Site icon Desculță prin Timișoara

De vizitat în Qatar: muzeul cu 15 000 de artefacte, colecția privată a unui șeic

Imaginați-vă un muzeu în care sunt expuse sute de mașini de epocă, o duzină de corăbii, sute de covoare orientale, o întreagă locuință tradițională siriană, dar și un… avion! Muzeul acesta este realitate, nu ficțiune: este Muzeul Sheikh Faisal Bin Qassim Al Thani din Qatar, un muzeu care găzduiește o foarte, foarte bogată colecție de artă și patrimoniu islamic; și nu numai.

Am vizitat acest muzeu în septembrie 2019, pe când ne aflam la niște prieteni. Cum în Doha erau peste 40 de grade la umbră, căutam programe care să aibă loc în interior, la adăpost de soarele dogorâtor de afară. Nu se putea face, practic, nimic altceva. Ziua temperatura urca până la 42 de grade. Această arșiță mai fiind dublată și de o umezeală teribilă. Seara, temperatura cobora la… numai 30 și ceva de grade. Dar din cauza umezelii se simțea tot ca 40 și ceva… Pure hell. Singura opțiune: interioarele cu aer condiționat.

Într-un articol precedent spusesem cum Qatarul înseamnă, pentru mulți, un loc prin care au trecut de mai multe ori – atunci când au mers în concediu prin Asia. Qatar Airways este una dintre companiile care are zboruri foarte bune dinspre Europa către Asia, astfel că în drum spre vacanțe, o mulțime de lume are conexiuni la Doha, capitala statului Qatar. Și tot atunci am spus că această țară merită și o vizită sau două. Că nu trebuie să te mulțumești cu survolarea Qatarului și tranzitarea Aeroportului Internațional Hamad din Doha.

Dacă ajungeți în Qatar și ați vizitat deja Doha, respectiv deșertul din apropiere, o idee bună este să treceți pe la Sheikh Faisal Bin Qassim Al Thani Museum! În pantofi comozi, căci veți face kilometri întregi pe jos, prin săli. Nu glumesc: este vorba despre 530 000 de metri pătrați de muzeu, în trei clădiri imense! Muzeul se află în afara orașului, dar nu foarte departe de acesta: Qatarul este, oricum, mic. Intrarea costă aprox. 80 de lei. Dacă doriți să vă însoțească un ghid, mai plătiți ceva în plus.

Muzeul și omul din spatele său 

Colecția impresionantă de la acest muzeu reprezintă, de fapt, o fostă colecție privată a unui șeic qatarez. Faisal Bin Qassim Al Thani s-a născut în 1948, la Doha, și este unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din Qatar. Timp de decenii întregi, acesta a colecționat nenumărate artefacte – începând cu unele din perioada Jurasic și terminând cu unele din prezent.

Obiectele expuse sunt unele pe care șeicul le-a primit cadou sau le-a cumpărat în timpul călătoriilor sale numeroase, pe patru dintre continentele lumii. Pentru vizitator, locul este ca o călătorie nu numai în spațiu, ci și în timp. Exponatele sunt grupate în jurul a patru teme principale: artă islamică, patrimoniu qatarez, vehicule și numismatică.

A fost, cum spuneam, o colecție privată. Însă odată cu decizia șeicului de a deschide un muzeu care să prezinte publicului colecția sa impresionantă, obiectele acestea au devenit o resursă valoroasă pentru educație, dar și pentru turism. Este, cu siguranță, un loc care merită vizitat. Muzeul s-a deschis în 1998.

Oh, toate acele covoare superbe! 

Odată ce am pășit în interiorul clădirilor imense construite peste ceea ce a fost, cândva, un fort istoric, și amplasate practic în câmp – în apropiere de localitatea Al Samriya – primele exponate care m-au dat pe spate au fost… covoarele. Dacă apreciați covoarele, acesta este un paradis al covoarelor, deci un paradis al vostru.

Sute de covoare multicolore sunt întinse în zeci de săli, iar vizitatorul poate chiar să pășească pe ele. Eu mergeam ca pe ouă! Nu îmi venea să cred că aceste frumuseți se află sub tălpile mele. Desigur, cele mai valoroase dintre ele erau agățate pe pereți.

Există atât covoare de genul cărora noi le spunem, generic, covoare persane (sau orientale), dar și unele țesute din lână, asemănătoare – cumva – celor de pe la noi. Toate realizate cu multă migală. Unele de dimensiuni impresionante.

Foarte, foarte interesant mi s-a părut că pe un panou pe care se explica ce înțeleg ei prin covoare orientale și pe care erau menționate țări din Europa în care sunt realizate manual covoare, era menționată și România.

Oh, mobila, oh, decorațiunile!

În mod cert, covoarele au fost cele care mi-au atras cel mai mult atenția – pe acestea le-am fotografiat cel mai mult. Însă mult de tot mi-a plăcut și mobila din lemn masiv, bogat sculptată, uneori cu inserții de fildeș și alte nebunii. Eram sigură că o mulțime dintre obiectele pe care le priveam costau o mică avere.

Impresionantă era și colecția de ceramică și de alte itemuri decorative. Dar și cea de îmbrăcăminte și bijuterii. Am mai menționat: unele dintre obiectele de aici au fost cumpărate de către șeic, iar altele, primite cadou. Fie în diversele sale călătorii, fie atunci când primea el vizite, acasă în Qatar. Există până și o vitrină cu… cutii de chibrituri. Nu i-a scăpat nimic!

 

Cele patru categorii: artă islamică, patrimoniu qatarez, numismatică, vehicule

Dar să revin, puțin, asupra celor patru mari categorii de exponate. Prima dintre ele și cea care mă interesa maxim: arta islamică. La asta am căscat eu gura cel mai mult. În afară de ceea ce am menționat deja – covoare, alte textile, decorațiuni ș.a.m.d. – această categorie mai include și manuscrise și picturi. A doua categorie: patrimoniul qatarez, ceva de la sine înțeles – familia Thani colecționează artă dintotdeauna, iar șeicul chiar a declarat că pentru el este important să păstreze și să promoveze moștenirea culturală a Qatarului.

Urmează numismatica: cum asta este ceva ce pe mine nu mă interesează, pe-acolo am trecut în mare grabă. În am reținut că această colecție include piese din Antichitate, monede de aur și argint, dar și monede și bancnote din prezent, din mai multe țări ale lumii. În schimb, am admirat vehiculele expuse: căruțe, automobile de epocă, dar și mașini mai noi, absolut superbe și care costă, cu siguranță, o avere. Cel mai vechi vehicul este unul din 1885! Desigur, nu lipsesc nici motocicletele sau bicicletele. Aici, în clădirea cu vehicule, este expus și un avion! Iar lângă ele, multe, multe covoare superbe.❤️

Concluzia mea a fost următoarea: este nebunesc să cumperi (și să primești) atât de multe lucruri. Este de-a dreptul indecent, ca să zic așa. Însă decizia șeicului de a expune toate acestea, de a le pune la dispoziția publicului, prin intermediul unui muzeu non-profit, care mai are și rol de instituție de educație și de promovare (turistică și ce mai vreți voi), schimbă cu totul povestea.

Toate aceste artefacte se află, acum, într-un loc potrivit. Covoarele, de exemplu: sunt aduse laolaltă și îngrijite, pot fi admirate de către oricine interesat și sunt păstrate în așa fel încât și generațiile viitoare să se poată bucura de ele. Nu servesc doar plăcerii unui singur om sau a unei singure familii: reprezintă, acum, ceva la care are acces oricine este curios să vadă ceea ce este expus aici. Merită!

Exit mobile version