Plimbarea cu Mocănița – o experiență de neratat pentru cei care ajung în Maramureș!

Plimbarea cu mocănița de la Vișeu de Sus a fost cea mai tare experiență pe care am avut-o în Maramureș. Este ceva ce recomand 100% – oricui, dar mai ales familiilor cu copii! De la început și până la sfârșit, totul a fost aproape perfect și cred că, dacă este să vorbim de turism, aceasta este una dintre ofertele de top ale României. Chiar fain! 

Mocănița Maramureș este o cale ferată forestieră, operată privat, care funcționează și pentru transportul lemnului – deci nu are un scop pur turistic; dimpotrivă, este taman invers. Călătoria se efectuează cu material rulant istoric, iar să călătorești în aceste vagoane cu valoare istorică înseamnă, practic, un privilegiu, ceea ce compensează potențiala lipsă de confort, scrie în materialele informative ale mocăniței. Aici aș adăuga că mie nu mi s-a părut deloc incomodă călătoria, deși din moment ce este vorba de vagoane vechi, am crezut că va fi!

Plimbarea cu Mocănița Maramureș durează aprox. 2 ore și jumătate încolo, și încă atât înapoi. Pasagerii călătoresc numai în vagoanele destinate transportului de persoane; accesul pe platforme, vagoane pentru lemne și marfă este interzis. Eu am crezut că va deveni plictisitor, dar nu a fost așa. Mereu ai ce vedea, peisajele sunt frumoase, iar ori de câte ori fluiera locomotiva, toată lumea era leșinată de plăcere și numai „vai, ce fain” auzeai în jur! Oameni în toată firea erau entuziasmați ca niște copii – ceea ce a fost mi-nu-nat! Erau și foarte mulți străini, desigur.

Căile Ferate Forestiere au luat ființă pentru a răspunde unei nevoi economice: transportarea lemnului din zonele montane. Exploatarea resursulor de lemn de pe Valea Vaserului a început în sec. al XVIII-lea, sub dominația austro-ungară. Coloniștii vorbitori de limba germană au fost primii care au pătruns în pădurile virgine de pe aici și au adus lemnul tăiat la gaterele din Vișeu de Sus pe calea apei, legat de plute. În 1932 a început construcția Căii Ferate Forestiere, o cale ferată îngustă, care însemna un imens progres tehnic.

Apoi, în anii 1950-60, odată cu dezvoltarea transportului rutier, căile forestiere din Europa au dispărut progresiv. În România, acestea s-au menținut însă destul de mult timp – din cauza dezvoltării economice mai lente. În 1970, în țară mai existau peste 3600 de km de cale ferată forestieră. Astăzi, singura cale ferată forestieră funcțională este mocănița de pe Valea Vaserului – toate celelalte au fost scoase din funcțiune.

Călătoria cu mocăniţa pe una dintre cele mai cunoscute şi mai spectaculoase văi din Maramureş este menit să dezvăluie farmecul, unicitatea şi importanţa pădurii pentru conservarea naturii şi păstrarea identităţii culturale a Maramureşului.

Turiștii sunt duși până la stația Paltin – mocănița mai continuă drumul însă; până turiștii mănâncă și își trag sufletul aici, vizitând și un mic muzeu amenajat la această stație, trenul își vede de treabă „mai sus”, iar apoi coboară după turiști și îi duce înapoi la Vișeu de Sus. Între timp, în stație au loc și scurte momente artistice cu dansuri populare locale, cu tineri în port popular, ceea ce mi s-a părut destul de potrivit.

Foarte mult mi-a plăcut și micul muzeu de la stația Paltin – acolo am aflat mai multe despre cum viața maramureșenilor a fost strâns legată, din cele mai vechi timpuri, de cea a pădurii, lemnul fiind unul dintre elementele care definesc cel mai bine regiunea Maramureș.

Tot la mini-muzeu se pot afla mai multe și despre locomotivele cu abur, de exemplu, care este durata de viață a uneia, cât de des trebuie să i se facă revizii, cât lemn consumă la un anumit număr de kilometri parcurși și așa mai departe. Sau despre faptul că în zonă au avut loc lupte în timpul Primului Război Mondial, motiv pentru care în apropiere există și un cimitir militar.

