Îmi amintesc fiecare glob, fiecare ornament pe care îl aveam agățat în brazii copilăriei mele!

Dacă mi-ai pune în față o cutie cu 1000 de globuri și ornamente, le-aș putea identifica fără nicio greșeală pe toate cele pe care le aveam… Îmi plăcea în special unul: avea formă de crenguță de brad, era de un verde aprins și avea pe pe el niște „nebunele” roșii; fiind din sârmă și fiind flexibil, tare mult m-am mai jucat cu el, dându-i tot felul de forme noi. Era și foarte plăcut la atingere! 

Îmi amintesc beteala. Îmi amintesc ornamentul din vârf. Îmi amintesc că în decembrie 1989, mama ne-a spus că acesta este un Crăciun trist și a legat de vârful bradului o eșarfă neagră. Îmi amintesc eforturile de a ține bradul în viață cât mai mult timp (cu o oală cu apă pusă sub el). Îmi amintesc de câte ori aspiram totuși pe sub brad… Îmi amintesc focul din soba de teracotă și îmi amintesc zgomotul făcut de crengile de brad pe care la final le băgam pe foc. Și îmi amintesc când o dată bradul s-a răsturnat peste mine și m-am speriat groaznic!

Îmi amintesc bomboanele de Crăciun („saloanele” aka „szaloncukor” cum ziceam noi) pe care le mâncam una câte una, și talentul cu care știam să le împăturim ca să pară că încă mai sunt acolo. Îmi amintesc că bomboanele mai noi, cu jeleu în interior și cu un ambalaj diferit nu ne plăceau așa de mult ca cele de dinainte. Îmi amintesc cât munceam ca să le punem ațe, și că fratele meu mai mic trebuia trimis pe la vecini până să facem treaba asta, căci totul trebuia să fie secret.

Îmi amintesc că la biserică, saloanele pe care le agățam în bradul cel mare erau foarte, foarte vechi și extrem de tari, și mai erau acolo doar pentru a fi folosite ca ornament; preotul ne atrăgea atenția în fiecare an să NU le mâncăm, pentru că nu mai sunt bune. Și că vor fi unele bune de consumat în pachetele pe care le vom primi în Ajun, după micul spectacol pregătit de către copii.

În Crăciunurile copilăriei mele, de Ajun mâncam mereu același lucru: un anumit fel de ciorbă de fasole, fără carne (bunicii mei erau catolici), iar mai apoi, „mákos guba”, un fel de mâncare din aluat, cu mac și cu zahăr, la care bunica era as. A doua zi, în 25 decembrie, aveam friptură cu pireu de cartofi și compot. Și se făceau un milion de feluri de prăjituri pentru Crăciun. Și mergeam în vizită la rude, unde primeam de asemenea cadouri…

Dintre toate cadourile pe care le-am primit vreodată, cel mai pregnant îmi amintesc tocmai de clovnul acesta, din pozele de la acest Crăciun din poza, despre care nu știu în ce an a fost. Era un clovn handmade, mama l-a cumpărat de la o studentă la Arte. Nu știu ce s-a întâmplat cu clovnul, dar tare mult mi-a plăcut. Îl țineam mereu așa, de gât, și îmi amintesc și acum cum se simțea la mână mătasea din care era cusut.

Pentru Crăciunurile copilăriei mele, bunica și mama făceau niște curățenii de te durea mintea; am rămas cu sechele, era un stres imens în casă. Se spălau geamurile, perdelele, se trăgea mobila, se ștergea fiecare suprafață, se spălau bibelourile (de asta mai scăpam uneori și o făceam doar de Paște). Toată lumea era frântă și nervoasă la final, așa că eu NU mai fac asta acum, ci fac ce pot și cât pot, și oricum, mă apuc de pregătiri mai din timp.

Fac și bradul ceva mai devreme, de obicei la începutul lunii decembrie, mai pe stil american… Pe vremuri, la noi bradul era gata numai în ziua în care era Ajunul, îl făceau ai noștri și noi îl vedeam numai când ne întorceam de la biserică. Am fost întotdeauna fascinată de bradul de Crăciun, mi se părea ceva magic, adoram lumânările de pe el, iar mai târziu, luminițele; adoram „csillagszóró” , acele artificii de brad pe stil vechi (care văd că se mai găsesc, vezi aici). Și da, am avut și luminițe din acelea chinezești care cântau de-ți zgâriau urechile, haha!

Acum, mie tare rău îmi pare că nu mai avem ornamentele vechi… S-au mai tot spart, apoi ce a rămas a fost aruncat. Erau, cică, demodate… și na, am cumpărat altele.

Totuși, sunt așa de recunoscătoare că avem poze multe din copilărie, și pot să mai și văd ce și cum era…

Voi ce amintiri aveți de la Crăciunurile de pe vremuri?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

twenty − 7 =