Jurnalele mele din adolescență sunt o radiografie a vârstei, dar și a vremurilor respective (2)

Am ținut jurnale timp de ani întregi. 25 de volume stau mărturie pentru faptul că mereu mi-a plăcut să scriu, mereu am simțit nevoia să aștern cuvinte pe hârtie. Blogurile nu se inventaseră, așa că mulți dintre noi am scris… jurnale. Apoi, după 2000 a venit vremea blogurilor și am început să scriem pe internet.

Acum ceva vreme – la o curățenie și decluttering – am dat de jurnalele mele din adolescență și am realizat că ele spun povestea nu numai a unei vârste, ci și a unei perioade. Nu sunt doar despre mine; sunt despre foarte mulți dintre noi, cei care suntem generația MILENIALILOR. 

13 ani, vestă de piele cusută de bunica dintr-o fustă de piele… la gât am o inimioară din plastic care imita chihlimbarul; ciorapii sunt lycra, super lucioși, blugii sunt scurtați de mine… bocancii din piele sunt de la Banatim, erau super la modă!

Un milenial este o persoană care aparține generației născute între 1981-1996. Eu m-am născut în 1983, deci sunt o milenială, absolut. Jurnalele cu pricina datează din perioada care a început pe la mijlocul anilor ’90 și s-a terminat în anul 2000 – perioada liceului, practic, și o micuță parte de la sfârșitul școlii generale. M-am gândit mult dacă să public pozele acestea – cele pe care le vedeți în articol. Iar în final am decis să o fac, chiar dacă nu toate-mi fac cinste, iar majoritatea sunt… hm, cel puțin nostime, haha, unele chiar ușor penibile, zău! Pozam cum vedeam și eu în reviste… Așa au fost vremurile acelea!

Poză în cartofii verișoarei mele :)) cu geaca de piele a tatălui – măcar geanta de piele, atât de la modă atunci, era a mea!
La Școala Generală Nr. 1, cu profesorul de biologie – tare l-am îndrăgit, mereu ne ducea în excursii! Eu port insignă, că era la modă; respectiv era la modă cămașa asta în carouri. Freza mea este inspirată dintr-o telenovelă :))

Cum spuneam, am dat de jurnale… și le-am recitit. Pe toate. Din scoarță-n scoarță. De unele lucruri îmi aminteam de parcă ar fi fost ieri. De altele, deloc. Multe dintre fazele descrise în jurnale se regăsesc și în fotografiile pe care le am de pe vremea aceea. Poze care erau făcute… pe film. Mai țineți minte?! Cele mai bune filme erau cele de la AGFA, iar pozele le developam la Modex sau la Ozar… Nu, să nu credeți că aveam aparat foto. Evident că NU aveam! Făceam poze cu un aparat împrumutat de la un verișor care era polițist. Un alt verișor tot aducea din Germania mașini ca să le vândă… eu m-am pozat cu toate, hahaha!

Rochia de la „confirmarea” de la biserică (se face la 14 ani)
Haine din bazar, pantofi din lac – vintage real, au fost ai bunicii (deși nu cred că i-a purtat vreodată)

Jurnalele sunt pline de povești cu îndrăgosteli, cu gelozii… petreceam mult timp cu iubitul, eram non-stop împreună. Mai și chiuleam de la școală – însă doar în anumite limite, și nu pentru el, ci pentru a merge cu colegele pe te miri unde. Foarte des citeam în jurnal sintagma „am fost în centru”. Cunoșteam super bine toată Timișoara – umblam mult prin oraș, adoram plimbările cu prietenele mele! Ne făceam poze pe malul Begăi și prin parcuri…  Apropo de școală… povesteam despre ce învățam, ce extemporal am mai dat, ce note am luat…

Jurnalele conțineau și extrem de multe banalități, cu toate acestea mi-a făcut plăcere să recitesc și să îmi amintesc de vremurile acelea… Îmi plăcea liceul la care eram și povesteam mereu despre asta… am povestit despre admitere, despre prieteniile legate, despre mici conflicte. De unele prietenii aproape că am uitat, că nu au dăinuit! Altele mai durează și astăzi și sunt mândră de lucrul acesta, mă face fericită treaba asta!

Și ce făceam în centru? Păi, mergeam să plătesc factura la telefonul fix, de atunci. Eu eram responsabila familiei cu chestia asta. Nu știu dacă mai ține minte cineva ce cozi infernale erau la Romtelecom, sau cum s-o mai fi chemat pe vremea aceea… acolo, lângă Cinema Studio. Cât am mai tot mers și la cinematograf, oh! Am enumerat în jurnale toate filmele ce le-am văzut. Și mai mergeam să căscăm gura prin magazine.

Mai țineți minte magazinul Magico? Sau Orhideea? Nu mi-am permis vreodată să cumpăr ceva de acolo, deși la păpușile Barbie originale de la Magico am visat foarte mult timp… Eu am avut un Barbie „fals”, dar foarte fain: era o păpușă brunetă care avea și o șuviță blondă. Nimeni dintre „ai mei” mea nu avea așa ceva, mi-a plăcut mult. Mama de asta mi-a ales și păpușa aceea, anume. I se îndoiau și genunchii… O vreme, apoi a ieșit tija de metal prin gumă, haha…

Dar de unde mă îmbrăcam, de unde cumpăram haine, de exemplu? Ei bine, povestesc în jurnal… din piața Aurora și din bazarele de pe calea Brâncoveanu. Mai țineți minte blugii Big Star? Și, desigur, ne făceam haine pe la croitori – eu deseori și la bunica mea. Ea îmi făcea, uneori, niște haine absolut minunate, că nici nu aveau cum să nu iasă așa – erau modele din cataloage, inclusiv din cataloagele germane pentru comenzi; Burda, Otto, Neckermann… sau din te miri ce reviste, Burda sau altele.

