Zona centrală a Timișoarei este un loc în care am deseori treburi de rezolvat. Printre altele, eu colaborez cu birourile de traduceri din jurul Tribunalului, iar asta înseamnă că o dată la ceva timp le mai trec pragul pentru una, alta. Și fie că am ajuns în zonă pentru treabă sau pentru distracție (teatru, de exemplu), dacă mi se face foame și/sau se întâmplă să fie ora mesei, am câteva locuri preferate în care merg pentru a mânca ceva rapid. Asta dacă nu cumpăr una dintre cele două obsesii ale mele de street food românesc: pleșkăviță bănățeană sau merdenea cu brânză…
La Focacceria (piața Libertății)
Localul ăsta era renumit în Timișoara cu mult înainte să îl descopăr eu; de câte ori treceam prin piața Libertății, vedeam coadă în față. Într-o zi am intrat și eu curioasă în acest bistro, iar de atunci sunt clientă fidelă. Este un minuscul local cu preparate autentic italienești pentru momentele în care ai nevoie să mănânci ceva rapid, pentru că primești produsele pe loc, direct din vitrină. Au și o terasă cu câteva mese, iar multă lume alege to go. Totul este incredibil de delicios, se simte gustul de proaspăt! Au preparate sărate și dulci, deopotrivă, de exemplu focaccia, panino, cornetto, panettone, canelloni, panino… Înnebunești numai când te uiți în vitrina lor, nici nu știi ce să alegi, totul arată demențial… Vă recomand panino, respectiv, croissantul cu cremă de fistic!
Why Pizza (str. Vasile Alecsandri)
Un loc recent descoperit, de care m-am amorezat complet și în care am tot revenit. Ador pizza, dar sunt și foarte pretențioasă la acest preparat; sunt obișnuită cu standardul foarte înalt de la Pizzeria La Paul din Moșnița Nouă, iar de când avem această pizzerie în sat, nicio altă pizza nu m-a mai satisfăcut. Până am intrat la Why Pizza… Yummi! Un aluat extraordinar de bun, pufos, dar și crocant – într-un cuvânt, perfect! Au un sortiment bogat; eu aleg mai mereu pizza cu salam, însă au și pizza vegetariană, cu pui Teriyaki, cu creveți… o nebunie! Pizza se vinde la felie și o primești pe loc. Îmi place și atmosfera foarte prietenoasă, faptul că pot lua loc la fereastră și pot urmări oamenii care trec pe stradă… Plus că atât aici, cât și la La Focacceria au și cafea.
Suppa Bar (str. Florimund Mercy)
Enough is enough, gata cu carbohidrații! Dacă vreți o alegere mai sănătoasă și sunteți supiști – cum sunt eu, haha – vă recomand Suppa Bar. Aflată într-una dintre cele mai frumoase palate din oraș, Palatul Emmer, are în ofertă în primul rând supe-creme, dar nu numai, în plus, are o mulțime de opțiuni și pentru vegetarieni și vegani. Câteva exemple de supe: supă-cremă marocană de roșii cu dovleac, supă-cremă de praz cu rucola, supă-cremă italiană de roșii cu cimbru, supă-cremă de mazăre cu ghimbir și ardei iute, supă-cremă turceasca de linte, supă-cremă de țelină cu hrean și bacon, minestrone cu pui, supă de pui cu orez sălbatic și salvie… În fiecare zi aveți de ales dintre 3-4 opțiuni. Foarte bun loc pentru ceva gătit, cald, și rapid! Nu în ultimul rând, aici funcționează și un bar.
Un loc descoperit recent, care are o curte extrem de cozy și un foarte bun program de meniul zilei. Am fost de numai câteva ori, dar întotdeauna au avut o ofertă faină la prânz. Prețul meniului zilei este imbatabil, iar faptul că se oferă și apă gratuită la masă este un mare, mare plus pentru mine. Eu sunt setoasă și în accepțiunea mea în restaurante ar trebui încurajată oferirea apei de băut simple, de la robinet, nu a apei la suprapreț și cu prețul producerii unei cantități imense de deșeuri de material plastic. Revenind la pub, nu am fost niciodată în interior, dar probabil că este drăguț și acolo. La prima vizită am fost atrasă tocmai de curtea interioară a clădirii; ador curțile anterioare, ador să mă așez în îmbrățișarea unei clădiri istorice, departe de vacarmul orașului, sub un pom sau un copac, ceva…
Articolul acesta nu reprezintă o promovare plătită (nu că ar fi fost ceva în neregulă cu asta). Este, pur și simplu, un articol scris din dorința de a vă aduce în vedere aceste locuri a căror mâncare pe mine m-a cucerit.
Despre restaurantele pe care le aleg atunci când am mai mult timp la dispoziție pentru a mă așeza, am scris mai demult, aici și aici.
(to be continued)