Mi-am propus ca în timpul șederii noastre în Elveția să vizitez toate muzeele din Zürich. Să ajung la Muzeul Național al Elveției mi-a luat șase ani și jumătate, dar într-un final am reușit să îl văd și pe acesta! Mi s-a părut monumental din toate punctele de vedere: al grandiozității clădirii, al mărimii muzeului în sine, al bogăției extraordinare a exponatelor. A fost mult peste așteptări și cred că ai nevoie de o săptămână ca să îl parcurgi cu adevărat. Să vă povestesc!
Unul dintre cele mai interesante aspecte mi s-a părut a fi edificiul în sine. Sunt, de fapt, două clădiri: una veche, ce arată sincer ca un castel dintr-un film Disney (1898), și o adiție nouă, modernă (2016). Într-una dintre săli este expusă o machetă a muzeului, și abia când am văzut-o am înțeles mai exact cum este cu cele două clădiri.
De altfel, vizita am început-o în clădirea nouă, care este monumentală. Are, de exemplu, niște ferestre rotunde de la care vederea este mereu interesantă: se vede fie curtea interioară, fie câte un copac; fiecare geam este ca un tablou. Iar când am trecut din cea nouă în cea veche mi-au picat plombele: este de o frumusețe extraordinară. Plăci ceramice minunate pe jos, de foarte multe feluri; ferestre și uși din lemn masiv; vitralii minunate!
Ce se poate vedea în acest muzeu? În primul, expoziția permanentă „History of Switzerland” – aceasta prezintă istoria țării din cele mai vechi timpuri și până astăzi. Arată cum s-a născut Elveția, iar foarte interesant mi s-a părut că se încheie cu teme de actualitate și aduce în discuție și subiecte legate de viitor; de ex.: chestiunea europeană și legătura cu UE, globalizarea, imigrația, speranța de viață, relația copii-părinți și implicarea în îngrijirea vârstnicilor, inteligența artificială, modificările de climat ș.a.m.d.
Expoziția explorează și idei precum: ce anume aduce laolaltă membrii unei comunități? Omul ar presupune că acest lucru are de-a face cu aceeași limbă, cu dușmani externi sau cu interesele economice. Totuși, există ceva ce precede toate acestea, scrie la muzeu: ideile comune care se transmit din generație în generație și care modelează dezvoltarea comunității. Aceste idei conferă un caracter distinctiv colectivului și formează, în cele din urmă, fundamentul unei identități naționale. Este cazul Elveției – astfel, în muzeu este expusă și o selecție de lucrări de la patru autori ale căror idei au contribuit la crearea imaginii Elveției contemporane: Henri Dunant, Jean-Jacques Rousseau, Jean Calvin și Petermann Etterlin.
Pe măsură ce treci prin încăperile care prezintă istoria țării, sunt atinse foarte multe subiecte, precum artele, industriile, moda, muzica, politica, armata, diplomația, turismul, Crucea Roșie. În ceea ce privește secolul al XVII-lea, de exemplu, ne este prezentată burghezia elvețiană, când familiile înstărite au abordat într-un mod foarte pragmatic căsătoriile pentru a-și păstra averile. Bogăția acestor familii este prezentată prin intermediul a 7000 de exponate ale muzeului, dintre care multe m-au lăsat cu gura căscată.
Mi-a făcut plăcere să văd expuse fotografii din timpul șantierelor unor lucrări importante ca realizarea pasurilor montane sau a tunelului Gotthard (1882), fotografii cu cei care au muncit la acestea. Am fost uimită să aflu că în secolul al XIX-lea, Elveția era o țară a emigranților: agricultura nu era prea productivă, în fabrici salariile erau foarte mici, astfel că prin 1850, un număr mare de elvețieni au început să plece în America de Nord și de Sud. Uimitor, dar pentru cei mai săraci dintre emigranți, cheltuielile de drum au fost acoperite chiar de municipalitățile din care aceștia plecau.
