Brandul H&M îmi place foarte mult. Acest lucru nu mai este o surpriză sau un secret pentru cei care îmi urmăresc blogul sau conturile de pe social media. Pur și simplu, hainele lor îmi plac și mereu găsesc acolo ceea ce îmi trebuie. În plus, este foarte pe gustul meu și faptul că au început, de o vreme bună deja, să își schimbe mult discursul. Fiind unul dintre cele mai „hulite” branduri de fast fashion, se străduiesc din răsputeri să facă niște campanii prin care să demonstreze că au o grijă tot mai mare față de mediu – de exemplu. Îi urmăresc îndeaproape, iar astăzi vreau să vă povestesc și vouă.
Scrisesem deja un articol pe această temă (îl regăsiți aici), ocazie cu care am spus că voi mai reveni cu unul despre acele haine ale lor, care sunt realizate din materiale reciclate sau sustenabile.
Tot atunci am menționat și faptul că Indicatorul de Transparență în Modă realizat de Fashion Revolution evaluează cât de transparente sunt cele mai mari 250 de branduri de modă și furnizori de comerț cu amănuntul, cu privire la sustenabilitatea socială și a mediului. Iar în 2020, H&M a fost brandul care a primit cel mai mare punctaj. Detalii, aici.
„În 2021, 70% dintre materialele noastre vor fi reciclate sau fabricate din surse sustenabile. Pare mult (și este), dar nu e deloc o simplă promisiune de Anul Nou. Aproape ne-am atins scopul. De fapt, suntem aproape gata.” (H&M)
Deci pentru anul următor, H&M are planuri și mai mari.
Reciclare á la H&M: aparatul Looop
Deja de câțiva ani, H&M colectează haine vechi, destinate reciclării. Programul global de colectare a hainelor a demarat în 2013 și este cel mai mare de acest tip, din întreaga lume. Dacă veți acorda atenție, veți observa că în fiecare magazin există niște niște containere în apropierea caselor de marcat. Acolo puteți preda haine în orice stare! Chiar și ceea ce nu se mai poate dona – pentru că nu mai poate fi purtat, fiind rupt sau pătat, de exemplu – căci de acolo va ajunge la reciclat!
Textilele acestea ajung să fie măcinate în fibre textile și utilizate, apoi, pentru a face haine noi. Acestea parcurg opt etape diferite până să devină un produs nou. Acestea includ curățarea, mărunțirea, filtrarea, cardarea, laminarea, filarea, toarcerea, și în final, tricotarea. Aparatul cu care se face toate acestea se numește Looop. Un lucru interesant și important (și aproape incredibil) este că el nu folosește apă sau vopsea pentru a crea haine noi. Se adaugă doar fir natural din surse sustenabile pentru a obține un nou material textil.
În Suedia, la Stockholm, H&M chiar a instalat un astfel de aparat în magazin, astfel încât oricine să poată vedea procesul. Este acolo din octombrie 2020.
Looop a fost creat de H&M Foundation, HKRITA (The Hong Kong Research Institute of Textiles and Apparel) și Novetex Textiles Hong Kong. Mai multe detalii despre cum funcționează acest sparat, aici.
Rezultatul? Haine noi, superbe
Hainele realizate din materiale reciclate (sau sustenabile) sunt reunite sub conceptul Conscious și au o etichetă de culoare verde. De o vreme încoace, H&M lansează tot mai multe colecții bazate pe astfel de materiale. Multe haine sunt făcute din poliester reciclat, dar există până și haine din PET-uri reciclate!
Acum, la începutul lunii decembrie 2020 au lansat mai multe piese de acest fel. Cele de mai jos fac parte din colecția ediție limitată A/W20 și – incredibil, nu? – sunt realizate din deșeuri.
„Acolo unde unii văd deșeuri, noi vedem poezia posibilităților. Sezonul acesta, volumul spectaculos și siluetele simple sunt legate cu o subtilitate curajoasă, pentru a crea o colecție poetică, la țanc pentru sezonul sărbătorilor. Fiecare piesă din colecția ediție limitată A/W20 este realizată din deșeuri.” (H&M)
O altă serie de haine lansată tot la început de decembrie este aceasta formată din piese de iarnă reciclate, realizate în colaborare cu Julie Pelipas, colaboratoare a Vogue Ucraina, care și-a propus să recicleze plasticul. Jacheta de mai jos, de exemplu, este una făcută fix din deșeuri de plastic reciclat (inclusiv căptușeala!). Rochia de alături, din poliamidă reciclată.
Pulovărul de mai jos a fost tricotat din fir de poliester reciclat și lână reciclată. O parte din bumbacul din compoziția pantalonilor albi este, de asemenea, unul reciclat.
Este unul dintre motivele pentru care H&M este pe gustul meu. Și sunt aproape sigură că mulți dintre voi nici nu au știut despre aceste lucruri. Dacă nu citești descrierea produselor sau nu acorzi atenție etichetei atunci când o rupi, nici nu afli că hainele pe care le-ai cumpărat sunt unele realizate din materiale reciclate. Și cred că merită să știți, este nu numai fabulos, ci și important.
Eu am multe astfel de piese reciclate, și nu știu… dar parcă îmi dă o senzație de bine atunci când știu că port ceva ce a primit o a doua șansă, ceva pentru care nu s-au consumat doar resurse noi.
Dacă intrați într-un magazin H&M, căutați hainele Conscious, cu etichetă verde!
*Sursa fotografiilor: H&M