Locuri din Timișoara pe care le iubesc (3). Mici insule de liniște și normalitate: librăriile

Nu știu cum simțiți voi, dar cred că cel mai probabil simțiți ca mine: când intru într-o librărie, mă cuprinde o stare de calm. Le consider niște mici insule de liniște și normalitate în tumultul vieții cotidiene; mergi pe stradă, prin tot vacarmul acela, și apoi intri, dintr-o dată, într-o librărie: wow, o altă lume! Așa se face că deși mi-e foarte comod să comand cărți de pe internet, nu ratez niciodată ocazia de a intra într-o librărie, de a mă bucura de atmosfera din aceasta, de a răsfoi câteva cărți și de a pleca – întotdeauna, dar întotdeauna – cu o carte nouă!

Deși citesc mai puțin decât pe vremuri, cititul rămâne, totuși, una dintre plăcerile mele. Visez cu ochii deschiși la o bibliotecă în care să îmi aranjez toate cărțile, care acum sunt împrăștiate printre mai multe locuințe și spații din acestea, pentru că… viața!

Ei bine, în Timișoara am trei librării preferate, în care intru cu mare, mare plăcere, și pe care vi le recomand – pe toate, din motive diferite.

*

La Două Bufnițe – str. Matei Corvin, lângă restaurantul Naru

Librăria aceasta îmi place mai ales pentru că este o librărie mică, independentă. O afacere locală a cărei baze au fost puse de două… „bufnițe”: două timișorence pasionate de citit. De curând, librăria a împlinit șapte ani de existență, și tare m-am bucurat că a rezistat și pandemiei. Este un loc magic, care a coagulat mult din ceea ce este bun în Timișoara. Îmi place mult că are un loc dedicat volumelor autorilor locali, când caut așa ceva, merg țintă acolo! Organizează o serie de evenimente, mai ales prezentări de carte; de regulă, autorii timișoreni își lansează (și) aici cărțile.

Au în incintă și o mini-cafenea, cu niște prețuri incredibil de decente. Când caut liniște, nu sunt dezamăgită dacă vin aici. Există și rafturi cu cărți de anticariat, iar în pervaz se regăsește mereu și câte un coșuleț cu cărți gratuite. Nu în ultimul rând, anul trecut librăria aceasta a fost parteneră oficială a expozițiilor Victor Brauner și Brâncuși de la Muzeul Național de Artă din Timișoara, așadar cataloagele oficiale ale expozițiilor puteau fi achiziționate (în primul rând) de aici. Librăria aceasta este parte integrantă a Timișoarei, a vieții culturale din oraș, existența sa este un mare câștig pentru noi, toți.

Librarium – Cartea de Nisip – str. Alba Iulia colț cu Piața Libertății

Librăria aceasta funcționează într-o clădire absolut superbă, destul de recent reabilitată, care se numește „Casa cu Atlanți” sau „Casa Makri”. Este minunat și interiorul său; îmi place vibe-ul de aici, faptul că există un locșor în care s-a montat în podea o sticlă prin care poți vedea partea de pivniță, că există locuri în care să te așezi, să răsfoiești o carte… Au o foarte mare varietate de cărți, și nu în ultimul rând, sunt poziționați foarte fain, pe mega-circulata stradă Alba Iulia colț cu Piața Libertății. Este, și aceasta, o oază de liniște în centrul orașului.

Îmi place foarte mult felul în care sunt sortate și prezentate cărțile. Aici înțeleg, întotdeauna, ce anume unde găsesc; știu pe de rost unde sunt noutățile, unde sunt reducerile, unde sunt cărțile de dezvoltare personală, unde sunt cele de parenting, unde sunt cărțile pentru copii, unde sunt jocurile de societate… Mi se pare totul aranjat extrem de logic. Întotdeauna acord atenție și la ceea ce este expus în vitrine, care sunt multe, și mari! În 2023 s-a pus mare accent pe cărțile cu și despre Timișoara, asta mi-a plăcut mult. Lansările și pRezentările de carte nu lipsesc nici din această librărie, ceea ce mi se pare foarte important.

Cărturești Operei – Piața Operei, în locul în care s-a aflat Librăria Mihai Eminescu 

Galeria aceea interioară! Scările acelea! Balustradele acelea albe, unduite! Librăria aceasta este o adevărată operă de artă, ador! Am leșinat de plăcere de prima oară când am văzut cum arată. Poate nu este chiar ca librăria Cărturești Carusel din București, dar cu siguranță este pe-aproape și îmi place enorm de mult să îi trec pragul. Întotdeauna este o atmosferă faină, cu muzică bună, dar cu suficientă tihnă… Chiar dacă există un interes mare: mereu mă uimește cât de multă lume se află în librărie.

Organizează deseori și evenimente, la care este plin, plin. În 2023 au dus unele evenimente afară, în stradă, în piață; la JazzX au amenajat un colț de librărie chiar în Piața Libertății, unde se desfășura festivalul… Foarte activ au participat la anul capitalei, am apreciat! Iar recent au lansat o colecție ediție limitată de tricouri împreună cu brandul timișorean TomBabe – care surprinde esența anului capitalei, dar și spiritul locului, prin regionalisme și alte expresii nostime (despre asta, altă dată).

Mult, mult de tot mi-a plăcut și că anul acesta au dedicat un colț diverselor cărți și produse cu și despre Timișoara, respectiv a fost amenajat unul și pentru expoziția Brâncuși de la Timișoara. Vitrinele de aici sunt, mereu, o încântare, și deși multă lume a deplâns dispariția (de fapt, mutarea!) Librăriei Mihai Eminescu din acest spațiu, adevărul este că în centru-centru, la kilometrul 0 al unui oraș ca Timișoara, o librărie trebuie să arate AȘA – deși înțeleg nostalgia. Cărturești se potrivește de minune la parterul palatului în care se află și care a fost recent reabilitat – nu pot să îmi imaginez ceva mai potrivit pentru acest loc!

Voi aveți vreo librărie preferată? Dacă da, care și de ce?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen − eight =