Site icon Desculță prin Timișoara

Manier.ro – magazinul online de genți din care nu vei ști ce să alegi!

manier
Să cumperi o geantă potrivită poate fi o adevărată provocare. Eu cu siguranță sunt destul de pretențioasă la genți. Acum chiar am nimerit-o, însă! Așa că vreau să vă recomand și vouă magazinul online de genți Manier, locul din care nu vei ști ce să alegi – atât de multe modele frumoase există în oferta lor. După ce am frunzărit zeci de pagini de produse, am ales o geantă de damă cu o nuanță superbă de taupe, ceva care mai este și în trend toamna și iarna aceasta.
Manier comercializează genți, rucsacuri și plicuri pentru femei, genți și rucsacuri pentru bărbați, genți de voiaj, dar și curele, portofele sau accesorii ca portcard, portchei, portmonedă și umbrele. Toate produsele de pe Manier sunt confecționate din piele naturală 100%, de cea mai bună calitate. Pe site găsiți peste 2500 de modele, numărul lor fiind în continuă creștere. Periodic sunt încărcate noutăți, la fel cum periodic au loc și campanii de reducere.
Produsele sunt importate din Italia, iar cu asta cred că am spus, deja, foarte multe! Calitatea lor este ireproșabilă, fiind acordată o mare atenție detaliilor. Se ține pasul și cu moda, iar oferta include produse pentru întreaga familie. Nu în ultimul rând, pe secțiunea de blog a Manier găsiți o serie de articole utile despre genți: de ce să alegi genți din piele, cum să asortezi gențile cu ținuta, ce mai este în trend la momentul actual ș.a.m.d.

Ce anume și cum am ales eu de la Manier?

Deși nu sunt un mare shopper sau hoarder, am și eu câteva genți și poșete. Ca tot omul. Însă foarte, foarte puține în care să intre și laptopul meu. Iar una dintre problemele mele este chiar asta, că într-o geantă ideală trebuie să îmi încapă laptopul. Sunt freelancer și lucrez de oriunde, așa că deseori car după mine Macbookul! De aceea, am ținut neapărat să aleg o geantă încăpătoare.
Chiar și la câteva minute după ce am făcut pozele de aici, un client a avut nevoie urgent de o traducere, așa că m-am dus țintă la Cafeneaua Bruck din Piața Unirii din Timișoara, unde m-am așezat la o masă și m-am apucat de tradus. Cu o cafea bună și cu geanta mea Manier alături. (Chiar, rar am băut așa o cafea bună ca cea de acolo!)
 Într-o geantă ideală pentru mine trebuie să îmi încapă laptopul. Am și genți mai mici, dar de cele mai multe ori le folosesc pe cele 2-3 în care pot căra și Macbookul. 
 În plus, mie îmi place să duc geanta în mână, dar vreau să o pot pune și pe umăr – atunci când am nevoie să îmi fie ambele mâini libere. Așa că trebuie să fie și-și…
 Trebuie să aibă vreo două compartimente și câteva buzunare (pentru acte, telefon mobil ș.a.m.d.). Și mai trebuie să intre în ea și o sticlă de apă de 0,5 litri. Sunt setoasă și am, mai mereu, apă cu mine.
 Nu prea îmi plac gențile moi, vreau ca poșeta să fie cam ca o cutie, să stea țeapăn materialul și să văd imediat ce mă uit în poșetă unde îmi sunt lucrurile, adică să nu se amestece toate lucrurile pe-acolo și să bag mâna ca să cotrobăiesc.
 Și mai trebuie să fie și frumoasă geanta, normal.
Geanta de damă taupe pe care am ales-o de pe Manier.ro este exact ce-mi trebuia! Întrunește toate aceste dorințe ale mele, plus că atunci când am primit-o, am fost uimită să văd că este mai frumoasă decât mi-am imaginat, mai frumoasă decât în fotografiile de pe site. Deși pozele de prezentare sunt de calitate! Dar cumva, nici fotografiile acestea (deși făcute la lumină naturală) nu reușesc să redea fidel nuanța taupe minunată pe care o are geanta, și NU redă nici frumusețea pielii naturale din care a fost confecționată.  Aici găsiți mai multe genti taupe.

Ce mi-a mai plăcut din oferta de pe site? 

În continuare vă voi prezenta câteva produse care mi-au atras atenția, lista nefiind deloc una completă – vă dați seama că este imposibil să vezi toate cele 2500 de produse disponibile pe site.

Pe site, toate gențile sunt fotografiate din toate unghiurile posibile. Iar descrierile chiar sunt exhaustive! Prețurile pentru aceste genti piele sunt accesibile și corecte. Majoritatea produselor se află pe stoc, astfel că livrarea este rapidă. Desigur, aveți parte și de garanție pentru produsele livrate. Unul dintre cele mai tari lucruri este oferta bogată de culori a genților de pe Manier: o nebunieee!

Exit mobile version