Site icon Desculță prin Timișoara

Micii artiști merită o expunere pe măsură!

Ideea aceasta mi-a plăcut atât de mult atunci când am văzut-o, încât am convins-o imediat pe cumnată-mea să o punem în practică.

(foto: de aici – și mai găsiți și alte idei faine la acest link)

Ea chiar avea în antreu un perete care nu era pretabil la nimic, nu era loc suficient de rafturi sau așa ceva. Ideea a cucerit-o și pe ea într-o clipită, așa că am trecut la treabă. Chiar cred că cei mici sunt niște mari desenatori, astfel că operele lor merită să fie expuse în locuință! Ca să nu mai zic ce bucurie imensă îi putem provoca celui mic, care va fi atâââât de mândru că desenele/picturile lui sunt foarte apreciate! Nu aveți nevoie decât de niște rame simple, deloc scumpe, cum ar fi cele de la IKEA, și gata, peretele acela plictisitor prinde viață. Apoi mai puteți – dacă vreți – schimba desenele, pe măsură ce copilul se mai dezvoltă. La noi acasă arată așa:

Și încă două ponturi:

Rugați-l pe cel mic să vă deseneze! O să fiți uimiți de cât de interesant va ieși portretul, mie mi s-a părut absolut deosebit ceea ce a ieșit. 🙂 Dacă aveți minime cunoștințe de psihologie, veți reuși chiar să descifrați unele „mesaje”. 🙂 Zâmbesc sau nu personajele? Are cineva o mărime mai mare? Ce culori a folosit? Vă machiază, sau nu? Câte și mai câte… 🙂

Apoi rugați-l să vă descrie ceea ce a desenat. Notați pe spatele desenului – peste ani și ani nu vă veți mai aminti ce a spus, și zău că o să fie extrem de interesant! Notați și anul realizării operei. 🙂

Exit mobile version