășurau prin fața ochilor. Pixelii au înlocuit liniile trasate cu pensula, iar animația adăugată și efectele sonore au dezvăluit dimensiuni complet noi ale operei artistului.

„Vreau să pictez așa cum cântă o pasăre” Claude Monet 

Desigur, un spectacol digital nu este un substitut pentru vizionarea operei de artă originale. Eu sunt suficient de norocoasă încât să fi avut ocazia să văd și live câteva dintre picturile lui Claude Monet – la Viena, Paris și Zürich. Sunt monumentale! Însă o expoziție imersivă oferă unui public mai larg oportunitatea de a experimenta frumusețea și emoția artei – într-un mod simplu.

Pionierii artei imersive sunt cei de la Atelier des Lumières. La Paris, prima expoziție imersivă a prezentat lucrări de Gustav Klimt, Egon Schiele și Friedensreich Hundertwasser. Au urmat lucrările lui Vincent Van Gogh și Salvador Dalí. Până la sfârșitul primului său an, Atelier des Lumières a atras, deja, aproximativ 1,2 milioane de vizitatori!

La Monet’s Immersive Garden, foarte atractivă era o instalație realizată într-o cameră aflată în mijlocul sălii, care te teleporta printre nuferii lui Monet, varianta by night: cu luminițe și cu oglinzi, de te lua amețeala. Ceva superb și dificil de povestit, unde se stătea la coadă pentru fotografii.

monet

*

Expoziția „Monet’s Immersive Garden” de la Zürich este deschisă până la data de 17 iulie 2022. Un bilet de intrare costă 28 de franci elvețieni în timpul săptămânii  și 30 de franci în weekenduri. Mai multe informații, aici

*

Imagini video găsiți pe profilul meu de Instagram:

https://www.instagram.com/p/Ceagab_Phnl/

https://www.instagram.com/p/CeafN23L8OR/

One thought on “Out and about în Zürich (8). Monet’s Immersive Garden, picturi trezite la viață”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − four =