Cămașă cusută de bunica mea, pantaloni scurți cusuți de bunica mea – dintr-o draperie de catifea :))

Cât timp am mai petrecut prin parc, cu prietenii din sat – „gașca”. Dacă nu eram în parc, eram pe banca din fața casei vreunuia dintre noi. Mai ales vara, când era vacanță, stăteam la povești până târziu de tot! Și ce de petreceri mai țineam – mai exact, „chefuri”. Era ba ziua unuia, ba ziua altuia, ba o onomastică… te miri ce! Părinții ne făceau sandvișurile clasice – pâine cu unt, salam, castraveți murați, ou fiert eventual, sau pâine unsă cu pateu. Țineți minte? Ce delicioase erau!

Mai târziu mergeam și la discotecă. Inclusiv la mine în sat era una, dar mai apoi mergeam și în oraș. În Timișoara exista Discoland și Park Place și era mare concurență între ele. Cine mergea la Discoland nu călca în Park Place – și invers. Eu mergeam la Park Place; aveam bani doar de intrare, dar nu beam niciun suc acolo, pentru că ce primisem pentru consumație păstram pentru cea mai bună parte a serii – aceea când discoteca se termina și noi mergeam în Complexul Studențesc pentru a mânca hamburger țigănesc de la Napoleon. Sau ceva de la Cer Albastru! Cine mai știe despre locurile astea?

Cât despre balurile de boboci și banchetele la școală… noi aveam la liceu o sală și acolo țineam petrecerile de acest gen. Mulți ne compătimeau, pentru că era așa, un fel de concurs între școli, cine ține baluri în locuri mai cu moț. De exemplu, licee ca UMT țineau banchete la Casa Armatei. Colegiul Bănățean… chiar și la Operă. Noi, care aveam balurile la școală, eram un fel de fraieri :)) Tot legat de școală, în jurnal am menționat marea grevă a vatmanilor, din 1999, când am mers la școală cu taxi, pe jos – câteva zile. Care cum a putut!

Menționez și cadourile în jurnale… erau la modă cadourile personalizate, precum și ursuleții de pluș. Cel mai adesea cumpăram cadouri de la un stand de la magazinul Bega, nu mai știu dacă era Gall Print sau altceva, dar îți și împachetau cadoul cumpărat în niște hârtii lucioase pe care acum le văd drept kitchoase. Cumpăram ursuleți de plus, perne personalizate cu foto, tablouri din acelea cu nisip colorat care se scurge, haha!

Rochiță (mult prea scurtă) din bazar (cl. Brâncoveanu)

Știați că am fost la un curs de manechine? Doamne, cine n-a fost la așa ceva, pe vremuri! Totuși, nu era chiar o prostie. Am mai învățat una, alta, că ne învățau și tot felul de lucruri, nu numai să mergem sau să pozăm. Am învățat despre modă, parfumuri, bune maniere… Și tot pe atunci cumpăram reviste de modă și le devoram! Revista mea preferată era Exces, adoram paginile cu mostre de parfumuri de la branduri la care atunci nu puteam decât visa! Și tare mult am mai citit, practic nu ratam nicio revistă, nici românească, nici ungurească…

Mai țineți minte American Cola? Dar Fanta cu lămâie, care avea depuneri? Sucurile TEC – rings a bell? Și nu erai valabil dacă nu aveai acasă, întotdeauna, pliculețe cu cappuccino La Festa! Mie îmi plăcea cappuccino cu aromă de alune, iar mamei mele, cu aromă de migdale, se numea Amaretto. Bunicile mereu găteau, mereu povesteam ce am mâncat bun, sau că am tăiat porcul. Iarna, acasă se făcea foc, nici vorba de încălzire centrală… Povestesc despre frați; despre perioada în care fratele meu mai mare a fost în armată.

Câinii noștri – Jackie și Pufy – eu, în pulovăr de mohair, făcut de mama, blugi Big Star cu dungă din aceea pe margine, era la modă așa… și am șuvițe :))

În jurnale menționez și câinii pe care i-am avut; și da, am avut și Tamagotchi, of course! Iar pentru a-mi cumpăra primul meu telefon mobil (un Alcatel One Touch Easy) mi-am amanetat lănțișorul de aur… și evident, niciodată nu l-am mai recuperat!

Oh, ce vremuri! Tare m-am bucurat să recitesc aceste jurnale… însă am hotărât să le arunc – mai exact, le-am dus la reciclat, dar acest articol îmi va păstra, pentru totdeauna, câteva amintiri. Iar pe cele mai importante oricum nu le voi uita niciodată!

*Dacă nu ați făcut-o, rog citiți și descrierea pozelor, vă jur că merită!

**Desigur că articolul conține o serie de lucruri care nu (prea) sunt cunoscute celor din afara Timișoarei sau care nu sunt familiari cu vremurile acelea, fiind mai degrabă interesant pentru cei care sunt din oraș și chiar pentru cei care sunt de vârsta mea; dacă ceva nu ați înțeles sau aveți vreo curiozitate, cu drag vă răspund la întrebări, doar scrieți-mi: contact@descultaprintimisoara.ro 

Un alt articol despre jurnalele mele, aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

17 + seven =