O bucurie să faci duș în noua baie! (Partea I)

La peste un an de când am scris articolul despre renovarea băii principale și la câteva luni după ce vă mărturiseam că lucrările nici măcar nu au început, a venit, în sfârșit, momentul să vă arăt baia renovată! Lucrările au avut loc, după multe amânări din motive obiective, în martie 2018 și s-au întins pe aproximativ 2-3 săptămâni. Din nou, multă muncă și mai ales mulți nervi, fără de care – nu-i așa? – nu poate avea loc nicio renovare în România.

În acest moment, baia este gata în proporție de 90%

Pentru a o declara finalizată mai este nevoie doar de montarea chiuvetei peste suportul ce se va realiza dintr-o veche mașină de cusut. Respectiv mai lipsesc câteva detalii. De exemplu, nu avem în acest moment nici oglindă, pentru că pe aceasta o vom agăța în cui numai după ce lavoarul se va afla la locul lui.

baie
În colțul din stânga sus, locul viitoarei chiuvete (gresie: Hornbach, faianță: Praktiker, raft și grilaj: IKEA, coșuri de rufe: piață de vechituri din Austria)

A fost șantier în toată regula!

În primul rând am spart tot, am dat jos faianța și gresia veche și am retencuit pereții. Nu eu personal, desigur. A fost cea mai nasoală parte a lucrărilor, care s-a soldat cu destul de multă mizerie și praf. Și cu o imagine dezolantă…

renovare baie
La un moment dat arăta așa… Mi-era greu să întrevăd finalul!

Mai apoi a venit vremea montării noii faianțe, care a durat foarte mult, întrucât a fost realizată de fratele meu, care nu este profesionist, totuși lucrează impecabil, dar o face foarte încet. (Plus că mergea și la lucru, în paralel.) Îi mulțumesc și pe această cale pentru lucrare, pe care a făcut-o la cele mai înalte standarde de calitate. Singura problemă fiind că a fost nevoie de foarte multă răbdare din partea mea… Îi mulțumesc și fratelui mic, care a ajutat de asemenea foarte mult. ♥️

Faianța și gresia pe care mi le doream le-am găsit cu foarte mare dificultate. La fel și bateriile dorite, pe care le-am comandat, într-un final, de pe Aliexpress – și sunt foarte mulțumită de calitatea lor! Singura chestie care a venit ca pocnind din degete, a fost chiuveta: un lavoar simplu, oval, care se montează pe blat. Despre toate acestea am scris în episodul anterior.

moodboard baie
Moodboard cu produsele alese: gresia și faianța, lavoarul, bateriile

După ce faianța și gresia au fost la locul lor, am zugrăvit în alb (și de această dată s-a tencuit numai cu tinci, pentru că îmi place mult ca peretele să fie mai „crud”) și am mai efectuat câteva îmbunătățiri: s-a montat un ventilator de baie pentru evacuarea aburilor, am cumpărat un calorifer mai mare, pentru că era destul de frig în baia asta. Era mult mai rece decât în cealaltă baie din casă, pe care am folosit-o în timpul renovărilor. Motivul este că aici un perete dă spre exterior, iar ceilalți doi pereți, către o cămară și un fel de atelier. Trei pereți reci, așadar.

baie renovata
Calorifer tip scăriță: LeRoy Merlin, coș de gunoi din metal, raft metalic produse pentru baie: Tedi Austria, raft din lemn: IKEA

Vă sfătuiesc să faceți, cu orice preț, îmbunătățirile pe care le considerați necesare atunci când renovați o baie. Acestea vă vor oferi un confort sporit, merită tot efortul! Nu se compară atmosfera de acum cu cea de dinainte. Este mult mai bine, cu mai puțini aburi și cu mai multă căldură, de la doar 20-30 de cm în plus la calorifer.

În plus, am renunțat la perdeaua de duș și am investit într-un paravan din sticlă, special pentru vană. Suntem o familie care ține la vană și după lungi discuții am decis să o păstrăm. Totuși, duș se face muuuult mai des, decât baie în vană, așa că a fost nevoie de o soluție pentru ca încăperea să nu fie mereu semi-inundată de apă. Din acest motiv am urcat și cu faianța atât de sus, pentru că altminteri sunt împotriva faianțării pe o suprafață atât de mare. În plus au fost niște neînțelegeri cu meșterul care a tencuit pereții, motiv pentru care am continuat cu aceeași înălțime de faianță peste tot. (Spuneam în introducere că am avut, iarăși, nervi… Nu mai intru în detalii.)

