Deși nu fusesem vreodată însărcinată și nu pierdusem vreo sarcină, în vara anului 2022 am spus un „da” hotărât atunci când fotografa Camelia Popescu-Rangu m-a rugat să îi pozez pentru proiectul artistic și educațional „Mame cu brațele goale”. Empatizam cu subiectul și admiram inițiativa proiectului său, așa că am dorit să ajut oferind „împrumut” imaginea pântecului meu, într-o rochie neagră, cu niște flori în mână, ca ilustrație. În octombrie 2022 am participat și la vernisajul expoziției la care pe metereze a fost expusă și fotografia mea.
O mamă cu brațele goale este o femeie care a purtat în pântecul ei & sub inima sa un copil, dar care a plecat acasă de la maternitate fără acesta… „Mame cu brațele goale” este un proiect artistic și educațional lansat în Timișoara pe tema pierderii de sarcină, un eveniment care se întâmplă mult mai frecvent decât și-ar putea imagina cineva.
Proiectul a apărut în urma experiențelor trăite de Camelia Popescu-Rangu și Andreea Molocea, dintr-o nevoie personală a acestora de a căuta și alte femei cu povești similare. Mamele care au trăit drama pierderii unei sarcini au fost invitate să își împărtășească povestea prin intermediul internetului, iar poveștile primite au fost folosite ca sursă de inspirație pentru fotografii-metaforă realizate de Camelia. Ideea din spatele proiectului a fost acela de a primi texte prin care autoarele să dea glas unor dureri de multe ori ascunse și de a crea imagini blânde care să însoțească privitorul de-a lungul lecturii.
A rezultat o expoziție care a inclus 20 de fotografii cu femei îmbrăcate în negru, cărora nu li se atribuie o identitate. Acestea țin în brațe diverse flori – chiar în dreptul pântecului – ca simbol al efemerității, al pierderii, al veșniciei. Fiecare din cele 20 de fotografii este însoțită de texte care corespund unei săptămâni de sarcină în care mamele care și-au spus povestea s-au confruntat cu pierderea. Expoziția se dorește a fi una itinerantă și a avut loc până acum la Timișoara și la Brașov. Fotografiile și poveștile sunt reunite și pe o pagină de Facebook, respectiv una de Instagram, astfel încât să ajungă la cât mai multă lume.
Statisticile spun că 1 din 4 femei pierde o sarcină: cifrele rămân, însă, doar o statistică dacă nu sunt însoțite de istorii de viață reale. Poveștile celor care au trecut prin asta pot ajuta alte femei să nu se simtă singure, totodată pot normaliza conversația asupra unui subiect rămas tabu în societatea românească.
Atunci când un subiect este tabu, oamenii nu știu cum ar trebui să reacționeze în fața acestuia, în fața unor situații legate de acesta. În plus, deseori, personalul din spitale nu tratează aceste cazuri cu atitudinea potrivită, astfel că femeile pleacă acasă și mai traumatizate. Prietenii, cunoștințele care află de o pierdere de sarcină fac deseori remarci nepotrivite pentru că nu prea știu despre subiect și nu știu ce ar trebui spus și ce nu, sau dacă ar trebui măcar spus ceva.
Normalizarea conversației despre un subiect atât de delicat poate face ca în viitor, o femeie care trece prin așa ceva să nu mai fie afectată și de faptul că nu avem educația necesară pentru a ști ce ajută și ce nu ajută (ci dimpotrivă) atunci când cineva apropiat sau cineva cu care intrăm în contact, într-un context sau altul, trece prin așa ceva. Multe femei aleg să tacă și nici nu vorbesc deloc despre experiența lor, ceea ce poate face ca aceasta să fie și mai dificilă de prelucrat. Și nu vorbim doar despre femei aici, ci și despre bărbați, care cel mai adesea sunt trecuți cu vederea în această poveste, deși pierderea este în egală măsură și a lor.
Subiecte tratate de către proiect sunt și cel al vinovăției resimțite de multe dintre femeile care pierd o sarcină, respectiv cel al doliului de dus în urma pierderii unui copil. De aceea, alături de partea artistică, proiectul are și o componentă practică. Lunar au loc grupuri de suport dedicate femeilor care simt nevoia să se conecteze cu femei aflate în situații similare, căci a nu te simți singură poate ajuta enorm în procesarea experienței pierderii. Fiecare dintre întâlniri (care deocamdată sunt organizate în format fizic, la Timișoara și la București) are o temă și este menită să asigure conectarea atât de importantă cu persoane de suport pe perioada doliului, fie că este vorba „doar” de alte femei sau și de specialiști. Aceste întâlniri sunt moderate de Oana Bajka. O altă componentă a proiectului este cea a organizării unei dezbateri cu cadrele medicale pe tema comunicării și susținerii emoționale legate de pierderile de sarcină, un alt subiect sensibil în România, unde pare că ar fi foarte necesară elaborarea unui ghid de bune practici pentru comunicarea cu pacientele.
„Mame cu brațele goale” vorbește în spațiul public despre pierderea de sarcină, pornind de la nevoia acută ca acest subiect să depășească statutul de tabu, iar doliul asociat pierderii de sarcină să fie respectat și însoțit de comunitate. Proiectul este administrat de Asociația Sinaptica.
*
Dacă ai pierdut vreodată o sarcină, îți poți scrie povestea aici: https://forms.gle/XkD6DXNFnMkXbjYK8