Maramureșul este cunoscut ca fiind una dintre regiunile din România în care tradițiile s-au păstrat foarte mult, un loc cu peisaje pe alocuri fabuloase, cu arhitectură originală valoroasă, cu oameni primitori, cu mâncare delicioasă, și cu horincă tare, tare – un loc pe care ar trebui să îl vizitați până mai este așa cum îl vedem acum, căci lucrurile se schimbă. Se schimbă! Mă tem că timpul nu va sta în loc nici aici…
În 2021 am făcut un scurt tur prin Maramureș și am spus, atunci, că voi mai reveni pentru a vedea mai multe. Zis și făcut, în vara lui 2024 ne-am planificat o săptămână întreagă în Maramureș – mai ales pentru a merge cu mocănița, lucru de care data trecută nu am avut timp suficient, respectiv pentru a urca la Borșa.
Au existat locuri în care am revenit – de drag sau doar pentru a le vedea și fratele meu și cumnata mea, împreună cu care am călătorit de această dată. Am fost, din nou, la Sighetu Marmației, unde am vizitat Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței, un loc obligatoriu de vizitat, iar mai apoi am mâncat o delicioasă plăcintă cu brânză la Casa Iurca de Călinești.
Am vizitat, din nou, Cimitirul Vesel de la Săpânța, unul dintre cele mai interesante și originale atracții turistice din România, unde am făcut, și acum, cumpărături de la bătrânele care vindeau acolo pe la tarabe, respectiv am achiziționat horincă în sticlă pictată manual, de la același om de la care am făcut-o și data trecută.
Ca element nou, acum am intrat și la Centrul de Informare și Management al Destinației Turistice de la Săpânța, deschis în 2023, unde am luat pliante necesare pentru articolele de pe blog și unde am constatat cu bucurie că există suficiente materiale, precum și că acestea sunt foarte calitative și bine făcute.
În Maramureș sunt o mulțime de muzee, și noi nu am ajuns, nici acum, la vreun muzeu al satului – am văzut doar Memorialul Victimelor Comunismului și Rezistenței și Muzeul Țărăncii Române, dar pe acestea le-am vizitat și data trecută, și acum. Nici la Baia Mare nu am ajuns, dar nici nu a fost posibil – deși n-ați crede, Maramureșul este, totuși, un județ extrem de mare!
Tare, tare mult mi-am dorit să revin în Breb, cel mai bine conservat sat din România, cu o arhitectură rurală foarte plăcută, însă dincolo de faptul că am vrut ca și fratele meu să vadă acest loc, ne-am dorit să mergem din nou la Poiana Creasta Cocoșului, unde data trecută am avut parte de cea mai bună ciorbă de fasole mâncată vreodată, însă odată ajunși acolo – după o plimbare prin soare, la deal, de am crezut că ne dăm duhul – am constatat că locul este semi-părăsit – cred că s-a închis.
Mi se pare chiar foarte logic ca în loc să ai un meniu de 100 de pagini, să ai doar două-trei feluri de mâncare – făcute atunci, proaspăt, din ingrediente de sezon – un fel de meniu al zilei. Și ce credeți… în acea zi s-a gătit tocmai ciorbă de fasole cu afumătură. Fasole verde, de această dată, dar nici că mai conta, ciorba a fost absolut delicioasă, iar alături am primit o smântână adevărată. Breb este un loc pe care nu trebuie să îl ratați! Acolo simți că te-ai întors un picuț în timp, în plus, în satul acesta are niște case și Regele Charles. Da, da, are case ȘI aici!
La fel ca în multe alte locuri din Maramureș, am avut parte, și aici, de un ghid exact cum trebuie: o localnică responsabilă cu biserica ne-a arătat și explicat cu multă dedicare tot ce puteam vedea în lăcașul de cult. Tare faină prezentare ne-a făcut, și mi s-au părut interesante picturile de pe pereți, care erau unele de care nu am mai văzut, de exemplu, diavolul avea reprezentare de pește care îi mănâncă pe cei care… păcătuiesc.
