Site icon Desculță prin Timișoara

Turnul de observație din Elveția care mie îmi aduce un pic a Coloana Infinitului

În vara anului trecut, în pădurea lângă care locuim a fost inaugurat un turn de observație al cărui scop este acela de a oferi panoramă asupra pădurii, a zonei, a aeroportului din Zürich și… asupra Alpilor elvețieni. Încă de când s-a anunțat începerea construcției sale mie mi-a plăcut proiectul și am urmărit cu sufletul la gură totul, iar așteptările nu mi-au fost înșelate. Imediat după ce turnul a fost deschis, am urcat în el – iar recent am aflat cu bucurie că a luat premiul anului 2023 în arhitectură, în Elveția. 

Am mai scris despre pădurea Hardwald – locuim în imediata vecinătate a acesteia, ceea ce ne asigură aer foarte curat și oportunitatea unor plimbări în natură, foarte aproape de casă. Pădurea aceasta este măricică și „deservește” cinci localități cu care se învecinează: Kloten (unde trăim noi), Opfikon, Bassersdorf, Dietlikon și Wallisellen. Articolele pe care le-am scris despre pădure le găsești aici.


Turnul de observație se numește „Hardwaldturm”, iar pentru realizarea sa a fost lansat un concurs de proiecte de arhitectură care a fost câștigat de doi arhitecți tineri, Nadja și Lukas Frei de la Luna Productions. Imediat ce am văzut proiectul câștigător, am zis: wow, aduce un pic a Coloana Infinitului lui Brâncuși! Asta mi-a suscitat și mai mult interesul pentru turn, așa că am trecut de câteva ori pe acolo și pentru a vedea șantierul. Turnul a fost inaugurat în iulie 2022. Proiectul îl găsești aici.

Turnul are aprox. 40 de metri înălțime, iar dacă urci cele 209 trepte ale sale, vei ajunge la o altitudine de aprox. 490 metri, mult deasupra vârfurilor copacilor. Poți vedea până departe, departe. Noi am urcat de mai multe ori în turn; din păcate, încă nu am reușit să prindem o zi cu o vizibilitate perfectă, dar chiar și așa, panorama a fost întotdeauna superbă. Se vede toată pădurea, se văd localitățile din jur, se vede orașul Zürich și lacul Zürich, se vede aeroportul și se văd… munții!

Pentru construcția turnului s-a folosit exclusiv lemn din această pădure: molid, brad, pin, frasin, stejar, salcâm etc. Până să urci pe platforma superioară, poți să mai oprești din loc în loc și să te bucuri de vederea asupra copacilor prin niște „ferestre” și să te odihnești pe mobilierul realizat tot din lemn.

Finisajul lemnului este uluitor! La prima vizită am tot mângâiat suprafețele acestea netede, ca să nu mai zic ce parfum plăcut avea totul. Am fotografiat și nodurile prezente în textura lemnului, care mie îmi plac în mod deosebit. Ador lemnul, așa că evident că acest turn este foarte pe gustul meu!

Construcția turnului de observație a durat 8 luni și a costat 1,1 milioane de franci elvețieni. Iar în plus față de faptul că în urma votului online de pe platforma „Swiss Architects” a fost desemnat proiectul arhitectural al anului 2023, el este al treilea cel mai înalt astfel de turn de observație din Elveția.

Până acum, cu toții ne plimbam prin pădure așa, mai mult alandala, fără scop. Acum, majoritatea oamenilor au un țel: să ajungă la turnul din centrul pădurii și să urce în el.

Exit mobile version