O stră-străbunică a mea din partea tatălui a fost, aproape toată viața ei, bucătăreasa familiei nobile Dadányi, la Nadăș și la Timișoara – astfel că nu am putut lipsi de la vernisajul acelei expoziții dedicate familiilor nobile din Banat în perioada modernă în cadrul căreia este menționată și familia Dadányi. Am parcurs materialul expozițional purtând pe deget un inel de aur pe care îl am de la bunica mea și despre care în familia mea se știe că a aparținut familiei Dadányi… Să vă povestesc.
În mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia are loc în perioada aceasta evenimentul „Între memorie și uitare. Familii nobile din Banat în perioada modernă”, o expoziție organizată de Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș. Cei care trec pragul expoziției pot descoperi portrete aristocratice, mobilier de epocă și textile elegante, fotografii rare ale reședințelor nobiliare din Banat și multe altele: o întreagă lume în care bunul gust și măreția au lăsat o amprentă de neșters asupra acestei regiuni. Veți avea parte de o incursiune asupra destinelor unor familii ca familia Mocioni, Vukovics, Nákó, Karátsonyi, Zselenszky – și multe altele, ca să vedeți cum au supraviețuit acestea provocărilor istoriei și cum au contribuit la dezvoltarea culturală și economică a Banatului.
Expoziția oferă o incursiune captivantă în istoria familiilor nobile din Banat, începând cu anul 1779, când regiunea a fost reintegrată în Regatul Ungariei, și culminând cu anul 1919, momentul în care Banatul a devenit parte a Regatului României și reconstituie o lume a rafinamentului aristocratic prin intermediul unor obiecte rare și valoroase, care au supraviețuit atât capriciilor istoriei, cât și celor două războaie mondiale și regimului comunist.
Sunt expuse o serie de piese deosebite – portrete, mobilier de epocă, ceramică, sticlărie și textile nobiliare – toate păstrate în muzee și arhive de prestigiu din Banat, Serbia și Ungaria. Printre acestea se numără și fotografii extrem de rare care surprind interioarele fastuoase ale unor reședințe nobiliare emblematice din Banat – din păcate, un număr extrem de mic de astfel de interioare din Banat au fost fotografiate vreodată.
Un fior deosebit m-a trecut atunci când am văzut o pictură care înfățișa sufrageria unei familii nobile – NU a familiei Dadányi, dar în care apărea o servitoare care tocmai ce punea masa. M-am gândit, atunci, cât de interesant ar fi fost ca în acea pictură să se afle stră-străbunica mea. A fost doar așa, un gând nebunesc, căci am fotografii cu ea, chiar mai multe, însă am fost surprinsă să văd că pictorii vremii au imortalizat uneori și personalul domeniilor nobiliare. Tot așa, atunci când am analizat una dintre cele mai frumoase picturi din cadrul expoziției (vezi un detaliu mai sus) m-am gândit că aș fi leșinat dacă aș fi văzut pe degetul unei doamne pictate inelul care acum se află în posesia mea.
Ceea ce vreau să spun cu aceste rânduri este că pentru mine, expoziția a avut și o însemnătate personală. Fix legat de asta, a fost nostim când o cunoștință cu care m-am întâlnit acolo, m-a întrebat: – Ce faci, Timea, îți cauți strămoșii pe acești pereți? La care eu, foarte serioasă, dar și râzând: – Nuuuu, strămoșii mei au fost slugi (am spus-o așa on purpose) la aceste familii, haha!
Din păcate, expoziția nu prezintă și familia Dadányi, cea la care a lucrat stră-străbunica mea (dar și alți membri ai familiei mele) – ea este menționată doar în conexiune cu alte familii nobile, unele din care două fete născute Dadányi au ajuns să facă parte prin măritiș. Portretele acestora se regăsesc pe pereții expoziției: Elisabeta Dadányi – căsătorită cu Sava II Vukovics și Iphygenie Dadányi -căsătorită cu contele Kinsky. Nu în ultimul rând, aș vrea să specific că eu mă aflu în legătură directă cu unul dintre descendenții familiei Dadányi, care m-a descoperit datorită blogului și cu care comunic strâns (vezi aici).
Expoziția aduce în prim-plan și fenomenul domeniilor nobiliare, reședințele impresionante comandate de nobili între sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XX-lea, adevărate centre de putere și cultură pentru regiunea Banatului. Aceste domenii au supraviețuit în mod fragmentar, multe dintre bunurile lor culturale fiind dispersate sau confiscate în perioada comunistă, după aplicarea decretului de expropriere din 1949. Multe dintre aceste obiecte au fost păstrate în muzee și colecții private, iar expoziția oferă o ocazie unică de a le vedea reunite într-un singur loc, dacă veți decide să îi treceți pragul. Eu am fost uimită de interesul manifestat față de vernisaj; mansarda a fost plină, eu una nu m-am așteptat la un asemenea interes. Tare bucuroasă am fost să văd succesul!
Expoziția este mai mult decât o simplă retrospectivă istorică – este o invitație la descoperirea unui univers aristocratic pierdut, dar păstrat viu prin obiectele sale. O călătorie între memorie și uitare, între fastul de odinioară și inevitabilele transformări sociale și politice. Pe panourile expuse pe pereți veți descoperi povești de viață care includ și o serie de picanterii, merită citit totul cu atenție! Totodată, în cadrul vernisajului am aflat că vorbim doar de prima parte a unei trilogii: la anul va urma o expoziție despre burghezie, iar peste doi ani va avea loc o expoziție despre ceea ce curatorul expoziției actuale a spus că se numește – dacă am înțeles eu bine – „rest social”.
Expoziția „Între memorie și uitare. Familii nobile din Banat în perioada modernă” este organizată cu ocazia comemorării a 130 de ani de la decesul comitelui Ormós Zsigmond, fondatorul muzeelor din Timișoara. Ea este deschisă până în 24 noiembrie 2024, și poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10-18, în mansarda B1 de la Bastionul Maria Theresia.
*
„Povestea unei vieți” care s-a intersectat cu cea a strămoșilor mei (REZUMAT)