Timișoara sărbătorește în luna noiembrie a acestui an 140 de ani de când a devenit PRIMUL oraș din Europa cu străzile iluminate electric, respectiv AL DOILEA din lume – după New York. Atunci, pe 12 noiembrie 1884, pe străzile urbei au fost puse în funcţiune 731 de lămpi de iluminat electric. Acum, pe 12 noiembrie 2024, aniversarea a fost marcată și prin vernisarea unei expoziții de fotografie cu tema „Orașul în lumină”.
Fotografiile din cadrul expoziției sunt unele înscrise într-un concurs foto lansat de Visit Timișoara și partenerul PPC, la care au răspuns peste 150 de fotografi care au trimis un număr total de 500 de poze. Vernisajul expoziției la care au fost expuse 20 dintre lucrările din concurs a avut loc în 12 noiembrie 2024, în spațiul fostei florării din Piața Victoriei, la parterul Palatului Löffler, unde a avut loc și un recital al lui Horia Crișovan.
Potrivit paginii concursului, introducerea iluminatului public stradal electric în Timișoara a fost un moment semnificativ în istoria orașului și un simbol al progresului și inovării. În acest context, Visit Timișoara a dorit să organizeze un concurs de fotografie care să exploreze rolul luminii în viața urbană, atât din perspectivă artistică, cât și istorică. Celor înscriși li s-a solicitat să surprindă în imagini diverse aspecte ale luminii în spațiul urban din orașul Timișoara, fie că este vorba de iluminatul stradal, reflexii, umbre sau alte forme de interacțiune a luminii cu mediul.
Au fost premiate 3 fotografii, iar câștigătoarele sunt: Anca Cernoschi – locul I, Rodica Turcan Ika Pix – locul II și Daniela Stăncioiu – locul III. Cele mai bune fotografii selectate vor promova Timișoara în scopuri promoționale și de marketing, atât online, cât și offline.
Fotografia mea preferată din cadrul expoziției a fost cea care este jumătate alb-negru, jumătate color (prima din galeria de mai jos) – aceasta mi s-a părut a fi cea mai deosebită dintre toate.
Cele 20 de lucrări selectate pentru expoziție pot fi văzute timp de o săptămână, între orele 18 și 21, iar în curând, o selecție mare de fotografii urmează să fie încărcată pe pagina de internet a Visit Timișoara.