Tot în zona aceasta am oprit într-un loc în care nu mai fusesem. Săcel se află pe Valea Izei și este unul dintre satele maramureșene în care sunt multe de văzut – un atelier de măști, un atelier de ceramică și așa mai departe. Noi am vizitat Moara lui Mecleș – construită în 1907, unde sunt 4 obiective de văzut: o moară tradițională, funcțională cu forța apei; o vâltoare – a fost pentru prima oară când am văzut una; o mașină de prelucrat lână – denumită popular „darac”; un război de țesut pentru confecționarea de covoare. Chiar și astăzi deja, locuri ca acesta sunt o raritate – să le vizităm cât mai există, apoi vom mai ști doar din povești ce înseamnă ele!
Un alt element superb al turului nostru în Maramureș a fost faptul că am avut ocazia să vedem colecția de cămăși maramureșene a Claudiei Trăstău, despre care am aflat de pe pagina de Facebook La blouse roumaine – făcusem atunci screenshot și am trecut pe listă locul pentru când oi mai ajunge în Maramureș. Zis și făcut, acum când am fost în Maramureș, am oprit acolo și am avut privilegiul de a putea vedea colecția aceasta de peste 300 de cămăși maramureșene, dar și alte textile tradiționale – la Casa Tradițiilor din localitatea Ieud. Mi s-a părut a fi un loc în care aș reveni cu plăcere și pentru cazare!
Am fost și la ștrand de la Ocna Șugatag, dar nu vă recomand locul – deși apa sărată și caldă – provenită de la ocnă – era foarte faină și plăcută, locul în sine nu m-a dat pe spate, dar deloc. Poate altă dată, dacă s-o mai dezvolta locația respectivă! Vă recomand, în schimb, Păstrăvăria Alex din localitatea Mara, unde am mâncat foarte bine, într-o atmosferă liniștită, aproape de o cascadă.
Maramureș este, pentru mine, locul tradițiilor, dar mai ales al ospitalității și al mâncărurilor delicioase! Mi-au plăcut – și acum, și data trecută – oamenii în primul rând: este o plăcere să discuți cu ei, să îi asculți cum vorbesc. Foarte autentici, foarte calzi, foarte primitori, foarte bucuroși de turiști, extrem de muncitori. Așa i-am văzut. Mi-a plăcut – și acum, și data trecută – mâncarea: totul este extrem de delicios. Porții uriașe, oferite din suflet. Horincă tare și bună. Afinată și vișinată gustoasă. Apă „borcut” răcoroasă și plăcută la gust. Gratuită. Toate acele textile tradiționale pe care localnicii le folosesc cu atât de mult drag în decorarea pensiunilor și restaurantelor!
Am apreciat enorm fiecare detaliu pozitiv pe care l-am observat, dar vreau să vă atrag atenția – din nou – că atunci când călătoriți în România, trebuie să vă informați foarte bine, și chiar și așa trebuie să fiți pregătiți pentru orice, inclusiv pentru surprize neplăcute. Obișnuiesc să spun că pentru turismul în România este nevoie de toleranță și răbdare – poți nimeri foarte bine sau poți nimeri foarte prost, dar cel mai probabil, să ai parte de un mix.
Noi ne-am simțit excelent, dar am știut exact unde să mergem și ce să facem, pentru că adun mereu informații dinainte – recomandări de la alții. Tot ce mai descoperim fain, reprezintă un bonus, iar ce este nașpa, încercăm să ignorăm – cum ar fi o petrecere cu manele în pensiunea vecină, mizeria ce o vezi pe alocuri și câinii vagabonzi de pe stradă; micile neplăceri încă inerente în România. Per total, eu zic că Maramureșul se descurcă, totuși, foarte bine la capitolul turism!
Iar punctul culminant al concediului a fost, cu siguranță, călătoria cu Mocănița Maramureș, o experiență pe care v-o recomand din tot sufletul (mai ales cu copii) și despre care vor scrie un articol separat!
Hai în Maramureș!
