Muzeul Rietberg din Zürich este unul dintre cele mai mari muzee de artă din Elveția, în care accentul este pus pe artele și culturile tradiționale și contemporane din Asia, Africa, America și Oceania. Colecția sa însumează aproximativ 23 000 de obiecte și 44 000 de fotografii, majoritatea obiectelor fiind expuse publicului.
Locul care găzduiește muzeul este uimitor: este vorba, de fapt, de mai multe clădiri care formează un complex în care se îmbină, într-un mod armonios, un conac vechi și impunător și o clădire modernă, din sticlă. Conacul se află în mijlocul unui parc imens și este format din două vile, de fapt: Wesendonck și Schönberg, ambele provenind din secolul al XIX-lea. Extensia subterană din secolul XXI este acoperită de ceea ce se numește Smaragd, un pavilion din sticlă verde, care a fost deschis în 2007.
Privit din afară, complexul nu pare foarte mare, însă odată ce intri, în fața ta se deschide o întreagă lume; eu m-am pierdut de mai multe ori în timpul vizitei. Am intrat în muzeu prin clădirea nouă, iar la ieșire mă aflam în conac. Totul este interconectat prin pivnițe, care sunt, de asemenea, uriașe. Conacul în sine este extraordinar de frumos – în timpul șederii eu am analizat nu numai exponatele, ci și edificiul în sine, cu toate detaliile – ferestre și uși imense, mozaicuri și marmură peste tot… Vizita mi-a fost însoțită de zgomotul plăcut al scârțâitului podelelor din lemn. A fost o plăcere! În plus, de la ferestre și din parc, panorama spre oraș este minunată, căci aici te afli pe un deal.
Muzeul Rietberg a fost deschis în 1952. Vizita mea a fost motivată de curiozitatea pentru o expoziție temporară, „Kimono. Kyoto to Catwalk”, despre care am scris aici. După ce am bifat kimonourile, am rămas să parcurg și expoziția permanentă a muzeului.
Estetica artei expuse la Muzeul Rietberg nu face parte dintre preferatele mele, cu toate acestea vizita a fost interesantă, mai ales pentru că în perioada în care am fost eu la muzeu, acolo avea loc și proiectul „Pathways of Art” – până în martie 2024. Ce înseamnă asta? Acest proiect urmărește și prezintă momentele care au fost implicate în faptul că un obiect sau altul a ajuns în muzeu: cum are loc comerțul în general, cum au fost făcute achizițiile, cine a deținut lucrările înainte ca ele să intre în colecția muzeului.
Pentru mine a fost ceva cu totul nou ca accentul să se pună pe proveniență; am citit și aflat povestea originii unora dintre obiecte, am văzut cum au avut loc întâlnirile și conexiunile dintre indivizi, instituții și chiar țări, cât a plătit muzeul pentru unele dintre exponate. Să luăm, ca exemplu, povestea acestui basorelief din calcar aparținând culturii mayașe și provenit din anul 780.
Multă vreme, originea acestui panou a fost neclară. Atunci când, în 1963, Muzeul Rietberg l-a achiziționat de la un comerciant de artă american, s-a mențiunat că originea sa este necunoscută. În plus, cei care și-au însușit panoul de la locul său de origine au și tăiat bucăți din el pentru a-i reduce dimensiunea și greutatea pentru transport. Ceea ce a făcut și mai dificilă determinarea cu precizie a locului descoperirii sale.
Muzeul a fost foarte interesat să afle mai ales dacă este vorba de un obiect autentic, întrucât prețul solicitat a fost ridicat: s-a negociat de la 58 000 de franci elvețieni la 50 000. La muzeu sunt expuse atât chitanța, cât și corespondența legată de basorelief, purtată între art dealer și directorul muzeului.
Întrebările la care răspunde acest proiect sunt: Cine colecționează astfel de obiecte, și de ce o face? Cum ajung acestea în posesia unui muzeu? Ce determină valoarea unui obiect? Ce știm și ce nu știm despre obiecte? Cum sunt expuse, cum sunt prezentate în cadrul muzeului? De ce se află aceste exponate la Zürich și cum au ajuns tocmai aici? Prin mâinile cui au trecut, și ce s-a mai întâmplat cu ele pe parcurs? Practic, este povestea colecțiilor muzeului, biografia obiectelor – fiind disponibil, desigur, și un catalog special, bilingv.
Multe dintre obiectele de la Muzeul Rietberg provin din colecții ale unor persoane private. Majoritatea au fost donate muzeului, însă câteva au fost cumpărate. Prin urmare, ceea ce are muzeul depinde în mare măsură și de colecționari în sine. Muzeul Rietberg prezintă și o selecție a acestor personalități și pune în lumină relația lor cu operele de artă colecționate. Să te apuci să colecționezi artă mondială presupune un interes, cunoștințe și deschidere către necunoscut, și chiar disponibilitatea unor mijloace financiare, am aflat în muzeu. Colecțiile vorbesc despre entuziasm și pasiune, dar pot să exprime și o demonstrație a autorității și puterii. Pentru unii, este vorba de pasiune; pentru alții, este vorba de investiție, de prestigiu social sau altele.
Inițial, aproape nicio lucrare din colecții nu a fost destinată prezentării într-un muzeu. Multe au fost folosite în scop religios, în cadrul unor ritualuri. Unele au fost simboluri ale statutului sau au fost, pur și simplu, obiecte decorative în casa cuiva. Uneori, arta a ajuns în Europa și în urma unor exporturi ilegale sau chiar jafuri. Tocmai de aceea este interesant să analizezi când, unde și cum și-au schimbat proprietarii operele de artă, dacă au fost cumpărate, schimbate sau însușite în alt mod.
Muzeul Rietberg din Zürich face cu succes asta și o face în fața publicului larg.
