nadăș

Ai o duminică liberă? Fă o escapadă, vizitează ceva din Timiș! (1)

Cred că mai avem de așteptat până să putem călători ceva mai departe de casă. Darămite să plecăm peste graniță sau de pe continent. Peisajul trebuie schimbat, însă, iar în viitorul apropiat, cea mai bună opțiune este aceea de a face mici excursii în împrejurimile Timișoarei. Prin județul Timiș, de fapt!😊

timiș

Atenție! Dacă ceva se regăsește pe această listă, nu înseamnă că poate fi vizitat acum, imediat. Dar am vrut să adun, laolaltă, câteva dintre acele locuri din județul Timiș, care merită văzute într-un weekend: acum sau mai târziu. Pe listă se regăsesc și destinații în care eu nu am ajuns, încă. Iar dacă mai aveți alte idei, chiar vă rog să mi le lăsați aici, într-un comment.

ZONA RECAȘULUI ȘI MAȘLOCULUI

timiș

timiș

  • Vizită la Cramele Recaș, cu sau fără masă/degustare de vinuri SAU plimbare prin zonă cu bicicletele (ex. Recaș-Cramele Recaș-Herneacova sau Recaș-Cramele Recaș-Stanciova) SAU plimbare cu bicicletele sau pe jos, de la Cramele Recaș până la Acumularea Ianova, cu trecere prin pădure SAU vizită pe Domeniul Herneacova, cu adventure park, echitație ș.a.m.d.

timiș

  • Vizită în satul depopulat Nadăș (la dreapta după Domeniul Herneacova, înainte de satul Herneacova – ruinele bisericii catolice și ruinele bisericii ortodoxe, cimitirul catolic vechi; vara, câmpuri de floarea soarelui (drum nepracticabil după ploi!)

nadăș

timiș

nadăș

nadăș

  • Vizită la Crama Petro Vaselo și în satul Petrovaselo, cu bicicleta sau vizită cu mașina

timiș

petrovaselo

  • Tură cu bicicleta până la Charlottenburg – Bogda – Altringen sau vizită cu mașina
  • Vizită la câmpul de lavandă de la Mașloc, atunci când lavanda este înflorită și sunt organizate evenimente pentru fotografii și cules

DIRECȚIA BUZIAȘ ȘI DIRECȚIA SACOȘU TURCESC

  • Plimbare prin stațiunea Buziaș și vizită la Crama Aramic de pe Dealurile Silagiului, cu prânz sau fără, cu vinuri pentru acasă

timiș

buziaș

  • Drumeție în Lunca Pogănișului – primăvara, aici înflorește laleaua pestriță

ZONA LUGOJULUI ȘI FĂGETULUI

  • La alegere, dintre următoarele: orașul Lugoj (centrul vechi, plimbare pe malul Timișului); vizită la Muzeul Memorial Traian Vuia din satul cu același nume; bisericile de lemn din zona Făgetului (Zolt, Poieni, Crivina de Sus, Românești ș.a.m.d.); pajiștea cu narcise de la Bătești (lângă Făget); lacul de acumulare Surduc;

zolt

  • Plimbări cu căruța si mic dejun tradițional la Margina, în cadru organizat, informații, aici
  • Drumeții în Munții Poiana Ruscă; vârful Padeș; cascada ȘopotValea lui Liman; localitatea Nădrag 

MĂNĂSTIRI ȘI BISERICI DIN JUDEȚUL TIMIȘ

  • De bisericile de lemn din zona Făgetului am amintit, deja, dar mai există și posibilitatea vizitării unei serii de mănăstiri timișene: Șag, Cebza, Săraca, Sfântul Gheorghe, Partoș ș.a.m.d. (interesant mai ales în preajma sărbătorii de Paște)

mănăstirea săraca

DIRECȚIA VARIAȘ

  • Excursie la Rezervația Ornitologică Satchinez (mlaștinile se află între Satchinez și Bărăteaz)
  • Ștrandul de la Băile Călacea (vara)
  • Fortificația de la Cornești
  • Zbor cu motodeltaplanul, la Gelu, cu Asociația Sportivă Banat Wings

zbor la gelu

zbor gelu
Sursa foto: Banat Wings

ZONA SÂNNICOLAU MARE

  • Vizită în orașul Sânnicolau Mare: Muzeul Sânnicolau Mare, Castelul Nákó și colecția memorială Bartók Béla
  • Excursie la Triplex Confinium, punctul în care se întâlnește granița României cu cea a Serbiei și Ungariei (lângă Beba Veche)

ZONA JIMBOLIA

  • Vizită în orașul Jimbolia: Colecția Memorială „Stefan Jäger”, Muzeul „Florian” al Pompierilor, Muzeul Presei Libere „Sever Bocu”, Muzeul Căilor Ferate
timiș
Foto: Facebook/Jimbolia Curată
  • Vizită în satul LenauheimCasa Memorială „Nikolaus Lenau” și colecția etnografică a șvabilor bănățeni

CANALUL BEGA

  • Plimbări cu caiacul pe Bega sălbatică (la Remetea Mare), în cadru organizat, cu Vertical Adventure
caiac bega
Foto: Roxana Grunberg
caiac bega
Foto: Roxana Grunberg
  • Plimbări cu bicicleta pe malul Begăi, pe ruta Timișoara-Sânmihaiu Român – sau, pentru cei în formă, până la granița cu Serbia!
bega
Sursa foto: Zsolt Laslavic

Voi pe unde ați mai fost, ce ați mai văzut, sau despre ce anume ați mai auzit? Aș vrea să existe și o continuare la această listă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × three =