Totodată am ales o baterie de duș care are două flori, una mare sus și una mobilă. Într-adevăr, este mult mai comod așa! În plus, îmi și place cum arată. 😊

usa sticla vana cada
Altă viață de când cu paravanul ăsta și cu dușul cel nou! Paravan sticlă: Hornbach, baterie duș: Aliexpress

Mașina de spălat a „plecat” din această nouă baie, momentan se află în camera tehnică, unde în viitor(ul mai îndepărtat) vom amenaja un laundry room. În locul ei am pus un raft, care îmi și place, și nu. Este un pic prea mare pentru acel loc mic, o să mă mai gândesc la acest aspect. Raftul găzduiește acum prosoape și câteva „decorațiuni”, cosmeticele urmând să își aibă locul pe blatul de lângă lavoar. Încă nu am decis dacă vom avea și un raft sau dulap, pe undeva. Va urma.

sapun de marsilia
Borcan cu fulgi de săpun de casă: târg de vechituri, savonieră: Jysk, săpun de Marsilia: un mic magazin din Lyon, Franța

Coșuri de rufe am căutat peste tot, mi-am dorit unele împletite, iar acestea costă o mică avere. Am avut noroc și am găsit două coșuri într-o piață de vechituri din Austria, pe care le-am luat la numai… 10 euro ambele! Mega deal! Coș de gunoi am vrut din metal, stil găleată, am găsit tot la austrieci, într-un magazin de chinezării, numit Tedi. Covoraș de baie nu avem, pentru că este foarte dificil de păstrat curat și uscat, astfel am apelat la un grilaj de lemn de la IKEA, cumpărat la Fynd, cu… 1 euro!

baie
Coșurile de rufe le-am cumpărat second hand

Nimicuri de altfel foarte importante

Așa cum am scris în primul articol, am ales să și decorez baia, așa cum îmi place mie. De aceea am expus niște săpun de casă aranjat cu gust, am cumpărat o lumânare asortată la… gresie, pe pereți am pus niște fotografii înrămate. Mai urmează și o plantă verde, ceva… Dar decorul îl voi definitiva după ce atât chiuveta, cât și oglinda sunt la locul lor.

baie ikea
Detalii din baie (savonieră: IKEA)
baie
Rame foto: Libro Austria, fotografii descărcate de pe www.pixabay.com și developate la Modex
foto apa
Fotografiile nu au fost alese la întâmplare

Pentru că îmi place să mixez vechiul cu noul, am ales și de această dată să păstrez și elemente moștenite de la bunici. De data aceasta a fost vorba de lustră, pe care am lăsat-o la locul ei. Și de mașina de cusut, care va deveni suport pentru lavoar. Am păstrat și vechea ușă din lemn, pe care am vopsit-o în gri deschis, cu vopsea Annie Sloan. Apoi am montat niște cârlige pentru prosoape, cumpărate de la Pepco.

O bucurie este să fac duș în această nouă baie, este simplă, dar totuși deosebită; este destul de luminoasă și serenă, exact cum mi-am dorit ♥️, deși a fost on a budget.

Sugestie: nu cumpărați recipiente pentru baie din cele dedicate

De obicei în magazine se vând tot felul de urâțenii din plastic și inox. Acestea nu arată bine deloc! Apelați la imaginație și cumpărați de pe alte raioane obiectele de care aveți nevoie pentru baie. De exemplu, săpunurile nu le țineți în clasicul recipient de plastic; fiți mai creativi! Apelați la o piatră, la o farfurioară sau tăviță decorativă. În loc de un dispenser/dozator din plastic, alegeți unul frumos, din ceramică sau sticlă, care să se potrivească stilului băii! Despre asta, în viitorul articol, în care vă voi arăta ce dozator am făcut, cu un minim de efort, pentru gelul de duș: am folosit o sticlă de Jack Daniels!

Va urma și partea a doua, cu fotografiile finale!

One thought on “O bucurie să faci duș în noua baie! (Partea I)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11 + thirteen =