Chiar aveam nevoie de unul! Cel pe care îl foloseam până acum nu era prea potrivit, pentru că era prea înalt, iar acele mici „dispăreau” în el. Astfel că atunci când am văzut acest model, recomandat de o membră a grupului de Facebook Făbricuța de Idei, am trecut imediat la treabă! Iată ce-a ieșit:
Nu mi-a plăcut 100% rezultatul, așa că am mai făcut repede alte două încercări, de data aceasta cu un rezultat care m-a mulțumit. Și am hotărât să mai fac câteva, chiar și pentru vânzare:
Pe acestea nu le-am mai montat pe vreun borcănel, pentru că mi-am adus aminte că am mai văzut undeva și o altă idee: erau băgate în niște… ceșcuțe mici de cafea! Arată bestial, nu?!
Astfel că am hotărât așa: ele pot fi montate peste un borcănel, pot fi puse într-o ceșcuță sau pot fi lăsate așa, simple, în funcție de dorința fiecăruia!
Practic posibilitățile sunt infinite, ele se pot realizat pe orice culoare/stil, și se pot monta pe orice: borcan, ceașcă, pahar, piatră, scoică…
Detalii: shop@descultaprintimisoara.ro