Dacă mi-ar cere cineva să îi recomand câteva cafenele și gelaterii din Timișoara, nu aș fi în dificultate! Din fericire avem destule care sunt faine, și fără să am pretenția că întocmesc aici o listă exhaustivă a tot ceea ce este fain (ar fi imposibil), vreau să promovez câteva dintre locurile care îmi plac în mod deosebit și cărora eu le trec des pragul. Articolul acesta nu reprezintă o promovare plătită (nu că ar fi fost ceva în neregulă cu asta), ci este rezultatul unui love story real pe care îl am cu aceste locuri.
5ToGo Timișoara / Captain Bean (mai multe locații prin oraș/bd. Revoluției, lângă Hotel Atlas)
Atunci când vreau o cafea la pachet, în aceste două locuri mă duc. La 5ToGo îmi place mult conceptul cafelei de numai 5 lei, în plus, anul acesta au avut pahare branduite cu Timișoara 2023, o minunăție de idee! La Captain Bean am fost în prima zi în care s-a deschis, cafeaua lor m-a cucerit pe loc și mă încântă că au și cafea fără cofeină. Atunci când decid să și iau loc, îmi place să stau la măsuța înaltă de la fereastră și să urmăresc tramvaiele și oamenii care trec, precum și porumbeii care se adună uneori în fața localului.
Zai Aprés Café (str. Florimund Mercy, pe colț)
Aici vin și pentru a mânca, nu numai pentru cafea, dar atunci când o fac pentru cafea, o fac pentru că aici au cafea Illy. Știți că fondatorul brandului italian Illy a fost un maghiar născut în Timișoara? Ei bine, îmi place mult că la această cafenea este promovată această informație: pe vitrină este trecută povestea lui Francesco Illy, dar nu numai a lui, ci și cea a actorului Johnny Weissmüller. Iar anul acesta au avut pe vitrine și mesaje legate de capitala europeană a culturii. Nu în ultimul rând, interiorul cafenelei este minunat!
Bruck Café (în Piața Unirii, în Palatul Bruck)
La cafeneaua asta merg de pe vremea când se chema altfel, nici nu mai țin minte cum anume… Motivul principal pentru care îmi place este că de la fereastra sa ai vedere asupra pieței, iar asta pentru mine este un lucru foarte plăcut. Nu mai zic cât de faină este terasa lor, în special seara! Cafeaua lor este foarte bună, cum altfel; și au și ceaiuri gustoase. Anul acesta am apreciat mult cum au decorat ferestrele pentru sărbătorile de iarnă, și am observat de mai multe ori că prin cafenea se tot perindă o pisică galbenă, ceea ce face ca locul să fie și mai interesant. Și cafeneaua asta a avut anul acesta pahare pentru coffee to go branduite cu Timișoara, mai exact cu clădiri din Piața Unirii.
Garage Café (imediat lângă Piața Unirii, spre Tribunal, lângă Banca Transilvania)
Cafeneaua asta îmi place pentru că aici găsești prăjituri fără zahăr, yummi! Au, de exemplu, o prăjitură raw vegan cu ciocolată și prune uscate – este demențială! Locul în sine este foarte cozy, și au și o curte interioară drăguță. Găsești aici și cafea fără cofeină – asta tot menționez pentru că deseori sunt deja la a treia, patra cafea a zilei și NU aș putea să beau cafea „normală”, așa că mă bucur când găsesc așa ceva. Și Garage Café a avut anul acesta pahare pentru coffee to go branduite cu Timișoara, lucru pe care l-am apreciat. Tot aici se vinde și pâine artizanală, realizată cu maia.
Grazia Gelato (str. Alba Iulia, pe colț, lângă fântâna cu diverse prenume)
Metaphor Coffee Project (bd. Take Ionescu nr. 71, vis-á-vis de Isho)
Cafeneaua asta există de mai multă vreme, doar că înainte se numea Yoyo Café și a fost rebranduit recent. În locul acesta am băut cea mai bună cafea EVER, un ristretto extrem de aromat! Proprietarul cafenelei este un înrăit al cafelei, știe totul despre cafea și este foarte pasionat să îți explice și ție despre ceea ce îți oferă. Foarte mult îmi place și faptul că acum, iarna, în cadrul cafenelei se oferă gratuit ceai, iar pe rafturi este plin de cărți numai bune de citit, selecția fiind foarte faină!
(to be continued)