Revenind la burghezi, mi-a atras atenția o pictură care prezintă familia unui executor judecătoresc de la Greifensee. Membrii familiei sunt așezați în jurul mesei, în living, iar la descrierea picturii din 1643 este menționat faptul că trebuie observate ferestrele tip ochi de taur, un semn de mare bogăție, precum și soba ceramică deosebită, lucruri care nu lipseau din locuințele familiilor înstărite.
Și aici vreau să fac trecere la o altă colecție a muzeului, intitulată chiar „The Collection”, formată din peste 7000 de exponate proprii și care prezintă artele și meșteșugurile din Elveția – dintr-o perioadă de aproximativ o mie de ani. Spațiile expoziționale în care sunt expuse aceste obiecte însumează peste 2000 de metri pătrați. Există, de exemplu, niște încăperi istorice mutate aici și reasamblate, „Historical Rooms”. Am leșinat, vă zic! Sunt interioare întregi de o frumusețe răpitoare, cu pereți îmbrăcați în lemn masiv sculptat în cele mai mici detalii, amenajate cu mobilier istoric, iar în colțul încăperilor tronează niște sobe de ceramică atât de bogat ornate, că nu știam unde să mă mai uit. Sobe întocmai ca cea din pictura de mai sus!
Majoritatea pieselor sunt originale, unele sunt replici. Câteva exemple de încăperi mutate în cadrul muzeului: două camere de la o mănăstire din Oetenbach (1521); tavan de la vila Venedigli din Zürich (1600-1700); vitralii de la mănăstirea Rathausen din cantonul Luzern (1592-1618); podea din plăci ceramice din secolul al XVI-lea; camera de primire a oaspeților stareței Katharina von Zimmern, de la abația Fraumünster Zürich (1506-1508); replica unei farmacii de la o mănăstire (1898), unde mobila și recipientele provin de la farmacia mănăstirii de la Muri, cantonul Argau (1700-1900), ușa a fost adusă de la o mănăstire din Brunnen, cantonul Schwyz (1565), și așa mai departe…
Mi-a mai atras atenția o sanie (ultima poză din galeria de mai sus). Scria, acolo, că în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, o plăcere deosebită a familiilor bogate era să iasă la plimbare cu sănii ca aceasta, bogat ornamentate, mai ales în timpul carnavalului. Oamenii concurau unii cu ceilalți (și) prin asta! Zeci de încăperi prezintă, apoi, obiecte din viața de zi cu zi, precum și o serie de picturi cu tot felul de elvețieni. Mult, mult mi-au plăcut piesele de îmbrăcăminte, evantaiele, respectiv serviciile de masă din porțelan.
Este o bogăție inimaginabilă de exponate la acest muzeu, și încă nu am povestit nimic despre colecția „Archeology in Switzerland”, de asemenea foarte profesional prezentată.
În final, câteva vorbe despre expozițiile temporare, pe care le-am vizitat de asemenea. În această perioadă, la muzeu au loc trei expoziții temporare. „Christmas & Cribs” prezintă scene cu nașterea lui Isus, aduse din întreaga lume, iar „Colonial” se bazează pe cele mai recente descoperiri ale cercetării în domeniu și prezintă – prin obiecte, fotografii și documente – o imagine de ansamblu a moștenirii colonial.
Cea de-a treia și cea mai mare expoziție temporară este „Brilliant Craftmanship” – pe aceasta am parcurs-o mai cu atenție. Ea spune povestea Atelierului Bossard din Luzern, unul dintre cele mai renumite ateliere de aurari din Elveția sec. al XIX-lea. Fondatorul a fost Johann Karl Bossard (1846-1914), iar expoziția prezintă cele mai frumoase piese ale atelierului, precum și schițe, documente și fotografii istorice.
Ideea înființării unui muzeu național al Elveției a apărut în 1883. Orașele elvețiene au concurat între ele pentru găzduirea acestui nou muzeu; în final, în 1891, învingând Luzern, Basel și Bern, orașul câștigător a ieșit Zürich. Inaugurarea a avut loc în 1898 și a fost plină de fast. Astăzi, clădirea Muzeului Național al Elveției – denumirea sa oficială în germană este Landesmuzeum Zürich – este considerată una dintre cele mai remarcabile construcții din țară.
Merită să îi treceți pragul, dacă aveți ocazia. Detalii, aici.