În luna decembrie a anului trecut își deschidea ușile primul magazin din Austria al brandului francez de bijuterii de designer high-end, Les Néréides. Pentru mine – și sper că și pentru voi – cel mai interesant lucru legat de acest magazin este acela că cele două partenere care reprezintă Les Néréides în Viena sunt românce. Nu în ultimul rând, una dintre ele este prietenă de-a mea.❤️
De aceea, vreau să vă recomand din suflet să treceți pragul magazinului lor din apropierea Operei din Viena. Indiferent că locuiți în capitala Austriei sau vă aflați doar în vizită acolo, dacă aveți nevoie de un cadou special pentru cineva drag, sau, de ce nu, pentru voi, aici să mergeți!💍
Două românce au adus la Viena un brand francez
Les Néréides este o casă franceză care făurește bijuterii de designer. Anul acesta, brandul acesta cu un savoir-faire unic împlinește 40 de ani. Este o afacere de familie, dar, deja, una internațională, care se extinde în alte țări ale lumii prin intermediul unor francize. Brandul este prezent în 50 de locuri ale lumii, iar magazinul de la Viena al Danielei Dordea și al Adrianei Reimer este primul din Austria.
Și-a deschis porțile anul trecut, după ce fetele acestea curajoase au închiriat un spațiu complet dărăpănat, dar care se afla într-un loc foarte bun: în centrul Vienei, în sectorul 1. La doar o aruncătură de băț de celebra Operă din Viena și de Muzeul Albertina, pe Tegetthoffstrasse. Cu foarte mult curaj și cu ajutorul familiilor, au renovat și amenajat spațiul, făcând din ceea ce era un colțișor negjilat în chiar centrul Vienei, un magazin cochet, luminos, căruia ți-e mai mare dragul să îi treci pragul, pentru a face cunoștință cu niște bijuterii absolut superbe.
Începuturile magazinului sunt legate de Daniela, prietena mea, care în urmă cu trei ani a fost într-o excursie la Český Krumlov. În timpul unei plimbări de duminică a văzut, în vitrina unui magazin, un colier care i-a plăcut foarte mult. Era cu două pisicuțe care se jucau pe o creangă.
„Mă uitam așa, cum se uită un copil la un magazin de ciocolată. De pe partea cealaltă a geamului… Și m-am gândit că nu îmi voi permite astfel de bijuterii, niciodată. Părea să fie un magazin foarte scump! Nu am aflat de prețuri, și, din păcate, până acasă am uitat și numele magazinului”, povestește Daniela.
După doi ani, mama Danielei se afla într-o excursie prin Europa și i-a trimis o poză din fața magazinului Les Néréides din Karlovy Vary, scriindu-i: uite, un magazin pentru tine!
„Bineînțeles că se referea la mine, drept clientă. Dar între timp, exact în aceeași perioadă, eu descoperisem în Viena magazinul unei franțuzoaice, iar în acesta existau și câteva produse Les Néréides. Nu multe, cam o duzină, să zicem. Am cumpărat, ca să le simt, iar apoi i-am căutat pe internet și i-am contactat pe francezi. Între timp, și prietena mea Adriana îmi tot spunea să facem ceva împreună… Când am vorbit cu francezii, mi-au spus că ei au făcut deja un mic studiu de piață pe Viena și erau în așteptarea unui partener. Eu am spus „oui”, Adriana a spus, și ea, da. Și așa a început totul…”, mi-a mai spus Daniela.
Primul produs care a fost pus în vitrina magazinului din Viena a fost, cum altfel, tocmai colierul cu pisicuțele, văzut în urmă cu trei ani, în vitrina verde a magazinului din Český Krumlov.
Les Néréides, mai mult decât bijuterii
Les Néréides este, cum spuneam, o afacere de familie. A fost creată în 1980, de către Pascale și Enzo Amaddeo. Aceștia s-au cunoscut pe băncile Academiei de Arte din Belgia, în anii 1970. Izvorul creativității celor doi au fost călătoriile făcute, plimbările prin piețele de vechituri și verdele regiunii rurale franceze Picardy. Acum, toți cei patru copii ai cuplului sunt implicați în afacere.
Pentru că s-au inspirat din natură și din frumusețea animalelor, caietele lor de desen erau pline cu schițe cu vegetație luxuriantă, cu bestiare și cu peisaje cosmopolite. Când au pus bazee Les Néréides, au dezvoltat un brand de bijuterii îndrăznețe, bucolice, în care florile și animalele sunt eroii unor modele rafinate de bijuterii. Fiecare dintre piese pornește de la un desen. Ele sunt realizate, apoi, într-un studio de la Paris. Iau naștere din alamă, sunt suflate, apoi, cu aur, iar în final, emailate și pictate manual, cu multă meticulozitate.
Les Néréides este un brand care, dincolo de faptul că creează bijuterii dedicate exclusiv femeilor, sprijină și drepturile acestora. Oricum, mare parte dintre angajații firmei sunt femei, iar în conducere, procentul femeilor este, de asemenea, unul foarte mare. Apărarea drepturilor femeilor și combaterea inegalităților de gen s-a aflat, întotdeauna, în centrul preocupărilor companiei.
În plus, în 2015, compania franceză a pus și bazele Les Néréides Loves Animals, o fundație care sprijină bunăstarea animalelor. Din încasările pentru două dintre colecții, 15% se donează unor adăposturi și organizații de caritate, din întreaga lume.
„Nici eu nu am vrut, niciodată, să fac business doar de dragul businessului, doar pentru bani. Ci am vrut să fac ceva cu pasiune. Și să fac și eu parte, un pic, din lumea modei, a frumosului în general. Faptul că afacerea aceasta este condusă, de 40 de ani, de o familie, și că toți copiii au un rol în compania de la Paris, m-a convins”, mi-a explicat Daniela.
Les Néréides sunt zeițe din mitologia greacă: fiicele zeului Nereus, bătrânul mării. Și sunt foarte încântată să vă dezvălui că Daniela Dordea și Adriana Reimer au identificat zeița potrivită pentru promovarea magazinului lor: prim-balerina de la Opera din Viena va deveni imaginea Les Néréides în Austria. Abia aștept să vă povestesc mai multe!😍
*
1010 Wien, Tegetthoffstrasse 7
Facebook: /lesnereides.vienna
Instagram: /les.nereides.vienna
Pinterest: /lesnereidesvienna
Online shop: aici
(Fotografiile din articol aparțin Les Néréides.)