Noi ne-am cumpărat biletele cu mult timp în avans, online, aici – și vă recomand să faceți la fel. În ziua în care am fost noi cu mocănița au circulat trei trenuri și toate erau PLINE OCHI. Nu vreți să rămâneți pe dinafară! Poți alege bilet cu mâncare și băuturi incluse – există o oprire pe drum încolo, respectiv o mică ședere la capăt, dar nu vă recomand asta. A fost prea mult; la prima oprire am primit langoș, cafea, apă/suc și bere, și peste nici 30 de minute am ajuns la capăt, unde am primit din nou mâncare: friptură și mici, plus băuturi.
Pur și simplu, eram ghiftuiți; este adevărat că la capăt sunt câțiva câini vagabonzi (care pe mine nu m-au deranjat, chiar erau drăguți), dar nici aceștia nu se mai bucură de atâta mâncare, cred că li s-a acrit deja de câte fripturi și câți mici au tot primit de la turiști. Ce vă recomand este să luați un bilet simplu, fără nimic inclus, și la cele două opriri să vă cumpărați doar strict ce aveți nevoie, pentru că și acest lucru este posibil. Important de știut este că odată ce vi s-au alocat locurile în tren, acestea se păstrează obligatoriu – și la dus, și la întors.

Am fost extrem de impresionată de gara Mocăniței Maramureș – este amenajată cu mult gust, este o superbitate de gară! Eu nu aveam nicio așteptare de la locul din care pleacă mocănița: chiar nu mă gândeam că este o minunăție, mai mult decât atât, nici nu ne-am informat despre asta. Am cumpărat biletele online și asta a fost! Astfel că, atunci când am ajuns acolo… a fost wow!

Este o clădire extrem de drăguță, zugrăviță în alb, cu elemente de fier forjat și cu mușcate roșii la ferestre. Atunci când am pășit înăuntru, primul meu gând a fost că este ca într-o stație de funicular din Elveția; arăta identic, jur, absolut fantastic făcut totul! Personalul în uniformă, foarte drăguță toată lumea, pac-pac foarte practic ne-au explicat tot. Pe pereți erau expuse bilete de tren vintage, iar biletele de călătorie de acum sunt inspirate tot de acolo, fiind din carton și fiind compostate de controlori la fel ca pe vremuri. Erau disponibile pliante de tot felul despre povestea mocăniței, plus vitrine cu suveniruri diverse, ca-n orice loc din țări vestice spre care privim uneori cu jind. Și exista și o machetă a mocăniței!

Și am ieșit noi de acolo așa, entuziasmați, spunând: uite mă că dacă se vrea, se poate… Și abia atunci am observat că mai există încă o clădire: o cafenea! Se numește, foarte potrivit, „Abur”: Cafeneaua Mocăniței. Tot o clădire albă, tot cu flori, cu acoperiș din stuf, cu terasă afară și o cafenea minunată înăuntru.
Am apreciat mobilierul interior făcut din lemn, Made in Romania, faptul că aveau pahare de cafea personalizate cu mocănița, că exista un raft mare plin cu suveniruri cu mocănița, precum și faptul că personalul era amabil, iar cafeaua, delicioasă.

În plus, la gara aceasta există și o mică expoziție de locomotive și vagoane vechi (acolo încă se mai făceau amenajări), iar în spatele gării, un mic muzeu al satului maramureșean! Practic, este dezvoltare continuă acolo, se lucra, se punea pavaj, se amenajau noi alei, deci cred că mai urmează multe surprize în viitor… Am apreciat enorm, m-am bucurat să văd ceva cu adevărat bine făcut.

În concluzie, plimbarea cu mocănița a fost cel mai tare lucru pe care l-am făcut în Maramureș, recomand din tot sufletul! Să călătorești cu ultima cale ferată forestieră activă din lume pe care circulă locomotive cu abur, într-un cadru natural sălbatic, este o experiență unică, nu ratați dacă ajungeți în zonă! Noi plănuim să mai revenim în Maramureș și iarna, pe zăpadă, și să facem o nouă plimbare cu mocănița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twelve + 16 =